Educație pentru sănătatea psihică

# De ce avem nevoie de astfel de educație?

Bolile psihice, apelarea la psiholog, psihoterapeut sunt subiecte tabu în viața noastră. Ascundem și considerăm rușinoasă orice tangență de acest tip cu noi sau familia noastră. Negăm evidențe legate de o eventuală origine psihică a bolilor organice și ne simțim în siguranță vorbind despre orice altfel de boală decât despre cele psihice. Nu avem vocabular emoțional. Nu știm să spunem NU fără să ne creem disconfort nouă sau fără să stricăm relații. Avem trăiri contradictorii, trăiri pe care nu le înțelegem. Stăm în relații toxice dar nu știm de ce. Multe astfel de situații în care simțim că ceva nu este în regulă cu noi dar nu suntem capabili să ne explicăm au la bază necunoașterea de sine și mecanisme de apărare de cele mai multe ori imature. Nu știm unde este poziția de echilibru a balanței noastre interioare.
Statistic vorbind, aproape unu din trei oameni are simptome care țin de psihiatrie în fiecare an. Jumătate dintre noi avem în arealul nostru social cel puțin o persoană cu o ”banală” depresie sau o anxietate ce creează disconfort fizic și emoțional real în condiții de stres cotidian. Când vorbim despre sănătate, gândul ne duce doar la sănătatea fizică, sănătatea corpului, a organelor noastre și nicidecum la întregul pe care îl reprezentăm. Organizația Mondială a Sănătății a propus pentru sănătate definiția următoare: „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai târziu a fost inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă din punct de vedere social și economic”. În termeni obișnuiți, sănătatea este o stare de bine în care individul este conștient de propriile abilități și în armonie cu ceea ce face și gândește. E capabil să facă față stresului din viața de zi cu zi, lucrează productiv și își aduce contribuția față de comunitatea în care trăiește. Are relații armonioase cu sine și cu cei din jur.
Prezenta serie de educație pentru sănătate psihică va viza bagajul emoțional și informații necesare unei vieți echilibrate.
Următorul material va conține semne și simptome ale dezechilibrelor emoționale și când/cum decidem că e cazul să apelăm la specialist?
Dr. Crenguța Belegan
Psiholog Clinician,
Psihoterapeut Psihoterapie Pozitivă
Consultații în Pitești, Cabinet Individual Psihologie și Skype
Programări: 0720.999.772

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea