Bebe Ivan: ”Consiliul Judeţean a fost o vacă de muls pentru multe societăţi comerciale care au obiect de activitate transport agregate balastieră sau chiar asfalt…”

# Secțiune, fără anestezie, prin viața politică și economică a județului cu primarul din Băbana # Bebe Ivan: ”Este o verigă slabă la CJ… le e frică să semneze documentele!! De ce nu le e frică atunci când semnează pentru ridicarea salariului?” # Bebe Ivan: ”L-am ajutat pe Gerea şi ne-a minţit că vom primi material de construcţii pentru persoanele care au avut casele inundate în 2014. Cine l-a mai văzut prin Băbana?”

# Domnule primar, am văzut că aţi inaugurat sistemul propriu de apă. De unde bani, când figurati pe lista clasamentului făcut de Institutul Public, drept comuna cea mai săracă din judeţul Argeş, referitor la venituri pe cap de locuitor?
- M-a ajutat CJ Argeş cu 80.000 lei, PETROM-ul ne-a plătit chiria pe careurile sonde pe 2 ani şi restul de la economiile făcute în anul 2015. În total această investiţie ne-a costat  280.000 lei, asigură apă potabilă la 1/3 din populaţie, nu mai oprim apa  pe timp de vară. Am primit promisiuni de  la preşedintele CJ Argeş, Manu Dan, că ne va ajuta să mai facem încă un puţ forat la 200m, deoarece avem cel mai mare debit de apă din platforma  Cotmeana, adică 5litri/secundă şi iată că nu a fost promisiune, am şi primit banii, urmează amenajarea terenului şi procedurile de licitaţii, începem anul acesta şi vom finaliza la 1 iunie 2017, dacă ne va ajuta CJ Argeş.
Mulţumesc şi celorlalţi Consilieri Judeţeni, indiferent de culoarea politică, ce au înţeles necesitatea introducerii apei în comuna Băbana şi au votat această investiţie. Dar există şi excepţii, consilierul local PNL, fost cadru MAI, a votat împotriva acestui proiect!!!
# Am văzut că podul de la graniţa cu satul Metof  nu a fost finalizat, iar în februarie l-am văzut pe lista de investiţii a CJ Argeş. Chiar s-au alocat 900.000 lei?
- Aveţi dreptate, d.nul Tecău mi-a zis: “primare,  pe 1 iunie  se  finalizează  licitaţia şi începe construcţia podului“, dar a fost o minciună grosolană, deoarece nici proiectul tehnic nu este făcut, acum se lucrează la studiul geologic, deşi anul trecut am văzut alocaţi 100.000 lei pentru efectuarea PT.
Este o verigă slabă la CJ, la compartimentul licitaţii şi achiziţii publice, am înţeles că le este frică să semneze documentele!! De ce nu le este frică atunci când semnează pentru ridicarea salariului?
Au venit bani pentru inundaţiile din 2014, aproape 700.000 lei, pentru acest pod distrus parţial de ape pe D.J. 703E, dar nu s-a  făcut  nimic,  banii  sunt  în  contul  C.J. Argeş, nu pot fi folosiţi în alte scopuri că apoi vor păţi ca fostul preşedinte. Urmărim destinaţia acestor bani, au rămas surprinşi când le-am trimis o  adresă  în care am ataşat copii după HG prin care s-au repartizat  banii  pentru  calamităţi  şi  nici după 2 ani nu au făcut nici procedura de licitaţie! Cei vinovaţi să fie DEMIŞI!
Domnul Manu, poate să-i mai schimbe de la un compartiment la altul, să-i  mai  scuture puţin, deoarece toţi critică pe preşedintele CJ, el este vinovatul principal  în viziunea cetăţenilor. ”Specialiștii” din spatele președintelui sunt însă cei care nu vor să lase locul la alţii cu voinţă de muncă.
# D.J. 731B - s-a turnat primul strat de asfalt și… nimic.  Se mai continuă anul acesta?
- Bună întrebarea, aşa este,  au turnat primul strat, dar sper să nu abandoneze lucrarea deoarece vin ploile, zăpada,  şi dacă nu toarnă stratul doi se infiltrează apă şi se distruge şi stratul unu!  D.nul Manu a zis că-i prins în lista de priorităţi şi sperăm ca la anul să continue asfaltarea totală a acestui drum.
# Vin alegerile parlamentare.  Dumneavoastră,  primarii,  aveţi  primul cuvânt de spus la aceste alegeri?
- Am înţeles că vom primi listele pentru semnături, dar când văd că se aduc personaje din alte judeţe să candideze la noi, îţi vine greaţă. Rovana Plumb, al cărei fecior se plimbă cu auto de 250 mii euro, un Duvăz  sau  alţii  care  se apropie cu vârsta de 70 ani, pentru noi primarii nu au făcut nimic, lălăiesc articolul de lege “abuzul înserviciu” de 2 ani, şi-au făcut pensii speciale doar pentru ei, au promis că vom primi şi noi spor de vechime dar nu vor, nu vor să anuleze legea pensiilor speciale, lege făcută special pentru domniile lor. Acum vin, din nou, să-i sprijinim?
L-am ajutat pe Gerea şi ne-a minţit că vom primi material de construcţii pentru persoanele care au avut casele inundate în 2014. Cine l-a mai văzut prin Babana?  A fost ministrul economiei şi putea face puţuri foraj, în localităţi, gratis, aşa cum au făcut alţi miniştri în Maramureş, căutând zăcăminte şi apoi puţurile au fost predate UAT-urilor.
Am fost la PRM, apoi PNL. Din 2014 sunt la PSD, aici am  găsit  cel  mai  organizat partid, au cea mai dezvoltată structură  în teritoriu, aştept decontarea cheltuielilor din campania electorală, eu nu am dispus decât de 2000 lei, iar consilierii locali niciun leu!
# Vă înţelegeţi bine cu conducerea CJ Argeş?
- Foarte bine, sunt oameni  deosebiţi,  se  vede  că sunt  umblați  prin lume  şi au  experienţă în administraţie, nu folosesc minciuna cum au folosit-o cei din trecut!
# Ce le recomandați?
- Să ajute comunele sărace, am văzut că se dau bani la comune care cheltuie sume mari de bani pentru zilele localităţilor, pentru pietruiri, târguri  săptămânale,  se dau bani la comune care au bani în fondul de rulment de peste 1.000.000  lei!!  În ianuarie  l-am văzut pe fostul  primar  de la Bârla, care avea în fondul de rulment 1.600.000 lei, și venise cu o cerere să-i  plătească C.J.  Argeş  o factură restantă. De râsul curcilor!!
Verificaţi câţi bani au în fondul de rulment multe primării la început  de an şi  apoi să distribuie banii, deoarece fondul de rulment al multor primării depăşeşte bugetul CJ Argeş.
Să elimine un an reparaţiile scumpe de pe câteva D.J.-uri şi să achiziţioneze utilaje noi, am văzut nişte basculante care scot fum şi nu depăşesc 40km/h, cară asfalt, ocolesc Piteştiul că nu au autorizaţie, cu peste 40km/cursă,  se răceşte  asfaltul  până ajung ele la destinaţie!!
Consiliul Judeţean a fost o vacă de muls pentru multe societăţi comerciale care au obiect de activitate transport agregate balastieră sau chiar asfalt şi noi deţinem staţie nouă de asfalt, trebuia să vină Manu să-i dea drumul, dăm toţi vina  pe o femeie care a condus această Direcţie Judeţeană, care nu are mai mult de 45 kg şi s-a luptat cu “morile de vânt”!!!
# Ați avut de transmis câteva sugestii Consiliului Județean. Ce transmiteţi guvernului?
- Actualul guvern este singurul guvern care nu a dat drumul la nicio investiţie, este singurul guvern care nu a distribuit niciun leu pentru primăriile cu buget foarte mic, dar în schimb au dat bani pentru personalul cleric şi au făcut donaţii  Republicii Moldova!! La noi ca la nimenea!!!  Ce să le doresc? Le doresc viaţă cât mai scurtă!
A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea