Firma magnatului Gheorghe Văsîi tinde să pună monopol pe piața gunoaielor argeșene

# Financiar Urban  este în cărți pentru câștigarea licitației de colectarea și transportul gunoaielor din zona Costești, dar și din zona Curtea de Argeș #  Pentru zona Costești, firma Financiar Urban a fost singura înscrisă la licitație

Iată că după lungi bătălii,  licitația organizată de ADI Servsal Argeș pentru concesionarea serviciului de colectarea și transportul  gunoielor menajere din zonele Curtea de Argeș și Costești intră în linie dreaptă. După ce a fost contestat caietul de sarcini, contestație în urma căreia CNSC a impus autorității contractante, în speță ADI Servsal,

modificarea în parte a acestuia, acum, iată că drumul bătăliei pare să se sfârșească. Însă ce ne dorim noi este ca cetățenii acelor zone să iasă câștigători din toată acestă competiție și nu cum s-a întâmplat în prima etapă a proiectului ,,Managementul Integrat al Deșeurilor Solide” atunci când ne-am trezit cu un preț la gunoi mult mai mare față de cât se practica înainte de aplicarea acestui proiect pentru care, culmea, s-au atras și bani europeni, dar aici este o altă discuție despre care am făcut vorbire și vom mai face.
Ceea ce vreau să vă prezint acum este etapa în care se află licitația pentru concesionarea serviciului de colectare și transport al gunoaielor din zonele amintite mai sus.
Așadar, după ce ofertanții au avut timp la dispoziție să depună ofertele, în urma deschiderii acestora observăm că au intrat în cursă foarte puțini competitori, ceea ce denotă faptul că piața gunoielor este atractivă doar pentru cei care se bucură și de alte pârghii.
Un exemplu concret în acest sens îl constituie firma magnatului Gheorghe Văsîi, Financiar Urban, care este singura firmă înscrisă la licitația de concesionare a serviciului de colectare și transport a gunoiului menajer din zona Costești. Bucurându-se și  de contractul de concesionare a gropii de gunoi de la Albota, firma patronată de Văsîi suportă mult mai ușor condițiile impuse în caietul de sarcini și totodată poate să vină și cu un preț mai mic al gunoiului.
În schimb, la Curtea de Argeș s-au înscris trei firme, printre care și nelipsita firmă Financiar Urban. Aici iată că avem o competiție care ar putea să aducă beneficii oamenilor din zonă. Cele trei firme care se luptă pentru concesionarea serviciului de colectare și transport al gunoaielor din zona Curtea de Argeș sunt S.C. Brai – Cata S.R.L. cu sediul în Brăila, Salubris S.A. cu sediul în Slatina, dar care are punct de lucru și în Pitești și nelipsita firmă Financiar Urban a binecunoscutului om de afaceri cu bani publici, Gheorghe Văsîi.
Însă dintre aceste trei firme, cu prețurile cele mai mici a venit cea din Brăila, după care Financiar Urban și Salubris. Sigur, competiția este bună, însă ne întrebăm cum se poate suține firma din Brăila care a venit cu prețurile cele mai mici și care nu are nici măcar un punct de lucru în județ. Dar sunt convins că autoritatea contractantă va cere toate aceste lămuri și dacă prețurile sunt justificabile, așa cum spuneam,  cetățeanul are de câștigat.
Lucian Gherguș

Click AICI pentru vizualizare document

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea