Încep înscrierile pentru clasele a V-a din cadrul liceelor

# Zinca Golescu, singurul colegiu din Pitești care are clase gimanziale

Mulți elevi ajung la liceu mai repede decât colegii lor, adică imediat după ce termină clasa a-IV-a. Asta datorită claselor gimnaziale înființate în cadrul liceelor, Argeșul nefăcând excepție. Admiterea în aceste clase speciale constă în probe de olimpiadă la matematică, română sau limbi străine plus, la unele şcoli, istorie şi geografie. În Argeş, clase de a-V-a se găsesc în cadrul liceelor: Zinca Golescu ( Piteşti),  Colegiul Carol I (Câmpulung) şi Colegiul Dinicu Golescu (Câmpulung). La Zinca Golescu sunt disponibile 30 de locuri, iar examenul se va susține în luna iunie.

Admiterea la Zinca Golescu se face cu subiecte de olimpiadă

Încă de la începutul anilor 2000, liceele Al. Odobescu şi Zinca Golescu au înfiinţat primele clase de V-a din oraş. De mai bine de 10 ani ani, însă, Colegiul Al. Odobescu nu a mai cuprins în anul său şcolar şi clase de gimnaziu, Zinca Golescu rămânând singurul din oraş. Bătălia este destul de mare pentru un loc, elevii concurând și trei pe loc.
"La Zinca Golescu există o singură clasă pe an, unde învaţă 30-31 de elevi. Pentru a intra în această clasă, copiii trebuie să treacă o probă de selecţie.  Proba constă în rezolvarea unor subiecte de matematică şi limba română, în interval de 45 de minute. Subiectele sunt dificile, dar totuşi nu chiar de nivelul olimpiadelor. La Zinca Golescu au început deja  înscrierile, urmând ca exemenul la limba română și matematică să se desfășoare pe 25 iunie.”, ne-au declarat reprezentanții liceului.
Elevii claselor V-VIII învaţă de dimineaţa, în aceeaşi incintă cu elevii claselor IX- XII , dar până acum nu s-au înregistrat incidente grave între cele două generații. De asemenea, peste jumătate din elevii de gimnaziu, optează să aplice pentru liceul unde au studiat până atunci.

Inspector General ISJ, Dumitru Tudosoiu: “ Elevii din clasele mici ar putea fi inflenţaţi negative de elevii de liceu”

Dumitru Tudosoiu, şeful ISJ Argeş vorbește însă și depre reversul medaliei, arătând și aspectele care, de obicei, îi îngrijorează pe părinţii care iau în calcul înscrierea copiilor în astfel de clase: siguranţa într-o instituţie unde învaţă tineri şi a adaptabilitatea profesorilor de liceu, la cerinţele programei de gimnaziu:
”E bătălie mare pe aceste clase, se dau testări serioase pentru accesul în aceste clase. Sunt şi păreri contra, şi pro. Eu personal, pe de o parte aş aprecia faptul că se întrec copii foarte buni, deci clasa are un nivel ridicat. La minus, faptul că sunt considerate clase de elită, nu Ie ajută foarte mult să fie “clasă”. În al doilea rând, învăţând în liceu, alături de cei mari, pot împrumuta din comportamentul celor de a 12 a, să zicem.  Dacă îl vede pe unul că fumează, ar putea fi tentat mai repede să facă la fel, decât dacă ar fi în generală. De asemenea se mai pune problema profesorilor care predau, fiind aceiaşi care predau şi la clasele  de liceu.  Profesorul de liceu care s-a specializat pe programa de liceu, trebuie să se adapteze şi la programa de gimnaziu. Totuşi este o diferenţă între profesorul care lucrează de 20 de ani matematica la gimnaziu şi cel care o lucrează la liceu, dar s-au adaptat.”
Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea