Elevii din Bogați cu rezultate bune la învățătură, trimiși pentru al XII-lea an consecutiv în tabără la mare

# Primarul comunei Bogați nu se dezice de accentul pus pe educație # Săptămâna trecută, un grup de elevi merituoși din Bogați, însoțiți și de cadre didactice, au luat drumul stațiunii Mamaia, cazându-se la Hotel Flora

Despre Comuna Bogaţi am putea spune, fără să greșim, că este cu adevărat raiul copiilor din acea zonă. Asta pentru că autoritățile locale fac tot ce le stă în putință pentru a le oferi celor mai mici locuitori ai comunei anumite facilități. Iar pentru a beneficia de ele, elevii din comuna Bogați trebuie doar să obțină note mari la școală. În acest sens, primarul localităţii, Ion Gîrleanu, fost cadru didactic, care, după cum vedeţi,  de-a lungul timpului a pus mare accent pe acest segment, organizează anual tabere la mare pentru elevii din comună care au obţinut premii la învăţătură. Toate aceste tabere sunt oferite în mod gratuit pentru a încuraja şi motiva elevii din Bogaţi să înveţe. Iată că și anul acesta primarul s-a ținut de cuvânt și a trimis, săptămâna trecută, elevii cu rezultate bune la învățătură din comună, însoțiți de cadre didactice, în tabără la mare, în cea mai populară stațiune de  pe litoralul nostru, Mamaia.
L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea