Achiziții uriașe pentru Stația de Asfalt din Căteasca a Consiliului Județean Argeș

La sfârșitul lunii trecute, după ”numai” doi ani de repaos, a avut loc darea în folosinţă a Staţiei de asfalt de la Căteasca, obiectiv aflat în administrarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş. În prezenţa și sub privirile destul de atente ale preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, şi a vicepreşedinţilor Simona Brătulescu şi Ion Mînzînă, staţia a produs primele tone de asfalt.
”Staţia produce 50 - 60 de tone de asfalt pe oră. Avem drumuri suficiente de întreţinut, de plombat, de făcut covoare  asfaltice. Una dintre marile priorităţi pe care noi le avem înseamnă infrastructura, drumurile. Ne ţinem de cuvânt şi o dovadă este şi ceea ce s-a întâmplat aici la Căteasca - pornirea staţiei de asfalt", a spus preşedintele Dan Manu (foto).

Licitație de 1300 tone de filler de calcar, pentru alimentarea stației, cu un singur participant

Cu numai câteva zile în urmă, o achiziție serioasă, de 1300 de tone de filler de calcar, necesar pentru prepararea mixturilor asfaltice, a fost atribuită singurului ofertant. Acesta este Dragon Oil Star S.R.L., un obișnuit al curților instituțiilor publice din Argeș. Suma de adjudecare a fost foarte aproape de cea evaluată inițial de specialiștii Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș, și anume de 143.000 lei fără TVA. De ce s-a prezentat, pe foamea asta, numai Dragon Oil Star la licitație, nimeni nu știe. După cum nu se știe, deasemenea, de ce, în urmă cu două săptămâni, aceeași Regie Autonomă Județeană de Drumuri Argeș atribuia un contract asemănător, de 5.764 tone de balast, în valoare de peste 174.000 lei fără TVA, singurului participant la procedura de licitație, S.C. Titan S.R.L.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea