Reziduuri - versuri create și adunate de Titică Predescu

Luni, 06 Iunie 2016 22:13

# Comentate de prof. Andreas-Peter Ionescu

Din nou, venerabilul as al ”barei” piteștene m-a surprins cu proaspătul volum de poezii intitulat ”Reziduuri”.
Am mai comentat, cu altă ocazie, un alt volum de poezii al veșnic tânărului Titică Predescu, volum intitulat ”Alte poeme”.
Poeziile din ”Reziduuri” nu sunt deloc niște reziduuri. Sunt mult superioare celor din volumul precedent sub toate aspectele. Tehnica poetică este mai perfecționată, transmiterea ideilor se face mai concis, cu mai multă precizie, mai fluent. Frazarea poetică a rămas tot rectilinie, fără asperități dar și fără vârfuri.
Autorul nostru face uz de cultura sa poetică - îndeosebi de cea franceză, pe care cred că o cunoaște destul de bine - deși profesiunea lui de bază este alta, însă  un avocat, fie el și de tradiție cum e ”maestrul”, este obligat să aibă o anume cultură generală umanistă.
Sunt unele poezii inspirate de creația lui Ion Minulescu, altele intră în sfera de influență a lui Blaga. Mie personal – ca fiind profesionist al culturii și literaturii franceze – cel mai mult mi-a plăcut ”Spleen”, de factură vizibil baudelairiană.
Cunoscându-l pe poetul nostru de multă vreme, ca un optimist, un echilibrat, un riguros, am rămas mirat să citesc acest poem care ar fi propriu melancolicului plictisit de toți și toate, o poezie a boemilor – el nu e nimic din toate acestea. Baudelaire își ”trata” ”spleenul” cu absinth, care i-a dăunat mult și l-a frăcut să moară la o vârstă deloc înaintată. Nu e cazul nonagenarului nostru; și atunci de unde ”spleen”!?
Eșecul l-a condus pe Baudelaire la imaginea spleen-ului.
Studenților mei le-am demonstrat  că ”spleen-ul” este o formă exasperată și exasperantă a acelui ”mal de siecle” pus în contact cu lumea modernă și contradictorie a sfârșitului de secol XIX, dar e mai mult decât acestea;  în cazul lui Baudelaire fiind vorba de o stare patologică, ceea ce nu e cazul aici, la poetul nostru piteștean.  Și atunci de unde acest ”spleen”? Sentimentul de singurătate morală (absent în toate zilele și la toți avocații!), asociat acelui de suferință (”comentatul” nostru e sănătos tun chiar la această vârstă venerabilă!) și de exil (care? căci n-a părăsit Piteștiul) ca și obsesia timpului (poate asta să fie ceva, dar o au toți bărbații de peste 35 de ani) sunt, totuși, exprimate cu multă forță, ceea ce situează poezia pe linia filozofică deschisă de Blaise Pascal și continuată de Kierkegaard cu angoasele lui, până la ”la nausee” a lui J.P. Sartre.
În lungile noastre plimbări duminicale prin Trivale, discutam adesea despre filozofia franceză și ”îmi ținea piept” cu brio, deși eu eram cel ”de meserie”. Să fi fost această poezie și altele de același gen ”fructul” acelor discuții? M-aș bucura!
Eșecul l-a condus pe Baudelaire la imaginea spleen-ului. Deși maestrul Titică Predescu n-a avut niciun eșec;  se vede clar că poetul nostru l-a studiat pe Baudelaire și chiar a fost inspirat, în multe privințe, de acesta.
Cât privește limba poetică din ”Reziduuri”, întâlnim efecte surprinzătoare ale formelor verbale care exprimă tensiunea între Bine și Rău (ca în ”Les Fleurs du Mal”). Din aceste motive – dar mai sunt și altele pe care sper să am posibilitatea să le enunț cu prilejul unor comentarii mai detaliate – eu aș intitula volumul nu ”Reziduuri”, ci ”Rezidiri”.
Volumul prezentat aici poate fi luat în seamă de Filiala Argeș a U.S.R. și, astfel, poetul nostru ar putea deveni, pe drept cuvânt, poet autentic la nouăzeci și ceva de ani. Nu credeți?