Nicolescu, Dobre, Penescu și alții ar putea scăpa din pușcărie mult mai repede decât și-au imaginat!

Luni, 18 Iulie 2016 00:00

# Proiect de amnistie depus la Ministerul Justiţiei de un grup de ONG-uri

Un grup de ONG-uri a depus la Ministerul Justiţiei un proiect de lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea colectivă a unor pedepse.  În expunerea de motive a proiectului de lege se arată că România are un număr comparabil de deţinuţi cu state cu o populaţie mult mai mare, precum Franţa şi MareaBritanie, că avem un grad de ocupare de peste 200% şi condiţii care în loc să reeduce condamnaţii, îi supune torturii pe aceştia şi îi transformă în pericol pentru societate. Autorii proiectului mai arată

că politica penală românească este fundamental greşită, nefiind una de reeducare, ci una profund represivă, şi că dacă nu se va emite un decret de amnistie şi graţiere (ultimul a fost emis în 2002) riscăm să primim o condamnare la CEDO printr-o sentinţă  pilot, caz  în care aşa cum a recunoscut ministrul Justiţiei, Raluca Prună, vom plăti cel puţin 80 milioane de euro într-o primă fază.
Un guvern responsabil ar trebui să iniţieze un proiect de amnistie, plus alte măsuri de descongestionare imediată a penitenciarelor, şi să fi prezentat până acum judecătorilor europeni de la Strasbourg măsurile luate pentru a evita perpetuarea genocidului şi plata unor amenzi uriaşe.
Publicăm în continuare expunerea de motive şi proiectul de lege trimis de un grup de ONG-uri la Ministerul Justiţiei.

EXPUNERE DE MOTIVE

În prezent, pentru România, chestiunea stării penitenciarelor şi a condiţiilor locurilor de încarcerare (inclusiv pentru măsurile preventive privative de libertate), reprezintă o sursă constantă de critici interne şi internaţionale, dar şi de sancţiuni pecuniare repetate. Practic, este suficient ca o persoană interesată să reclame la CEDO asemenea aspecte, pentru ca  România să fie criticată şi sancţionată de instanţa europeană pentru nerespectarea drepturilor omului.
Prin Memorandumul aprobat de către Guvern în şedinţa din 27 aprilie 2016, sunt propuse o serie de măsuri menite a îndepărta, ori chiar de a înlătura, perspectiva unei condamnări a României la CEDO prin pronunţarea unei hotărâri pilot. Totuşi, propunerile conţinute în acest memorandum oferă soluţii pentru o parţială rezolvare a situaţiei şi asta până în 2023. Investiţia în construcţia sau amenajarea de noi penitenciare, de sporire a numărului de locuri de încarcerare şi modernizarea unui numărredus de locuri de încarcerare, până în 2023, nu rezolvă problema pe care o semnalează cetăţenii români şi o confirmă CEDO, ci propune un orizont de timp în care România ar putea avea închisori mai multe, mai moderne şi mai încăpătoare. Investiţia în extinderea şi modernizarea spaţiilor de încarcerare reprezintă, bineînţeles, una dintre componentele soluţiei, problema însă este una de viziune. Mai exact este una care ţine de politica penală a statului român care, de ani buni, este inconsecventă, incoerentă şi lipsită de rezultate pozitive pentru societate.
Conform abordării actuale, politica penală românească este una aproape eminamente represivă, iar privarea de libertate reprezintă, aproape exclusiv, singurul răspuns al autorităţii în cazul comiterii multor infracţiuni, de multe ori indiferent de gravitate, indiferent de contextul social, indiferent de circumstanţele individuale ale făptuitorului. Individualizarea pedepsei a devenit exclusiv o chestiune de calcul al duratei încarcerării, nu o chestiune de opţiune între pedepse alternative, de apreciere, în ansamblu, a intereselor legitime ale societăţii şi a valorilor sale ocrotite de legea penală.
În aceste condiţii, sancţiunea penală a privării de libertate este completată, nelegal, cu „sancţiunea” unui tratament degradant, umilitor, dezumanizant. În plus, pentru societate, se adaugă cheltuieli nejustificate, inutile şi din ce în ce mai costisitoare. Astfel, mulţi dintre cei condamnaţi, în loc să fie sancţionaţi, reeducaţi şi reintegraţi social în calitate de contributori, devin o povară  pentru societate şi, mai grav, un potenţial pericol suplimentar pentru această. Reamintesc că Italia, în urma pronunţării unei hotărâri pilot de condamnare, a optat pentru măsuri care merg în această direcţie, în primul rând, şi abia în al doilea rând pe măsuri care priveau extinderea sau modernizarea centrelor de detenţie. Se au  în vedere şi recomandările formulate de The European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman or Degrading Treatment or Punishment, care arată că investiţia în infrastructură penitenciară nu reprezintă o soluţie, ci pedepsele complementare şi acţiunile care vizează re-educarea.
După 1989, potrivit unei practici existente în mai multe state democratice, s-au adoptat legi de acordare a amnistiei şi graţierii colective la intervale de circa patru-cinci ani. Decizia politică a fost cvasi-unanimă, fiind adoptate legi similare şi în guvernarea C.D.R.-P.N.L.-P.D. şi în guvernarea P.S.D.  Ultima lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea colectivă a unor pedepse a fost adoptată în România în anul 2002.
Prin aplicarea legii, în 2002 au fost eliberate aproximativ 1200 de persoane. Asta, în condiţiile în care, în acea perioadă, pe alte considerente legale (terminarea pedepsei de executat, liberare condiţionată etc.), erau eliberaţi circa 2.500-3.000 condamnaţi în fiecare lună! Potrivit datelor statistice, circa 80% din cei care au beneficiat de graţiere nu mai comit o nouă infracţiune şi nu revin în penitenciare. De altfel, chiar şi în prezent, rata de recidivă a persoanelor aflate în detenţie este de în jur de 40%. Astfel, putem aprecia că numărul de persoane beneficiare ale ultimei legi de amnistie şi graţiere colectivă, acum aproximativ 14 ani, nu a avut proporţii îngrijorătoare pentru societatea românească şi nu a fost resimţit că generator de insecuritate în comunitate. De asemenea, gradul de recidivă în cazul pedepselor grațiate a fost  foarte redus, beneficiarii actului de clemenţă înţelegând corect consecinţele acestuia.
În cvasi-totalitatea acestor situaţii, reintegrarea socială a persoanelor ale căror pedepse au fost grațiate a avut un efect benefic pentru societate, fără costuri mari şi fără a-i fi fost afectate acesteia interesele sale legitime.
În 2016 sunt aproape 30.000 persoane private de libertate. Potrivit datelor oficiale, opt închisori din România au un grad de ocupare mai mare de 200% iar indicele mediu de ocupare este 157,7%. De asemenea, există imobile de executare a pedepselor privative de libertate construite între anii 1851 – 1896. Potrivit raportului întocmit în urma anchetei realizate de Avocatul Poporului, dacă ar fi să se respecte spaţiul legal de 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut, penitenciarele din România nu ar putea primi decât 19.000 de persoane, iar dacă s-ar ţine cont de recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aceste închisori ar putea sta  doar 11.170 de oameni. Datele statistice arată că deşi rata criminalităţii a scăzut constant în România, avem aproximativ acelaşi număr de deţinuţi că Franţa sau Marea Britanie.
Prezenta propunere ţine cont, atât de practica existentă în materie, cât şi de scopul unei asemenea legi. Amnistia penală propusă se aplică doar faptelor care sunt apreciate de legiuitor că având un grad redus de pericol social, respectiv acelea pentru care se prevede o pedeapsă maximă de trei ani. Chiar dacă legislaţia le consideră fapte penale cu grad redus de pericol social, din perspectiva sancţiunilor aplicabile, sunt exceptate de la amnistie acele fapte care, în opinia noastră, reprezintă potenţiale surse pentru un comportament agravant în societate, infracţiunile care vizează minorii şi persoanele cu vulnerabilitate sporită, precum şi faptele care ating, fie şi indirect, valori fundamentale– viaţă privată, libertatea, dreptul de vot etc.
Totodată, cu foarte puţine excepţii, graţierea colectivă nu se aplică pedepselor aplicate pentru faptele comise prin acte de violenţă, săvârşite contra persoanei şi patrimoniului, pentru infracţiuni contra siguranţei statului şi capacităţii de apărare a ţării, de genocid şi împotriva umanităţii. La excepţii au fost vizate, cu precădere, infracţiunile contra vieţii şi integrităţii, contra patrimoniului şi contra securităţii naţionale. De asemenea, sunt exceptate faptele care, prin consecinţe, pun în pericol aceleaşi valori – viaţa şi sănătatea, patrimoniul, siguranţa  naţională. În plus, graţierea colectivă a fost diferenţiată, aplicându-se atât integral cât  şi parţial, în funcţie de pedeapsa stabilită de instanţa de judecată, perioada considerată efectuată şi restul rămas de executat. Prin prezenţa propunere legislativă, sunt exceptate de la amnistie infracţiunile săvârşite în stare de recidivă şi sunt exceptate de la graţierea colectivă pedepsele la stabilirea cărora s-a reţinut starea de recidivă a persoanei condamnate.

PROIECT LEGE pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea colectivă a unor pedepse

Art. 1
Se amnistiază infracţiunile pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea de până la trei ani inclusiv sau cu amendă.
Art. 2
1.Pedepsele cu închisoarea, stabilite prin hotărâri definitive, se grațiază  după cum urmează:
a).în întregime, pedepsele de până la trei ani, inclusiv;
b).în întregime, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început iar restul rămas de executat este de până la trei ani, inclusiv;
c).parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani.
d).parţial, trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este de până la patru ani, inclusiv.
e).parţial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare depatru ani.
2.Prevederile alineatului precedent nu se aplică pedepselor a căror executare este suspendată, în condiţiile legii.
3.Se gratiaza în întregime măsurile de internare într-un centru educativ, iar măsurilor privind internarea într-un centru de detenţie li se aplică dispoziţiile alin. (1) lit. b) – e), în mod corespunzător
Art. 3
1).în cazul în care există mai multe pedepse cu închisoarea, dispoziţiile prezenţei legi, privitoare la graţiere se aplică pedepsei rezultante, după contopire, încondiţiile legii penale.
2).În cazul în care pedeapsa rezultanta este închisoarea mai mare de zece ani, dar niciuna dintre pedepsele contopite nu depăşeşte zece ani, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. e) din prezenţa lege se aplică în mod corespunzător pedepsei rezultante.
3)La determinarea restului rămas de executat se ia în calcul fractia de pedeapsa considerată executată, în condiţiile legii.
Art. 4
1.Prin prezenţa lege nu se amnistiază infracţiunile săvârşite în stare de recidivă şi nu se gratiaza pedepsele la stabilirea cărora s-a reţinut starea de recidivă a persoanei condamnate.
………
Art. 5
Dispoziţiile prezenţei legi nu produc efecte în privinţa pedepselor complementare, pedepselor accesorii şi măsurilor dispuse cu privire la acţiunea civilă în cadrul procesului penal.
Art. 6
Dispoziţiile prezenţei legi nu se aplică pedepselor a căror executare nu a început deoarece persoanele condamnate s-au sustras, precum şi pedepselor a căror executare aînceput, dar s-a întrerupt că urmare a sustragerii de la executare de către persoanele condamnate.
Art. 7
Persoanelor ale căror pedepse au fost grațiate, în condiţiile prezenţei legi şi care, în decursul a cinci ani de la intrarea acesteia în vigoare, săvârsesc cu intenţie, o nouă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare, li se adaugă, la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea nouă, restul rămas neefectuat că urmare agraţierii.
Art. 8
Dispoziţiile prezenţei legi se aplică faptelor săvârşite până la intrarea acesteia în vigoare.

***

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv la şapte ani şi opt luni de închisoare în dosarul în care este acuzat că a luat ilegal fonduri PHARE. Nicolescu a fost încarcerat, la începutul lui februarie 2015, la Penitenciarul Colibaşi. Ținând cont de vârsta peste 60 de ani, de faptul că a prestat activități care duc la reducerea pedepsei și că a publicat și lucrări științiifice, Constantin Nicolescu ar putea fi unul dintre beneficiarii unui astfel de proiect de amnistie.

Grigore Dobre a fost condamnat în același dosar cu Constantin Nicolescu. Acesta a primit o pedeapsă privativă de libertate de patru ani. Dobre este, oricum, pe cale să fie eliberat condiționat.

***

Penitenciarul Colibași – indice de ocupare de aproape 130%, sesizat de Avocatul Poporului

La începutul lui 2016, Victor Ciorbea, avocatul poporului, împreună cu o echipă de specialiști a efectuat un control la Colibași, în urma unor sesizări și plângeri venite de la persoane private de libertate. Raportul întocmit la începutul verii denotă ceea ce știe toată lumea: supra-aglomerare, probleme cu încălzirea, cu insectele, cu lipsa dotărilor.

Ciorbea descoperă, la Colibași, un grad de ocupare de 128,12%

Avocatul poporului ia notă de gradul de supra-aglomerare al Penitenciarului Colibași. Ciorbea găsește aici camere cu 25 de deținuți, în care spațiul asigurat fiecăruia era de 1,86 m.p./persoană, adică sub jumătate din cei 4 m.p./persoană prevăzuți prin lege. Se constată, deasemenea, că saltelele erau ”vechi și uzate, la verificare au fost descoperite ploșnițe și gândaci de bucătărie.” În altă cameră, cu 30 de paturi suprapuse la numai 57 m.p. suprafață totală, echipa descoperă ”încălzire deficitară a camerei, lipsa condițiilor de igienă șI curățenie, iluminatul natural șI artificial necorespunzătoare, lipsa mobilierului pentru servirea mesei, starea precară a grupurilor sanitare, prezența igrasiei și mucegaiului la baie.”
Avocatul Poporului a semnalat că, deși capacitatea penitenciarului era depășită, a găsit și camere renovate, curate, cu băi ce aveau gresie și faianță noi. Se efectuau lucrări de renovare în 12 camere de detenție.

Scurt istoric al Penitenciarului Colibași

La 1 aprilie 1967, pentru asigurarea forţei de muncă speciale necesară construirii Uzinei de autoturisme şi Institutului de Reactori Nucleari Energetici, prin ordin al fostului Minister al Afacerilor Interne, s-a înfiinţat Secţia Colibaşi a Penitenciarului Piteşti.
După 10 ani, prin Decretul lege nr. 225 din 16 iulie 1977 privind reorganizarea unităţilor de penitenciare, începând cu data de 31 iulie 1977, Penitenciarul Piteşti şi secţiile subordonate au fost desfiinţate, iar clădirile Penitenciarului au fost preluate de fosta Întreprindere Judeţeană de Gospodărie locală, pe baza unui proces verbal, iar clădirea Secţiei Colibaşi a fost folosită de Întreprinderea de Autoturisme Piteşti ca depozit central de piese auto.
La 1 aprilie 1980, pe fostul amplasament se înfiinţează Penitenciarul Colibaşi cu o capacitate de cazare de 800 persoane, din care 414 deţinuţi proveneau de la fostul Penitenciar Râmnicu-Vâlcea, repartizaţi în 4 secţii de deţinere.
În anul 1983, datorită condiţiilor climaterice benefice vindecării bolnavilor de tuberculoză, prin Ordinul Direcţiei Generale a Penitenciarelor se înfiinţează o secţie în cadrul penitenciarului pentru tratarea şi supravegherea acestora, fiind transferaţi de la unităţile din ţară un numar de 400 de bolnavi.
La 30 septembrie 1987 se aflau în custodie 2688 de persoane ramânând la 1 aprilie 1988 numai 219 persoane , ca urmare a aplicarii Decretelor de graţiere şi amnistie nr. 255/1987, respectiv nr. 11/1988.
Din toamna anului 1988 efectivul a început să crească, astfel că la 20 decembrie 1989 erau 1123 deţinuţi din care 63 femei şi 7 minori, numar care se reduce la 15 februarie 1990, la 340 în urma aplicării      Decretului de graţiere nr. 810/1990, însă, treptat, efectivele au crescut până la 1025 în luna iulie 1990, întrucit unitatea devine penitenciar interjudeţean primind şi pastrind în custodie arestaţi preventiv şi condamnaţi din judetele Arges, Vâlcea, Giurgiu şi Teleorman.

Pentru alinierea la standarele Europene pentru penitenciare la care Romania este parte, în anul 1991, odată cu trecerea de la Ministerul de Interne la Ministerul Justitţei, s-au luat măsuri de către noua conducere centrală în vederea începerii procesului de reforma penitenciară care vizează reglementari, construcţii, relaţii interumane, cooperarea cu societatea civilă, introducerea programelor de probaţiune având ca finalitate resocializarea şi o reintegrare sociala eficientă a persoanelor care au suferit condamnări cu privare de libertate.