Educație pentru sănătatea psihică. Ce este personalitatea accentuată și de ce ne ajută să o recunoaștem?

Luni, 22 August 2016 12:44

Personalitatea reprezintă configuraţia trăsăturilor de răspuns comportamental vizibilă în viaţa de zi cu zi, adică modalitatea constantă de reacție și relaționare caracteristică unei persoane în diferite situații. După 18-20 ani, structura de personalitate este deja constituită, stabilă şi predictibilă. Dacă aceste comportamente depăşesc domeniul de variabilitate încadrat la normalitate (normalitate=ceea ce face majoritatea) iar aceste trăsături sunt maladaptative, disfuncţionale, după scheme învățate stereotip, rigide, autoimpuse şi determină suferinţă subiectivă celor din jur și mai puțin subiectului în cauză, se poate diagnostica o tulburare de personalitate.

Pentru că cei cu tulburări de personalitate, de obicei, sunt deja cunoscuți prin tulburarea însăși sau prin complicațiile aferente și sunt deja sub coordonarea unui psihiatru și psihoterapeut, mă voi limita la personalitățile accentuate, care ne ridică necesitatea dezvoltării personale. În marea majoritate a cazurilor există doar elemenete accentuate din anumite tipuri de personalitate, ceea ce face ca în relațiile noastre să percepem sau să fim percepuți, unii dintre noi mai ciudați, unii fiind mai dificili, prea rigizi, sau prea suspicioși în prea multe domenii/situații, cu anumite tendințe particulare de a relaționa și multe alte aspecte disparate dar specifice tulburărilor de personalitate și totuși la limita normalului. Aceste elemente de personalitate accentuată ne provoacă disconfort emoțional în prisma relațiilor, reușitelor/eșecurilor profesionale, vieții interioare, modalității în care facem față stresului cotidian. Astfel că, o bună recunoaștere a tipului de personalitate accentuată ne poate ajuta să ne ”rezolvăm” probleme pe care până acum nu le puteam înțelege de unde provin.
Karl Leonhard înţelege prin trăsăturile accentuate acele însuşiri ale personalităţii "care manifestă tendinţa de a aluneca spre anormal".

Tipuri de personalități

Evaluarea personalității și eventuala diagnosticare a unei personalități accentuate  poate fi făcută cu ajutorul bateriilor de teste care vor aprecia intensitatea următorilor factori: demonstrativitate, hiperexactitate, hiperperseverenţa, nestăpânire, hipertimie, distimie, labilitate emoțională, exaltare, anxietate, emotivitate, nevroticism, dependentă, reactivitate antisocială.
În urma evaluării acestor factori pot rezulta următoarele personalități accentuate, pe care vă invit să verificați dacă se potrivesc cu modul dumneavostră de a reacționa, comporta în viața de zi cu zi, în majoritatea domeniilor (social, profesional, familial).
1. Personalitatea demonstrativă este acea tendință la isterie, capacitate anormală de refulare a persoanei la situații cotidiene.  Exagerarea, teatralismul descrierii este definiția populară a personalității demonstrative. În plus, dacă în mod normal atunci când spunem o minciună avem conștiința încărcată și teamă ca nu cumva să se descopere adevarul, istericii, dimpotrivă, mint cu o expresie de nevinovăție totală. Când ți se adresează au o atitudine distinsă, prietenoasă. Pot realmente să uite complet ceea ce nu vor să știe, fiind în stare să mintă și totuși să nu fie conștienți de acest fapt. Sunt pripiți în a lua decizii, se laudă singuri, au tact și admit că au talent actoricesc. Aceste personaje își fac repede prieteni care nu văd, în primă fază, decât amabilitatea lor pe când alte trăsături le rămân ascunse.
2. Personalitatea hiperexactă În cazul unei accentuări puternice duce la o personalitate anancastă, care  este contrariul personalității demonstrative. Posesorii se disting prin lipsa capacității de refulare. In timp ce istericii actionează pripit chiar în cazurile cand ar trebui să reflecteze, anancaștii nu pot lua o hotărâre nici atunci când au toate premisele pentru aceasta. Persoanele de acest fel preferă să controleze totul de două sau trei ori înainte de a socoti o lucrare definitiv terminată. In cazul în care hiperexactitatea nu se manifestă decât sub forma unei însușiri accentuate ies la iveală îndeosebi avantajele unei înclinații spre meticulozitate, exactitate, punctualitate. Acești oameni nu se pot lăuda singuri chiar dacă la locul de muncă toată lumea știe că se pot bizui pe ei.
3. Personalitatea hiperperseverentă. La un grad mai înalt, personalitatea hiperperseverentă devine personalitate paranoidă. Astfel de persoane se simt cu ușurință jignite și ofensate și chiar dacă nu o spun, devin ranchiunoase. Revin iar și iar asupra unei întâmplări trecute, unii pot ierta ofensele dar nu le uită, suferă foarte mult din cauza nedreptăților dar nu exteriorizează totdeauna acest fapt.
4. Personalitatea nestăpânită. Se manifestă prin dominarea anormală a comportamentelor de către impulsuri. Noţiunea de impuls în sens general se referă la o dorinţă vie de descărcare nervoasă resimţită mai mult corporal decât psihic. Aceasta determină o capacitate scăzută de adaptare la situaţiile sociale, o intensificare a conflictelor interpersonale (atunci când apar) şi deci o istorie fluctuantă la locul de muncă.  Aceste persoane reacţionează  în  mod  impulsiv:  când nu le  convine  ceva  nu  caută posibilitatea unei medieri ci îşi manifestă nemulţumirea prin mimică şi cuvinte. Se ceartă cu şefii şi colaboratorii, devin agresivi, nu se mai gândesc la urmări, uneori îşi dau   demisia   sau   pleacă   de   la   lucru   fără   să   vadă   consecinţele   negative   ale comportamentului lor. Totuşi, chiar dacă dispoziţiile sunt schimbătoare, relaţiile de cuplu tind să fie  constante.  Unii  din  ei  devin alcoolici  cronici,  beau   fără  să  se gândească  la  prejudicii profesionale, familiale sau privind sănătatea. Nu sunt capabili de crime premeditate, dar se înregistrează uneori comportamente criminale, impulsive, prin acte de violenţă fizică și acting-out.
5. Personalitatea hipertimică. Hipertimicul priveşte viaţa numai sub latura ei plăcută, trece cu uşurinţă peste necazuri. Atât timp cât au public, hipertimicii vorbesc şi povestesc fără să devină plictisitori deoarece schimbă tot timpul subiectul, aduc în discuţie teme noi, povestirile sunt pline de glume. Viaţa este privită sub latura ei pozitivă, iar un hipertimic are mereu iniţiative în toate domeniile. Dacă personalitatea hipertimică este excesiv de accentuată, veselia devine o primejdie deoarece toate lucrurile sunt tratate extrem de superficial.
6. Personalitatea distimică. La un grad mai ridicat devine un temeperament subdepresiv. Aceşti oameni sunt serioşi şi afectaţi  în permanenţă în mare măsură doar de evenimentele  triste ale vieţii; evenimentele zguduitoare le adâncesc starea subdepresivă pe durate foarte lungi de timp. Iniţiativa de a acţiona este redusă, iar gândirea este mai lentă decât a celorlalţi. Ţinuta etică este foarte serioasă, sunt retraşi, nu  apreciază  bucuriile obişnuite ale  vieţii. Au un  randament în  general redus prin lentoarea gândirii şi acţionism scăzut. Îşi iau obligaţiile în serios, toată lumea îi consideră “persoane de încredere”. Lipsa de acţiune şi de atitudine activă îi împiedică să-şi organizeze viaţa în mod raţional, cel mai adesea sunt persoane mediocre.
7. Personalitatea labilă. Pot fi observate alternări de stări hipertimice cu stări distimice. Când aceste stări sunt accentuate este vorba de o personalitate ciclotimică. La această personalitate cei doi poli hipertim şi distim alternează rapid fără un motiv exterior. Evenimentele fericite declanşează întregul tablou al hipertimiei: bucurie, dorinţa de a acţiona, de a vorbi, de a face digresiuni; evenimentele nefericite declanşează întregul tablou al depresiei: lentoare în gândire şi acţiune, depresiune. Oscilaţiile de la un pol la altul sunt declanşate nu doar de evenimente, ci şi de atmosfera generală din mediul înconjurător. Individul cu personalitate labilă pare un cameleon care îşi schimbă dispoziţia conform mediului: într-o societate veselă devine cel mai vesel, chiar centrul atenţiei; într-o societate sobră este cel mai sobru.
8. Personalitatea exaltată. Dacă  ajunge la o dimensiune psihopată, poate fi denumit anxiosul-fericit, fiind caracterizat de oscilaţii ale dispoziţiei. Aceşti indivizi reacţionează mult mai intens la întâmplările vieţii decât oamenii obişnuiţi.  La întâmplările îmbucurătoare reacţia este entuziasmul, iar la întâmplările triste reacţia este disperarea. Sunt pasionaţi de: muzică, artă, natură, sport, religie până la extaz. Sunt suporteri fanatici, ecologişti neobosiţi, practicanţi religioşi până la epuizare. Sunt profund nefericiţi pentru eşecuri care s-ar putea remedia uşor, pentru decepţii care nu durează mai mult de o zi, pentru boli banale ale rudelor sau pentru mici pierderi suferite de prieteni.  Personalitatea exaltată se întâlneşte adesea la artişti şi poeţi  ilustrând destul de clar necesitatea existenţei unui raport afectiv puternic între individ şi artă care face ca talentul să se transforme în operă.
9. Personalitatea anxioasă. Are modelul în copilărie, atunci când frica domină întreaga personalitate a copilului şi se referă la acei copii care se tem de orice și nu îndrăznesc să se apere şi devin ţinta celorlalţi. La adulţi frica nu mai are o influenţă  atât de dominantă, nu sunt atât de slabi ca în copilărie, persistă totuşi incapacitatea  de a se afirma în cazul unor divergenţe de opinii cu alte persoane, dacă oponentul adoptă o atitudine energică, fricoşii dau speriaţi înapoi. Sunt calificate drept persoane timide şi de aici o nuanţă de docilitate. Au o hiperiritabilitate a sistemulul neurovegetativ, care nu face decât să sporească reacţia fiziologică la spaimă, în special în domeniul cardiac şi să intensifice frica, astfel dezvoltă frecvent ipohondrie, atacuri de panică.
10. Personalitatea emotivă. Se caracterizează prin reacţii de mare sensibilitate, emotivii nu sunt impresionaţi de gesturi grosolane, ci de cele spirituale. Ei nu reacţionează exaltat, ci sentimental. Sunt persoane miloase, care se înduioşează, impresionabile de produse artistice sau de măreţia naturii. Le dau uşor lacrimile, de exemplu când urmăresc o poveste tristă sau un film emoţionant. Unii copii sunt atât de sensibili încât nu li se pot spune  basme deoarece când lucrurile iau o întorsătură rea, izbucnesc în lacrimi şi foarte adesea nu mai vor să asculte.  Mimica îi trădează, orice reacţie afectivă li se poate citi pe faţă.  Din cauza acestei sensibilităţi, o traumă poate duce uşor la depresie.
Dacă v-ați identificat cu una din tipurile de personalitate accentuată de mai sus sau persoane din anturajul dumneavoastră se regăsesc aici, vă rog să nu vă descurajați! Dacă aceste comportamente v-au determinat să suferiți sau să aveți repercursiuni asupra vieții personale, profesionale, relațiilor pe care vi le-ați dorit, această descoperire nu poate fi decât o sursă de rezolvare a problemelor prin dezvoltare personală sub îndrumarea unui consilier de dezvoltare personală sau psihoterapeut.
Următorul articol va detalia ceea ce am avea nevoie să știm despre EMOȚII și gestionarea acestora.