Averile candidaţilor PNL Argeş la Consiliul Judeţean

# Iani Popa deține un Aro din 1974. De aceea nu prea mai ajunge în Argeș?!

La sfârşitul lunii aprilie 2016, liberalii şi-au definitivat lista de consilieri pentru Consiliul Judeţean Argeş. Iniţial, această listă ar fi trebuit să debuteze cu Dănuţ Bica, aşa cum decisese filiala judeţeană, însă, în urma unor insistenţe de la centru, acesta a fost înlocuit cu Ion Popa, celălalt copreşedinte al PNL Argeş. Ion Popa nu a primit foarte încântat această propunere de a deschide lista, acesta afirmând în nenumărate ocazii că nu doreşte nicio poziţie la nivel de administraţie locală. Cel mai probabil, Ion Popa va renunţa la postul de consilier judeţean sau de vicepreşedinte al CJ, în momentul în care va obţine un alt mandat de parlamentar.  Dacă în ediţiile anterioare ale săptămînalului nostru v-am prezentat averile pesediştilor care candidează pentru CJ Argeş, în continuare vă supunem atenţiei averile liberalilor care doresc să fie consilieri judeţeni. Din declaraţiile de avere ale acestora nu lipsesc, bineînţeles, casele, apartamentele, terenurile, maşinile, bijuteriile, conturile bancare, dar şi datoriile.

Ion Popa - senator, inginer, copreședinte PNL Argeș

Figură veche în politică, copreședintele PNL Argeș se află în fruntea listei pentru CJ Argeș și deține o avere deloc de neglijat. Cunoscut pentru gusturile sale rafinate în materie de ceasuri de lux, Iani Popa a investit, pe lângă bijuterii, și în terenuri. Astfel, împreună cu soția sa, Dana Popa ,deține un teren intravilan în Ștefănești de 1.547 metri pătrați, unul agricol în Nucșoara de 2.645 metri pătrați și încă unul tot în Ștefănești, intravilan în suprafață de 935 metri pătrați. Tot în localitatea respectivă, familia senatorului are o casă de locuit, iar în Pitești, două apartamente. Conform declaraței de avere, președintele PNL Argeș se deplasează cu un autoturism marca ARO, fabricat în 1974. Poate tocmai de aceea nu prea îl vede nimeni la partid... Dacă mașinile nu l-au pasionat, ceasurile și bijuteriile l-au atras mai mult, achiziționând podoabe în valoare de 20.000 de euro. Din banii rămași, Popa a acordat împrumuturi în valaore de 296.701 lei, astfel:
- SC ATHINA CONTRAST SRL PITEȘTI- 207.589 LEI
- BUENAVENTURA COMPANY SRL - 44.825 LEI
- SC HUNTING FISHING ROYAL SRL -  44.827
Totodată acesta deține acțiuni la Bursa de Valori București în valoare de  38.954 lei.
La capitolul credite bancare, Ion Popa a contractat două împrumuturi, unul la Volksbank România, în valoare de 22 697 euro, scadent în 2027, și unul la Unicredit Țiriac, a cărei filială din Pitești este condusă chiar de soția lui, Dana Popa, în valoare de 22.900 euro, scadent anul viitor. Primul pe lista candidaților la Consiliul Județen Argeș este, de asemenea, asociat sau membru în mai multe societăți și asociații, cum ar fi:
- IANIS ESTERIA SRL
- SC ATHINA CONTRAST SRL PITEȘTI
- BUENAVENTURA COMPANY
- SC HUNTING FISHING ROYAL SRL
- ASOCIAȚIA GRUPUL PITEȘTI-SIBIU
- ASOCIAȚIA HUNTING FISHING CLUB
- ASOCIAȚIA NAȚIONAL GEOGRAPHIC
- SOCIETATEA DE CRUCE ROȘIE, FILIALA PITEȘTI

Veniturile sale provin din demnitatea de senator și se ridică la 63.528 lei pe an, iar ale soției sale, în calitate de director la UNICREDIT ȚIRIAC PITEȘTI, sunt confindențiale.

Dănuț Bica – inginer, consilier județean, copreședinte PNL Argeș

Cea de a doua poziție pe lista PNL Argeș pentru Consiliul Județean, este cea a copreședintelui Dănuț Bica. Conform declarației de avere, acesta deține: trei terenuri intravilane în Curtea de Argeş, moştenite din 2008, în suprafaţă totală de circa 850 mp, şi un alt teren agricol, tot în Curtea de Argeş, de asemenea moştenit, de 3.450 mp. Bica mai are în Piteşti un apartament dobândit prin cumpărare, din 1991, de 68 mp, şi o casă de locuit, moştenită în 2008, de 94 mp, la Curtea de Argeş.
Dănuț Bica a completat la capitolul venituri salariul anual pe care îl ia de la Apă Canal, de 30.075 lei, indemnizaţia de consilier judeţean, în valoare de 9.363 lei, indemnizaţia de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a CJ - 5.987 lei,  in¬demnizaţia din comisia de vânzare a spaţiilor medicale - 47.549 lei, plus 1.995 de dolari aferenţi asigurării, şi venitul soţiei, de 68.899 lei.

Adrian Miuțescu – consilier, economist

Pe poziția a treia, îl regăsim de Adrian Miuțescu. Din declarația sa de avere, alegătorul își poate face repede o imagine asupra potenței sale financiare. Prin urmare, acesta deține: trei terenuri, dintre care două intravilane, cumpărate din 1999 şi pînă în 2012 la Curtea de Argeş, de peste 6.000 de mp și un apartament tot în Curtea de Argeș. Concediile și le petrece la casa sa de vacanţă construită în 2006, de 131 mp. Miuțescu mai deține niște spaţii comerciale de 485 mp, construite în 2012 și conduce un autoturism Peugeot 407 din 2007. Are un depozit bancar de 173.000 lei, deschis în 2009, și a acordat un împrumut  de 33.500 lei.Venitul lui anual se ridică la 14.941 lei, la care se adaugă cel al soţiei şi copiilor, care însumează circa 215.000 lei, iar din chirii, venitul se ridică la circa 45.000 lei.

Gheorghe Alecsei – administrator, consilier județean, economist

Gheorghe Alecsei ocupă poziția a patra și se poate lăuda cu următoarea avere: teren de 6.600 de mp, un apartament de 81 mp și un cont curent  de 19.370 de euro. Anual venitul lui Alecsei este de 12 217, ca director al Aqva Termo Sanit lei, la care se adaugă dividende 84.000 lei, indemnizaţia de consilier local de 6.282 lei și venitul soţiei de 13.560 lei. Nu deține autoturism pe numele său.

Marius Postelnicescu – inginer, consilier județean

Marius Postelnicescu, al cincilea pe lista PNL pentru  Consiliul Județean tinde să-și depășească șefii de partid în avere. Postelnicescu a trecut în decla¬raţia de avere: două terenuri intravilane de 1.160 mp, achiziţionate în 1997 şi 2007; un apartament de 75 mp, achiziţionat în 1997, şi o casă de locuit, de 149 mp, în construcţie. Acesta mai deține  două ma¬şini: un Mitsubishi din 2008 şi un Volkswagen Golf din 2008. Are și datorie de 34.ooo lei, cu data scadentă în 2019.
La venitul venitul anual, Postelnicescu a trecut:  15.643 lei ca director tehnic; din proiectare suma de 10.000 lei, plus indemnizaţia de la CJ de 9.037 lei şi alţi 16.820 lei de la Salubritate; venitul anual al soţiei s-a ridicat la circa 106.000 lei.

Olimpia Doru, preşedintele Organizaţiei de Femei PNL Argeş

Pe locul 6 pe lista de CJ se află Olimpia Doru, preşedintele Organizaţiei de Femei PNL Argeş. Ea este şi managerul firmei New Design Composite. În mediul de afaceri argeşean, Olimpia Doru ocupă mai multe funcţii: vicepreşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Argeş şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Tot vicepreşedinte este în cadrul Asociaţiei UGIR 1903 – Uniunea Generală a Industriaşilor din România – Filiala Argeş.
Conform declaraţiei sale de avere, Olimpia Doru deţine cinci terenuri intravilane (unul în Slatina şi restul în Piteşti), dobândite în perioada 2002-2016. Suprafaţa totală a acestor terenuri este de 13.400 mp, plus un teren forestier în Bascov, de 700 mp, din anul 2008. De asemenea, mai are două apartamente în Piteşti şi o casă de locuit de 83 mp în Bascov; trei conturi curente de 34.500 lei şi un depozit bancar de 10.000 de lei; acţiuni sau părţi sociale la trei firme în valoare totală de circa 50.500 lei; datoria se ridică la 3.365.000, scadentă în anul 2020; venitul anual încasat se ridică la 50.566 lei, al soţului la 54.128 lei, plus alocaţia copilului de 756 de lei.

Consilierul judeţean Valeriu Jinga

Consilierul judeţean Valeriu Jinga ocupă poziţia 7 pe lista pentru CJ Argeş. În ultima sa declaraţie de avere, acesta a trecut următoarele: două terenuri agricole, achiziţionate în anul 2008, respectiv, 2010, de 3000 de mp. Valeriu Jinga mai deţine două apartamente, unul în Bucureşti şi altul în Piteşti, de 84 mp şi 60 mp, achiziţionate în 1997 şi 2001. Are în posesie două autoturisme: o Dacia moştenită şi o Dacia Logan din anul 2012. Are o datorie scadentă în anul 2026, de 90.000 de lei. Venitul său anual încasat din pensie este 18.824 de lei, iar indemnizaţia sa de consilier judeţean se ridică la 15.906 lei.

Manuel Ţică - inginer

Manuel Ţică ocupă locul 8 pe lista pentru CJ. Ca meserie este inginer şi lucrează ca inspector de daune la o firmă de asigurări din Piteşti, iar în timpul său liber se ocupă de marea lui pasiune, păsările de rasă. În anul 2011, împreună cu alţi câţiva pasionaţi de animale şi păsări de rasă, Manuel Ţică a pus bazele unei Asociaţii a Crescătorilor de Păsări şi Animale de Rasă din Argeş, dedicată acestor crescători împătimiţi. Acesta a trecut în declaaraţia sa de avere următoarele: un teren intravilan de 800 mp, cumpărat în anul 2000, şi unul agricol, de 2800 de mp, moştenit în anul 2009. Manuel Ţică mai are o casă în Piteşti, de 200 mp, dobândită în anul 2000; un Audi A4; o datorie de 161.120 lei, scadentă în anul 2032; venitul anual încasat a fost din salariul de 28.520 lei, la care se adaugă indemnizaţia de consilier judeţean, de 9.919 lei, soţia sa câştigând suma de 31.916 lei.

Pe locul 9 pe lista pentru CJ se află Eugen Nae

Eugen Nae a trecut în declaraţia sa de avere: 6 terenuri la Stîlpeni, achiziţionate sau moştenite din 1987 şi pînă în 2008, în suprafaţă totală de circa 9.500 mp; un apartament în Stîlpeni cumpărat în 2005, de 53 mp, o casă în Stîlpeni cumpărată de 78 mp şi o altă casă moştenită în Stîlpeni, din 1987, de 139 mp; un Audi A6; are două depozite bancare de circa 36.300 lei, trei conturi curente de cam 30.000 lei şi un depozit privat de 7.000 euro, toate deschise din 2004 şi pînă în 2015; venitul anual încasat se ridică la 15.032 lei, la care se  adaugă venituri din alte surse, în cuantum de circa 5.400 lei.

Gabriel Vasilescu, preşedintele PNL Topoloveni

Gabriel Vasilescu, preşedintele PNL Topoloveni, ocupă poziţia 10 pe lista pentru CJ Argeş.  Gabi Vasilescu a trecut în declaraţia sa de avere: un teren intravilan din 1998 de 672 mp, unul forestier din 2015 de 7.000 mp şi alte două agricole din 2010 de 11.550 mp; două case de locuit din 1998 la Topoloveni, una de 66 mp, alta de 100 mp;  o Skoda Superb şi un scuter; două conturi curente de circa 267.000 lei; o datorie de 5792 euro, scadentă în 2018; venitul anual încasat se ridică la circa 82.000 lei, indemnizaţia de consilier local de la Topoloveni de 3.389 lei şi 2.232 lei venituri din dobînzi, iar soţia are un venit de 6.834 lei, la care se adaugă venitul din dobînzi, de 2.407 lei.
Material realizat de  Sabina DIACENCO şi Carmen BULIGA

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea