Coral Impex S.R.L. a început acţiunea de deratizare în Piteşti

Săptămâna trecută a început campania de dezinsecţie şi deratizare în Piteşti. Activitatea este îndreptată în principal împotriva ţânţarilor şi este necesară atât pentru diminuarea riscurilor de îmbolnăvire a populaţiei, cât şi pentru scăderea disconfortului produs de aceste insecte. Produsele folosite sunt agreate în Uniunea

Europeană, prezintă o toxicitate redusă şi sunt biodegradabile, dar cu toate acestea reprezentanţii firmei care efectuează aceste tratamente de dezinsecţie, atenţionează crescătorii de albine ca în intervalele orare de efectuare a tratamentelor să ia toate măsurile care se impun pentru a fi evitate accidente în rândul populaţiilor de albine. Coral Impex SRL este firma care a câştigat licitaţia organizată de primărie pentru dezinsecţia şi deratizarea oraşului şi efectuează lucrările cu 10 echipe care acţionează simultan în cinci zone ale Piteştiului.  Directorul general al acestei firme, domnul Badea Alexandru, garantează că metodologia aplicată pentru combaterea insectelor de pe raza domeniului public al oraşului este conformă cu reglementările în vigoare şi cu recomandările institutelor de specialitate din ţara noastră. Echipa de conducere a firmei Coral Impex SRL îşi cere scuze piteştenilor pentru disconfortul cauzat de zgomotul utilajelor de noapte şi totodată le recomandă să nu se sperie de ceaţa provocată de echipamentele cu care se face această dezinsecţie, întrucât acestea sunt mai puţin nocive decât o ţeavă de eşapament. Pentru a atenţiona populaţia cu privire la prezenţa momelilor de deratizare, vor fi aplicate la loc vizibil afişe de avertizare. Este recomandat să fie ocolite aceste zone strict delimitate de avertismentul “Nu atingeţi! Zonă deratizată”. Firma Coral Impex SRL a pus la dispoziţia Spitalului Judeţean mai multe fiole de vitamina K1, acestă vitamină fiind antidotul în cazul intoxicării. 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea