Cornel Ionică spre Tiberiu Avramescu: ,,Domn’ profesor, nu degeaba v-am zis că vă iubesc”

# Declarații de dragoste în Consiliul Local Pitești

Săptămâna trecută, în cadrul ședinței de consiliul local, consilierii PSD au făcut deliciul celor din opoziție. Mai exact, cei din PSD au fost într-un război civil, adus la pace chiar de PNL-iști, care au ținut să intervină doar după ce s-au amuzat de inadvertențele acestora.
La un proiect de hotărâre ce viza un schimb de terenuri, consilierul local Marian Neacșu, cel care prezida și ședința, a încercat să facă, cum s-ar spune în popor pe ,,lupul moralist”. Fiind cercetat pentru niște schimburi de terenuri în care municipalitatea, se pare, că a ieșit în dezavantaj, realizat pe vremea lui Tudor Pendiuc, tocmai consilierul local Marian Neacșu, lupul moralist, a cerut săptămâna trecută mai multe explicații cu privire la acel schimb de terenuri, deși proiectul de hotărâre avea toate avizle necesare.  Punându-i-se la îndoială, chiar de colegul său de partid,  proiectul de hotărâre inițiat ce viza schimbul de terenuri, Cornel Ionică s-a aprins dintr-o dată și a ținut să taxeze grav activitatea unor consilieri locali.
”Vă jur că nu știu despre cine este vorba. Ne batem pe la televizor că ajutăm mediul de afaceri, că venim în întâmpinarea solicitărilor lor și așa mai departe, dar prima grijă pe care o avem în Consiliul Local este să le dăm în cap. Acesta este mersul C.L. și acesta va fi și în viitor: darea în capul celor care solicită diverse lucruri.
În schimb, la televizor nu vedem altceva decât că vrem locuri de muncă, că vrem parcuri, dar ei habar nu au nici ce discută în C.L. Este un concurs de pomeni irealizabile. Toată lumea oferă locuri de muncă, reduc taxe și impozite, fac praf bugetul local, dar în schimb, lucrurile reale aici se dezbat. Ne ducem pe la televizor și vorbim vorbe”, a precizat Cornel Ionică, vizibil afectat de îndoiala colegului său de partid.

Opoziția împăciuitoare

După ce au savurat momentul tensionat dintre PSD-iști, consilierii locali de la PNL au ținut să aducă lumină în acest caz, precizând că, din acest schimb de terenuri, municipalitatea iese în avantaj. Mai exact, dăm la schimb un teren de aceeași suprafață care nu are deschidere la o stradă pricipală pe unul care are deschidere la stradă. Toate aceste lămuriri le-a adus profesorul universitar Tiberiu Avramescu, căruia, Cornel Ionică i-a făcut mai multe complimente, în urma intervenței sale care a elucidat cazul legalității.
”Domn’ profesor, nu degeaba v-am zis că vă iubesc”, a adăugat Cornel Ionică după acel moment tensionat.L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea