Serial evocator. Portrete postume pentru prieteni: Constantin I. Dumitrescu

Luni, 30 Mai 2016 00:00

Continuăm acest serial, purtând semnătura profesorului universitar dr. Petre Popa, inaugurat, de publicaţia noastră, în săptămâna 11-17 ianuarie 2016, atunci când am oferit cititorilor detalii referitoare la juristul Silvestru D. Voinescu (1935-2005), director emblematic al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş (1964-2004). Apoi, folosind paginile etapei 1-7 februarie 2016, autorul s-a oprit asupra cercetătorului ştiinţific şi omului de cultură Radu Stancu (1937-2008), renumit director al Muzeului Judeţean Piteşti (1967-2005), ulterior (7-13 martie 2016), informaţiile prezentându-l pe istoricul Iulian Ilie-Rizea (1934-1996), considerat fondatorul muzeologiei contemporane din Argeş-Muscel, iar, numărul din 18-24 aprilie 2016 a evidenţiat meritele incontestabile ale cunoscutului analist, Valeriu-Florin Dobrinescu (1943-2003), la diversificarea istoriografiei autohtone şi continentale.
După cum s-a precizat anterior, reliefarea unor personalităţi, o dată pe lună, prin săptămânalul Atitudine în Argeş, se raportează la trei criterii distincte: ziua lor de naştere; faptele perene, care le definesc activitatea antumă; consemnarea în Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, postată pe: www.atitudineinarges.ro. Rubrica are caracter deschis, promovează voluntariatul, nu presupune conotaţii politice, finalizare preconizată, mai 2018 (Piteşti-630).
Pentru luna mai 2016, calendarul acestui an nominalizează, convergent spaţiului nostru tradiţional, personalităţi importante, aparţinând generaţiilor apropiate şi cunoscute, nemijlocit, de semnatarul paragrafelor următoare, precum: Cornelia Alecu (publicistă), Alexandru Boiu (fizician), Vasile Călinescu (înalt funcţionar public), Viorel Popa (matematician), Radu-Mihai Răuţă (arhitect), Sorin Simion (inspector şcolar), Ştefan Trâmbaciu (istoric), George D. Vasiliu (biolog). Totuşi, Petre Popa optează pentru evocarea unui cunoscut cadru didactic universitar, Constantin I. DUMITRESCU (1936-1980).

DIN BĂRBĂTEŞTI (VÂLCEA) LA PITEŞTI (ARGEŞ)

Luni, 30 mai 2016, ne reamintim, special, de istoricul Constantin I. Dumitrescu, participant direct la organizarea şi evoluţia, pentru primele decenii, a Centrului Universitar Piteşti. S-a născut în urmă cu opt decenii (30 mai 1936), la Bărbăteşti, lângă Horezu, renumită zonă colinară a judeţului Vâlcea, provenind dintr-o familie numeroasă. Părinţii săi, Ion şi Alexandrina Dumitrescu, oameni harnici, respectaţi de consăteni, erau integraţi locuitorilor cu posibilităţi economice medii. Din cei şase copii ai lor, Costache va exprima, constant, pasiune evidentă pentru învăţătură.
Iniţial, urmează cursurile primare şi gimnaziale în aşezarea natală, ori pe lângă Mănăstirea Bistriţa (1943-1950), la absolvirea celor şapte clase, profesorii orientându-l, datorită rezultatelor meritorii, spre Şcoala Pedagogică din Râmnicu Vâlcea, frecventată cu succese notabile (1950-1954). Primeşte, aşadar, Diploma de Învăţător, dar  şi recomandarea expresă, conform uzanţelor vremii, privind continuarea studiilor superioare.
Clasat printre primii la concursul de admitere, Constantin I. Dumitrescu devine student al Facultăţii de Istorie, cursuri de zi (1954-1959), Universitatea Constantin I. Parhon Bucureşti. Este etapa când ne-am cunoscut personal, cel care vă relatează fiind, atunci, în anul II al instituţiei amintite. Peste timp, ne vom revedea la Piteşti! Mentorii săi au fost renumiţii istorici: Dumitru Almaş, Dumitru Berciu, Eliza Campus, Emil Condurachi (academician), Valeria Costăchel, Gheorghe Georgescu-Buzău, Ion Ionaşcu, Mauriciu Kandel, Vasile Maciu, Ion Nestor, Andrei Oţetea (academician), Aron Petric, Dionisie Pippidi, Aurel Sacerdoţeanu, Gheorghe Ştefan, Dumitru Tudor, Emil Vârtosu, titulari ai cursurilor fundamentale. De la aceste personalităţi, Constantin I. Dumitrescu a deprins oportunităţi intelectuale, tehnologia cercetării interdisciplinare, metodica transmiterii concluziilor existenţialiste către elevi şi studenţi.
Preocupat de cunoaşterea şi analiza evenimentelor specifice istoriei naţionale şi universale, primeşte, la finalizarea facultăţii (iunie 1959), titlul de diplomat universitar. Printre colegii săi, regăsim specialişti ai domeniului: Gheorghe Cantacuzino, Iulian Cârţână, Ştefan Hurmuzache, Constantin Iliescu, Vlad Georgescu, Vasile Novac, Gheorghe Poenaru-Bordea, Virgiliu Teodorescu, Magdalena Totu.
Cu toate că a dovedit, pe timpul studiilor superioare, înclinaţii ce îl recomandau mediilor ştiinţifice, din Capitală, va opta, prin repartiţie guvernamentală, pentru profesorat provincial. Debutează, ca dascăl, în Şcoala Generală Vaideeni, judeţul Vâlcea (1 septembrie 1959), unde a predat istoria şi obiecte adiacente. Va fi transferat, apoi (1960) la Şcoala Generală din comuna Bodeşti, aflată lângă Bărbăteşti, unde era numit director. Avea 24 de ani! Dar, la 15 iunie 1961, acceptă, după efectuarea stagiului obligatoriu rural, postul de muzeograf, Complexul Memorial Goleşti, Ştefăneşti, Argeş. Intra, astfel, datorită noilor preocupări, în spiritualitatea acestei zone de largă respiraţie istorică, pentru care a trudit cu demnitate.
Spre finalul anului 1962, la Piteşti s a înfiinţat Institutul Pedagogic de 3 ani, reşedinţa Argeşului devenind, atunci, al 13-lea centru urban din România cu asemenea structuri şcolare superioare şi contemporane. Constantin I. Dumitrescu obţine, în noua instituţie, calitatea de asistent (15 februarie 1963 – 1 octombrie 1971), activitate efectivă din primul an universitar (1962-1963), respectiv al doilea semestru didactic. Va rămâne, multă vreme, singurul istoric al Catedrei Ştiinţelor Sociale.
Datorită, ataşamentului faţă de Alma Mater, din Piteşti, avansează în ierarhia universitară prin concurs, gradual şi convingător: lector (1971-1978), perioadă când, pe baza Decretului Nr. 105, din 1974, Institutul Pedagogic s-a unificat cu Institutul de Subingineri (1 iulie 1974), rezultând astfel Institutul de Învăţământ Superior; conferenţiar (16 februarie 1978 - 12 iunie 1980), titlu conferit prin Ordinul Nr. 22 al Ministerul Educaţiei şi Învăţământului. Contopirea entităţilor formative, amintite mai sus (1974), a determinat, la Piteşti, regruparea specializărilor anterioare în Facultatea de Învăţământ Pedagogic şi Facultatea de Învăţământ Tehnic, panoplie existentă peste un deceniu.

DOCTORAT ÎN ISTORIE ŞI MONOGRAFIST

Anul 1974 devine, pentru Constantin I. Dumitrescu, un reper profesional cu semnificaţii majore. Este vorba de obţinerea doctoratului la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.  Susţine o teză amplă, două volume, privind Dezvoltarea învăţământului în judeţul Argeş (1864-1918), conducător, profesorul universitar dr. Vasile Maciu (1094-1981), membru corespondent al Academiei Române, membru titular, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice din România. Era prima lucrare de factură monografică, având acest discurs tematic, exersat convingător. Opera se bazează, preponderent, pe cercetarea izvoarelor inedite, realizată la Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung, Târgovişte, Slatina, ori în depozitele centrale specializate. Documentarea esenţială cuprinde, pe lângă fondurile arhivistice, alte 318 surse bibliografice.
Volumul I (XVIII + 439 p.) reliefează, sub maniera unor analize complexe, tematici majore, precum: Situaţia economică, socială şi politică a României, cu deosebire a judeţului Argeş, în perioada 1864-1918 (Capitolul I); Dezvoltarea culturii în etapa 1864-1918. Lupta de idei în problemele de învăţământ (Capitolul II); Situaţia învăţământului înainte de 1864 (Capitolul III); Aplicarea Legii Instrucţiunii Publice din 1864 în judeţul Argeş (Capitolul IV); Dezvoltarea învăţămân-tului după Războiul de Independenţă până la sfârşitul secolului XIX (Capitolul V); Dezvoltarea învăţământului de la sfârşitul secolului XIX până la Primul Război Mondial (Capitolul VI); Situaţia învăţământului în anii Primului Război Mondial. 1914-1918 (Capitolul VII); Concluzii (Capitolul VIII).
Cel de al doilea volum (CXIII/113 p.), cuprinde anexele tezei: situaţii statistice, tabele nominale, grafice, schiţe, indicele persoanelor. Materia investigată este, prin urmare, foarte vastă, implicând 1 826 de surse informale sau note explicative, aparat critic, sistematizat cu acribie, la subsolul filelor amintite. Noutatea tratării subiectului este ilustrată chiar de autor, atunci când prezintă Istoriografia temei (p. IX): „O lucrare asemănătoare, care să studieze sub toate aspectele învăţământului dintr-un judeţ, nu există la această dată, ca de altfel nici o istorie a învăţământului românesc din epoca modernă. Diferite aspecte... sunt analizate în lucrările de istoria pedagogiei“.
Pentru ilustrarea sporurilor, ori a insuficienţelor domeniului, istoricul Constantin I. Dumitrescu segmentează perioada enunţată (1864-1918) în mai multe etape raportate la: evenimentele majore premoderne şi moderne naţionale; legislaţia elaborată la nivel statal; demografia zonei; extensia suportului material din localităţile argeşene; realizarea portofoliului didactic; dimensiunea sistemului pregătirii învăţătorilor şi profesorilor; instituţionalizarea obligativităţii sau gratuităţii şcolare.
Teza de doctorat, având, aşa cum s-a spus, un aparat critic redutabil, ce probează seriozitate şi profunzime, degajă valoroase descripţii, instrumente sinoptice, concluzii definitorii, privind temporalitatea şi tematica respectivă. Ca urmare, multe dintre detaliile acestei lucrări au fost valorificate, ulterior, în sintezele elaborate la nivel naţional, ori local, reprezentând surse pentru diverse articole, studii, expoziţii judeţene, orăşeneşti, comunale, săteşti. Tipografierea dactilogramelor, pe care autorul nu a reuşit să o finalizeze, rămâne de actualitate pentru instituţiile de profil ale Argeşului.

DECAN, EDITOR, FORMATOR DE OPINIE

Datorită calităţilor indubitabile, iniţiativă, exigenţă, patriotism, apreciate ca atare, doctorul în Istorie Constantin I. Dumitrescu a fost ales şeful Catedrei Ştiinţelor Sociale (1974-1976), apoi, până la decesul său prematur (12 iunie 1980), conduce, ca decan, Facultatea de Învăţământ Pedagogic. Sunt anii când a iniţiat şi gestionat: numeroase activităţi plurivalente; culegerile periodice intitulate Lucrări ştiinţifice, Studii şi comunicări, Buletinul ştiinţific al Facultăţii de Învăţământ Pedagogic; extinderea conlucrării cu unităţi similare din ţară, ori de peste hotare (Cehoslovacia, Finlanda, Germania, Italia, Polonia). Asemenea demersuri au contribuit la difuzarea valorilor româneşti pe coordonate continentale. Remarcăm faptul că, în etapa 1976-1980, la facultatea condusă de Constantin I. Dumitrescu, numărul studenţilor străini veniţi la Piteşti, pentru Anul pregătitor, din Africa, America de Sud, Asia, Europa, sporeşte permenant, ceea ce a presupus eforturi manageriale considerabile, având un pronunţat grad de noutate didactică. Spre informarea cititorilor, anul universitar 1979-1980 conservă recordul în materie: 423 de studenţi străini au studiat limba română la Piteşti, folosind Campusul Gheorghe Doja!

Istoricul Constantin I. Dumitrescu a participat, frecvent, la reuniuni locale, zonale şi naţionale, organizate de foruri abilitate, publicând studii şi articole pe diverse teme, unde analiza, uneori, subiecte delicate din punct de vedere politic, economic, social, militar, pedagogic, numele său fiind listat, antum sau postum, în crestomaţii, dicţionare, monografii, bibliografii, enciclopedii. Aşa, de exemplu, conferenţiarul universitar dr., Spiridon I. Cristocea, director general al Muteului Judeţean Argeş (2005-2015), în volumul Argeş. Dicţionar de istorici (2003), face valoroase precizări asupra portofoliului publicistic aparţinând personalităţii evocate. Textele, semnate de Constantin I. Dumitrescu, regăsite, mai ales, în anuare şi buletine din Piteşti (1968-1980), se referă la aspecte care acoperă, predilect, secolele XVI-XX, precum: Lupta ţărănimii împotriva exploatării feudale; Aplicarea Legii instrucţiunii publice din 1864 în Argeş; Contribuţii argeşene la susţinerea Războiului Independenţei (1877); Făurirea statului naţional unitar român (1918); Atitudinea faţă de războiul contra Uniunii Sovietice (1841-1844), semnate, uneori, împreună cu Floarea Dumitrescu. Aprecieri complementare, referitoare la Constantin I. Dumitrescu transpar, totodată, din scrierile iniţiate de noi: Istoria municipiului Piteşti (1988); Medalioane universitare (2002); Monografia Universităţii din Piteşti (2004); Piteşti. Tradiţie şi contemporaneitate (2008); Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, II (2010); Anuarul Argessis, Muzeul Judeţean Argeş (2001) şi culegerea Studii vâlcene (2006) au preluat, de asemenea, textele noastre, dedicate celui evocat astăzi.
Cei 17 ani, cât l-am regăsit în Centrul Universitar Piteşti, au presupus excelente colaborări cu profesorii de renume, care au condus rectoratul instituţiei tutelare: Marin Z. Mocanu, Sofia Sorescu, Augustin Z. N. Pop (1910-1988), Ion Todor (1914-1983), Gheorghe Poţincu (1933-2002), Victor Rădulescu. Conlucrarea benefică a favorizat întronarea criteriilor academice, sporirea calităţii preocupărilor interdisciplinare argeşene, conexarea la standardele sistemului autohton.
Dar, cei mai apropiaţi i-au fost, lui Constantin I. Dumitrescu, membrii familiei, cu deosebire soţia sa, Floarea, născută la Izvoru (3 august 1941), absolventă a Universităţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi, profesoară de istorie a municipiului Piteşti, recunoscută, special, pentru activitatea remarcabilă din Liceul/Colegiul Zinca Golescu Piteşti. Prin căsătoria lor (30 iunie 1966), în Casa Dumitrescu apare (2 august 1967) Izabela-Veronica, ulterior studentă, Institutul Carol Davila Bucureşti, devenită medic, succesiv, la Câmpulung şi Piteşti, temporar, cadru didactic asociat, Facultatea de Educaţie Fizică, Universitatea din Piteşti.
Aşadar, Constantin I. Dumitrescu, ce se odihneşte, acum, în cimitirul localităţii natale, Bărbăteşti (Vâlcea) s-a format concomitent cu sporirea rolului învăţământului superior din Cetatea noastră. În 1982, aşa cum probează documentul anexat, la Piteşti se vor sărbători două decenii de învăţământ superior (14-15 mai 1982), dar fostul decan, Constantin I. Dumitrescu, trecuse, deja, în Lumea umbrelor. Destinul nu i-a hărăzit bucuria finalizării multor proiecte, printre acestea aflându-se şi organizarea Secţiei de Istorie, la Facultatea Pedagogică Piteşti. Totuşi, în 1997, asemenea deziderat a devenit realitate, existând, pentru un timp, chiar în cabinetul unde a lucrat, decanatul Facultăţii de Litere şi Istorie. Pentru a-i perpetua renumele, fotografia sa onorează, din 2002, Galeria personalităţilor care au favorizat promovarea învăţământului superior istoric la Piteşti, aflată în incinta Facultăţii de Ştiinţe Socio-umane dar, asemenea gest se poate amplifica! Prin urmare, sugerăm conducerii Universităţii din Piteşti ca unul dintre spaţiile didactice reprezentative, din Complexul Gheorghe Doja, să poarte numele Constantin I. Dumitrescu (1936-1980).
PETRE POPA
Pentru iunie 2016: Ion VASILIU