Ori la bal, ori la… azil!

Spiridon Voinescu.
Gata. Au făcut-o şi pe asta. Au reuşit să îşi bată joc de sute de mii de suflete desfiinţând spitale bune, spitale în care s-a investit timp şi bani. Au reuşit să mai sfâşie ceva din satul românesc, sat care parcă-parcă începuse să îşi mai revină un pic. Criza medicală va fi urmată, imediat, de o adâncire a nenorocitei crize morale în care suntem deja aproape scufundaţi. Reperele morale ale zonei rurale sunt descăpăţânate cu înverşunarea cu care Hitler alerga evreii în timpul celui de-al doilea război mondial. Preotul, învăţătorul şi doctorul au fost măcelăriţi sistematic în ultimii ani, în defavoarea manelistului, fotbalistului şi bişniţarului. Numai în ultimele două săptămâni, executivul a reuşit să dea la cap acestor repere tradiţionale. Nu şi noilor repere, către care tinde să se reorienteze tineretul. Ce se va întâmpla cu vechile repere? Foarte simplu: la bal sau la… azil! Cei mai tineri sunt liberi să emigreze – vezi miile de medici care se duc naibii prin Europa, căci toate statele dezvoltate îi aşteaptă cu condiţii şi salarii înzecite – sau să se reprofileze. Nu cred că va trece mult timp până vom vedea preoţi care să cânte la nunţi, cumetrii şi botezuri pe post de lăutari. Doar au ureche muzicală, nu? Profesorii de matematică pot vinde la piaţă ţigări netimbrate, blugi şi seminţe. Profesoarele să alerge după fotbaliştii semianalfabeţi care câştigă la un meci, chiar stând pe banca de rezerve, salariul unui cadru didactic pe doi sau trei ani. Medicii care nu sunt în stare să emigreze au totuşi şanse mai mari să fie angajaţi în administraţia lui Boc, mai ales chirurgii. Pentru că ştiu să taie…
Ce se va întâmpla însă cu cei care au familii, cu cei care nu mai sunt la vârsta să se apuce de manele, de cântat nopţile pe la nunţi, cu cei pe care viaţa de carte nu îi va lăsa să vândă ţigări netimbrate la piaţă? După cum bine ştiţi, guvernarea actuală s-a gândit, drăguţa, la toate. Poftiţi la azil, domnilor şi doamnelor, că de-aia s-au creat câteva mii de locuri în plus, mai multe decât bătrânii pasibili de azil. Intelectualitatea să poftească, e loc, veniţi cu pensia aceea de rahat pe care se îndură să v-o dea, tăiată, bineînţeles, acelaşi guvern. Veniţi la azilele Boc, cele mai mari azile din Europa. Poate că veţi avea şansa să fiţi îngrijiţi de un profesor, care pentru dureri de cap vă va citi din Sadoveanu. Învăţaţi manele pentru bal, oameni bunbi, sau poftiţi la… azil!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea