Serial evocator. Portrete postume pentru prieteni: Gheorghe Poțincu

Luni, 12 Septembrie 2016 13:19

Continuăm serialul intitulat Portrete postume pentru prieteni, purtând semnătura profesorului universitar dr. Petre Popa, inaugurat, de publicaţia noastră, în săptămâna 11-17 ianuarie 2016, atunci când s-au prezentat cititorilor detalii referitoare la juristul Silvestru D. Voinescu (1935-2005), director emblematic al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş (1964-2004). În etapele următoare, autorul a reevaluat, succesiv, importante figuri publice, din acest areal, precum: biologul Radu Stancu (1937-2008); muzeologul Iulian Ilie-Rizea (1934-1996); istoricul Valeriu-Florin Dobrinescu (1943-2003); universitarul Constantin I. Dumitrescu (1936-1980); inginerul Ion C. Vasiliu (1936-2000); actorul Constantin Zărnescu (1931-2003); profesorul Ion M. Dinu (1920-2009).

După cum s-a precizat editorial, evocarea unor personalităţi, o dată pe lună, prin săptămânalul Atitudine în Argeş, se raportează la trei criterii distincte: ziua lor de naştere; faptele perene, care le definesc activitatea antumă; consemnarea în Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, postată pe internet: www. atitudineînargeş. ro. Rubrica are caracter deschis, promovează voluntariatul intelectual, nu incumbă conotaţii politice, finalizare preliminată (20 mai 2018), prin gruparea acestor eseuri, într-un volum, purtând titlul serialului, dedicat evenimentului aniversar: Piteşti – 630. Directorul proiectului, economist Spiridon S. Voinescu; tehnoredactor, ing. dr. Adrian Mestecăneanu.
###
Pentru septembrie 2016, calendarul sinoptic înscrie, convergent spaţiului geografic tradiţional şi principiilor enunţate, veritabili specialişti, apropiaţi proiectelor semnatarului paragrafelor următoare, precum: Manole Bivol (înalt funcţionar public); Marcel Ghibernea (diplomat); Ion Moise (lingvist); Dumitru Petrescu (demnitar); Florian Popescu (economist); Gheorghe Stănculescu (ziarist); Octavian Ungureanu (publicist). Totuşi, istoricul Petre Popa ne propune evocarea inginerului Gheorghe POŢINCU (1933-2002), profesor universitar, manager, fondatorul învăţământului superior tehnic din Argeş-Muscel.

UN TRANSILVĂNEAN AJUNS DINCOACE DE MUNŢI

Personalitatea nominalizată, Gheorghe POŢINCU, s-a născut, la 17 septembrie 1933, în comuna Moeciu, din judeţul Braşov, aşezare aflată pe renumitul culoar Câmpulung-Bran, parcurs, frecvent, de statornicii Carpaţilor Meridionali. Remarcăm faptul că, în etapa imediat postbelică, oraşul Braşov, etalonul Ţării Bârsei, devine centru economic important al României, potenţialul anterior diversificându-se, convingător, prin fabricarea tractoarelor, aeronavelor, autocamioanelor. Climatul de atunci orienta majoritatea absolvenţilor, din gimnaziile acestui areal, spre unităţi cu profil direcţional, care, la terminarea anilor de studiu, asigurau tinerilor angajarea în producţie, ori, perspectiva cursurilor unei facultăţi.
Traiectoria îl capacitează şi pe Gheorghe Poţincu! După clasele elementare, susţine examenul admiterii la Şcoala Medie Tehnică Mecanică, din Braşov, finalizată printre primii (1952). Obţine acordul Consiliului Pedagogic, obligatoriu în cazul concursului aferent intrării la Institutul Politehnic Braşov, rezultatele fiind pe măsura aprofundării disciplinelor reale. Datorită promovării tuturor colocviilor sau examenelor, efectuării stagiilor practice şi aprobării Proiectului de Diplomă, lui Gheorghe POŢINCU i se conferă titlul de inginer (1957). Repartiţia guvernamentală îl propulsează la Întreprinderea Metalurgică de Stat / IMS Câmpulung (Argeş). Prin urmare, un alt specialist, format în Transilvania, trecea dincoace de munţi! Nu era primul, dar nici ultimul!
Conexiunea meşteşugărească a celor două zone limitrofe data de secole! Apoi, în 1944, pe timpul guvernării mareşalului Ion/Ioan Antonescu (1882-1946), sub presiunea bombardamentelor anglo-americane s-a evacuat, din Braşov, în Câmpulung, Fabrica de Elice pentru Avioane, program coordonat de Mircea Iliescu (Ministerul Înzestrării Armatei şi Producţiei de Război), Dumitru Barbieri (tehnolog), Gheorghe Mircea Enescu (arhitect), exod prelungit până în 1945. Enciclopedic, primele elice s-au realizat, la Câmpulung, folosind spaţiile Fabricii de Hârtie (1885), iar, în etapa 1945-1948, prin completarea inventarului adus de la Braşov, se va dimensiona o nouă unitate productivă (lacăte, utilaje agricole, motociclete). Reorganizarea ulterioară (1948-1960) favorizează definirea Întreprinderii Metalurgice de Stat / IMS Câmpulung. Executa utilaje pentru industria textilă, motociclete cu capacitate variabilă, motoare pe benzină, piese de schimb auto.

ŞEFUL SECŢIEI MOTOR LA CÂMPULUNG

Atunci când Gheorghe Poţincu se stabilea în fosta reşedinţă a Muscelului (1957), unitatea amintită asambla primele autoturisme de teren din România (IMS 57), urmate de IMS 58 şi IMS 59, director emblematic (1957-1982), Victor Naghi (1920-2001). Pasionat de fabricarea şi exploatarea autovehiculelor, după stagiul tehnologic, Gheorghe POŢINCU a fost promovat şeful Secţiei Motor. Se va dedica, asemănător altor colegi de generaţie, realizării programelor stabilite, etatist, uzinei, unde a lucrat nouă ani (1957-1966). Este perioada consolidării siglei Întreprinderii Mecanice Muscel / IMM (1960-1972), capabilă să execute, integral, autoturismele de teren, carieră făcând, special, gama M 461, exportată în state din Europa, Africa, Asia. Pentru etapa 1972-1993, unitatea invocată s-a numit Întreprinderea Aro Câmpulung.
Directive superioare stabileau niveluri sporite productivităţii, dar şi reducerea costurilor, calcularea eficienţei economice, introducerea indicatorului producţie – marfă vândută şi încasată, aspecte care solicitau inginerilor cunoştinţe adecvate. Este motivarea cursurilor postuniversitare (1962-1965) urmate de Gheorghe POŢINCU la Institutul Politehnic Bucureşti, profilul Tehnico-Economic. Reactualiza, astfel, noţiunile acumulate în facultate, pe linia de fabricaţie, la standul de probă şi poligonul experimental, adăugând mobilităţi specifice economiei generale şi departamentale. După cum ne-a mărturisit uneori, modulul enunţat i-a facilitat orizonturi pluridisciplinare, contacte cu personalităţi ale României, studierea tratatelor de referinţă, vizitarea marilor obiective din capitală, diverse relaţionări personale. Asemenea beneficii se vor dovedi utile revigorării anumitor sectoare de la Întreprinderea Mecanică Muscel / IMM Câmpulung, dar şi pe timpul viitoarelor responsabilităţi publice.
Evoluţia Argeşului, datorată, în bună măsură, energiei electrice, livrate de Hidrocentrala Vidraru (inaugurare, 9 decembrie 1966), amplifică preocupările factorilor decizionali privind coordonarea sistemului industrial în profil teritorial. Ca urmare, activitatea Comisiei economice permanente, cu sediul la Piteşti, formată din analişti recunoscuţi, s-a diversificat. Printre experţii acestei structuri, temporar, îl regăsim (1966-1969) şi pe inginerul Gheorghe POŢINCU, transferat, după o scurtă perioadă, când a fost ataşat conducerii oraşului Câmpulung, în reşedinţa Argeşului. Sunt anii edificării Întreprinderii de Autoturisme Piteşti, intrată în producţie la 20 august 1968, astăzi, compania Dacia-Renault, Mioveni, eveniment remarcabil, subsumând inclusiv strădaniile celui evocat. Detaliind, Platforma Industrială Piteşti-Est s-a creionat, după 1952, cu ajutorul preponderent al specialiştilor veniţi de la Braşov, interacţiune valabilă multe decenii.

FONDATOR AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR TEHNIC DIN ARGEŞ-MUSCEL

Centrul Universitar Piteşti, oficializat prin înfiinţarea Institutului Pedagogic (1962), a cunoscut un moment special în ziua de 1 octombrie 1969: deschiderea cursurilor Institutului de Subingineri (trei ani). Pentru coordonarea acţiunilor preliminare şi organizarea activităţilor specifice, era preferat inginerul Gheorghe POŢINCU, numit prodecan (1969-1970). Sediul iniţial s-a stabilit la Grupul Şcolar Metalurgic, aparţinând Întreprinderii de Autoturisme Colibaşi dar, începând cu exerciţiul 1970-1971 noua instituţie a primit spaţiile de pe strada Doaga (Piteşti).
Subordonată Politehnicii din Bucureşti (rector, academicianul Gheorghe Bărănescu, prorector, Suzana Gâdea), entitatea din Piteşti a evoluat gradual, meritul incontestabil revenind şefului de lucrări (lector), Gheorghe POŢINCU, avansat decan (1970-1974), membru al Senatului unităţii coordonatoare. Prin raportare la numărul studenţilor (Tehnologia Prelucrării Metalelor şi Auto), perseverează pentru titularizarea, în Piteşti, a mai multor cadre didactice, provenite din industrie, ori de pe băncile amfiteatrelor.
I-au fost alături, iniţial, dar şi în etapa imediat următoare, viitorii profesori universitari: Emilian Baciu, Neagoe Băilă, Elena Bărăscu, Gheorghe Chiriţă, Ioan Ciurea, Vasile Dumitrescu, Vasile Hara, Aurelian Matea, Ion Mitrache, Nicolae Pandrea, Viorel Popa, Victor Rădulescu, Ion Tabacu, Ion Ungureanu, Ioan Vucu. În atare context, amintim câţiva dintre studenţii decanului Gheorghe POŢINCU, regăsiţi, acum, în activităţi didactice la Universitatea noastră: Adrian Clenci, Jan-Cristian Grigore, Sorin Ilie, Marian Moţoi, Elena Neagu, Eugen Nicolae, Constantin Onescu, Sebastian Pârlac, Dinel Popa, Corneliu Slăvilă, Marinică Stan, Ştefan Tabacu, Gheorghe Vasile, Cătălin Zaharia. Contribuie la relansarea specializărilor tehnice, în epoca digitală.

RECTOR AL INSTITUTULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR PITEŞTI

Cele două structuri universitare, din reşedinţa Argeşului, prezentate anterior, Pedagogie şi Inginerie, conform prevederilor Decretului Nr. 174, Bucureşti, 5 iunie 1974, s-au unificat, constituind Institutul de Învăţământ Superior Piteşti. Rector a fost ales decanul Institutului de Subingineri, Gheorghe POŢINCU, funcţie exercitată două mandate (1974-1981). Valorificând expertiza personalităţilor care au condus, anterior, Institutul Pedagogic (1962-1974), Marin Z. Mocanu, Ion Todor, Augustin Z. N. Pop, noul rector conferă exprimării academice locale, dimensiuni pe măsura prestigiului economic al municipiului Piteşti, ocupând, atunci, unul dintre locurile preferate ale statisticilor naţionale comparatiste.
Distinct, anul 1977 marchează în cariera inginerului Gheorghe POŢINCU, două momente foarte importante: obţinerea titlului doctoral, acordat de Institutul Politehnic Bucureşti, teza susţinută fiind complementară exploatării autoturismelor româneşti, Dacia, respectiv ocuparea, prin concurs, validat ministerial, a postului de conferenţiar (Discipline Tehnice). Eforturile manageriale erau concretizate, în anul universitar 1977-1978, prin: debutul pregătirii, la Piteşti, a inginerilor; preliminarea adaptării laboratoarelor, centrelor de excelenţă, bazelor productive la cerinţele sectoriale; redimensionarea contractelor de cercetare cu marii agenţi regionali; repartizarea, în zona centrală urbană a clădirilor pentru Rectorat, Casa Studenţilor, Pensiunea Turist. Colaboratorii direcţi, ai rectorului, conferenţiar universitar dr. inginer Gheorghe POŢINCU au fost: Sofia Sorescu (prorector); Gheorghe D. Petrescu, Constantin I. Dumitrescu, Nicolae Arsenescu, Victor Rădulescu (decani); Ion Călin, Vasile Ghiţescu, Niculina Iacomi, Mihai Lăzăroiu (servicii funcţionale); Mariana Sârbu (Bibliotecă).
În etapa la care ne referim (1974-1981), au devenit vizibile, la Piteşti, polarizări specifice învăţământului superior modern: responsabilizarea cadrelor didactice, studenţilor, personalului auxiliar; implementarea obiectivării în viaţa Cetăţii; derularea unor reuniuni tematice naţionale (ştiinţifice, artistice, sportive); angajarea parteneriatelor externe cu instituţii similare din Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria; alegerea rectorului în diverse foruri municipale.
După finalizarea celor două mandate rectorale (1974-1981), Gheorghe POŢINCU a primit alte responsabilităţi publice, atribuţiile specifice funcţiei amintite fiind continuate (1981-1984) de profesorului universitar dr. inginer Victor Rădulescu. Deceniul nouă, din secolul XX, afectează, vizibil, configuraţia Institutului de Învăţământ Superior Piteşti: Facultatea Pedagogică a intrat în lichidare, menţinându-se numai Anul pregătitor pentru studenţii străini; Facultatea Tehnică redevine Institutul de Subingineri, subordonat, de la 1 septembrie 1984, Politehnicii Bucureşti. Situaţia se va menţine până în 1990, când, se reînfiinţează Institutul de Învăţământ Superior, devenit Universitatea Piteşti (Ordinul Ministrului Nr. 4894, Bucureşti, 23 martie 1991). Fotoliul rectorului s-a ocupat, până astăzi, succesiv, de: Ioan Vucu (inginer); Gheorghe Barbu (matematician); Gheorghe Secară (economist); Ionel-Claudiu Didea (jurist); Dumitru Chirleşan (fizician). Tangenţial, împlinirile personalităţilor nominalizate s-au intersectat gândurilor preconizate, cândva, de Gheorghe POŢINCU!

VICEPREŞEDINTE AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN ARGEŞ

Succesele obţinute, ca rector, l-au calificat pe inginerul Gheorghe POŢINCU pentru promovarea în conducerea judeţului Argeş (1981-1986). Este perioada afirmării plurivalente a zonei noastre, ocupând locul patru în topul perimetrelor naţionale, dezvoltate postbelic. Bunăoară, în 1983, volumul producţiei globale industriale din municipiul Piteşti, incluzând, teritorial, comunele suburbane (Bascov, Bradu, Colibaşi, Mărăcineni, Ştefăneşti) era de 30 de ori mai mare, comparativ cu 1965, nivelul anului 1952 realizându-se numai în două zile!
Principalele sale responsabilităţi au fost de factură economică, axate, prioritar, pe câteva direcţionări: urmărirea finalizării proiectelor investiţionale; realizarea decadală a programelor industriale; asigurarea standardelor de calitate în fabricarea autoturismelor; aplicarea indicatorului producţie netă; derularea exportului. Pentru exercitarea unor asemenea atribuţii, Gheorghe POŢINCU coordona, concomitent, ca preşedinte, Consiliul Judeţean Argeş de Control Muncitoresc al Activităţilor Economice şi Sociale, organism politico-administrativ, cu activitate permanentă, vicepreşedinte, Ion Dicu (economist), având, în componenţă, analişti pe domenii convergente, comisii obşteşti, numeroşi colaboratori.
Etapa la care ne referim (1981-1986) a însemnat implicare directă a inginerului Gheorghe POŢINCU pentru: consolidarea noilor unităţi industriale din Curtea de Argeş, Topoloveni, Costeşti; extinderea anumitor capacităţi productive pe Platforma Petrochimică Piteşti, ori la întreprinderile constructoare de autoturisme Aro (Câmpulung), Dacia (Colibaşi/Mioveni); edificarea Dispeceratului Întreprinderii de Reţele Electrice şi Bazinului Olimpic de Nataţie (Piteşti), staţiei Dacia Service II (Bascov), Complexului Naţional de Kaiac-Canoe (Budeasa); realizarea cvartalelor urbane planificate. În 1983, prin intermediul forurilor de profil, diriguite de cel evocat, s-a elaborat Proiectul Planului Dezvoltării Argeşului (1985-1990).
Deosebită satisfacţie i-a oferit succesul reuniunilor apropiate profesiei sale, organizate, la Piteşti, în anii enunţaţi: Simpozionul UNESCO pe tema industrializării contemporane; Balcaniada Studenţilor şi Tinerilor Cercetători în Matematică; vizita primului cosmonaut român, Dumitru Prunariu; ieşirea, de pe banda de montaj, a maşinii Dacia, purtând numărul 700 000 (9 martie 1983). La 24 octombrie 1984, se inaugura Memorialul de Război Mateiaş, Valea Mare-Pravăş, locaţie adiacentă plaiurilor natale, reverberând, perpetuu, operaţiunilor militare din 1916, favorabile constituirii României Mari (1 Decembrie 1918). Numeroase informaţii şi documente credibile amintesc iniţiativele, împlinirile, minusurile, discrepanţele perioadei 1981-1986, traversată, cu eforturi, echilibru, optimism, de inginerul Gheorghe POŢINCU. A făcut parte din echipa liderilor judeţului Argeş: Ion Sîrbu (1980-1984); Constantin Zanfir (1984-1988).

DIRECTOR GENERAL LA CENTRALA INDUSTRIALĂ DE AUTOTURISME PITEŞTI

În 1978, conform Hotărârii Guvernului României, s-a constituit, pe Platforma Colibaşi/Mioveni, Centrala de Autoturisme Piteşti, menită să armonizeze conlucrarea unităţilor cu atribuţii pentru acest domeniu. Se raliau conceptului, întreprinderile: Dacia Colibaşi; Aro Câmpulung; Oltcit Craiova; Mic Litraj Timişoara; Piese Auto şi Subansamble Piteşti; Supape şi Bolţuri Topoloveni; Scule, Dispozitive şi Verificatoare Costeşti; Comerţ Exterior Auto-Dacia Piteşti; Service Auto Piteşti; fabrici din Drăgăşani, Oradea, Scorniceşti, Sibiu, Slatina, Turda; Institutul de Studii şi Cercetări pentru Industria de Autoturisme Colibaşi. A fost una dintre cele mai mari ale timpului! Conducerea Centralei s-a asigurat, succesiv, de inginerii: Mihai Dumitru (1978-1979); Simion Săpunaru (1979-1986); Gheorghe POŢINCU (1986-1988); Ion Giuvelcă (1988-1990).
Manageriatul lui Gheorghe POŢINCU (1986-1988) se concretizează prin decizii care au stimulat: ritmicitatea producţiei integrate; calitatea autoturismelor, pieselor de schimb, mentenanţei; respectarea clauzelor contractuale; diversificarea exportului pe devize convertibile; preocupări pentru noile prototipuri. La 4 ianuarie 1988, directorul Centralei şi oamenii uzinei consemnau, exponenţial, Autoturismul 1 300 000, care, deşi montat la Mioveni, înmagazina contribuţia tuturor lucrătorilor de pe orizontala funcţională, identificată mai sus. Apoi, în ziua de 20 august 1988, aniversa două decenii de la inaugurarea Întreprinderii Dacia, considerată fanion al industriei autohtone.
Inginerul Gheorghe POŢINCU a finalizat suita responsabilităţilor sale publice, greu de egalat, ca director general la Întreprinderea de Asistenţă Tehnică Service Auto Piteşti (1988-1990). După cum ne-a relatat ulterior, această funcţie i-a dat posibilitatea să recepteze, mult mai intens, exprimarea, în Argeş-Muscel, a sinuozităţii economiei socialiste: lipsa materiilor prime; fluctuaţia costurilor; diminuarea absorbţiei produselor româneşti pe diverse pieţe continentale; presiunea ritmului achitării datoriilor externe; amplificarea privaţiunilor individuale.

AUTOR DE VOLUME ŞI CURSURI UNIVERSITARE

Revenit la vechile îndeletniciri didactice (1990), se implică, nemijlocit, în organizarea Catedrei Automobile, din Facultatea Mecanică şi Tehnologie Piteşti, obţine, prin concurs, titlul de profesor universitar (1995), prestaţiile formative continuând, pasional, până spre sfârşitul vieţii (18 decembrie 2002). Se odihneşte, acum, în Cimitirul Sfântul Gheorghe Piteşti.
Scrierile semnate de personalitatea evocată probează seriozitatea conţinutului, utilitatea demonstraţiilor şi figurilor geometrice, acurateţea stilului propriu. Publicate, de regulă, în colaborare, volumele inginerului Gheorghe POŢINCU au văzut lumina tiparului la edituri consacrate din România: Automobile (1980); Dinamica autovehiculelor pe roţi (1981); Calculul şi construcţia automobilelor (1982); Dinamica autovehiculelor, I, II (1998). Adăugăm numeroasele studii, apărute în reviste europene, valoarea intrinsecă a contractelor de cercetare ştiinţifică, onorarea unor simpozioane tematice, documentările externe, apartenenţa la renumite societăţi şi asociaţii internaţionale din breasla automobiliştilor.
Parcurgerea traseului profesional şi public, ilustrat prin paragrafele precedente, a fost posibilă datorită susţinerii familiale, exprimate, constant, din partea soţiei, Elisabeta Poţincu, apreciată pentru activitatea prelungită la Întreprinderea de Motoare Electrice Piteşti, precum şi a fiicei lor, inginera Arian Poţincu, stabilită, după căsătorie, în Franţa. Lăudabile rămân iniţiativele profesorului Ion Tabacu, multă vreme decan, apoi, prorector, privind cultivarea memoriei colegului său de Catedră (1972-2002), Gheorghe POŢINCU: eponimia acordată principalului amfiteatru din Facultatea de Mecanică şi Tehnologie (2003); editarea manuscriselor; aşezarea portretului în Galeria Rectorilor (pictură). Acestea, dar şi alte gesturi antume sau postume, denotă recunoaşterea contribuţiei inginerului Gheorghe POŢINCU la evoluţia Argeşului contemporan, special, a învăţământului superior tehnic.
Notificările noastre istorice fac, deseori, trimitere la preocupările lui Gheorghe POŢINCU, numele său fiind citat în cărţile: Piteşti. Memento (1983; 2008); Piteşti. Ghid de oraş (1985); Piteşti. Pagini de istorie (1986); Istoria municipiului Piteşti (1988); Medalioane universitare. Dicţionar (2002); Studii culturale (2003); Monografia Universităţii din Piteşti (2004); Piteşti. Tradiţie şi contemporaneitate (2008); Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, III (2012). Atribuţii municipale ne-au creat posibilitatea să participăm cronologic la: deschiderea cirsurilor Institutului de Subingineri (1969); inaugurarea clădirilor din strada Doaga (1970); alegerea inginerului Gheorghe POŢINCU în calitate de rector (1974); lucrările senatului (1979-1981); activităţi didactice (lector asociat), ştiinţifice, sportive, artistice, organizate de facultăţi, catedre, asociaţii studenţeşti.
Întotdeauna, i-am apreciat sinceritatea comportamentului cotidian, onestitatea, dorinţa evitării stărilor conflictuale, pasiunea pentru soluţii constructive, exigenţa bine calculată, dăruirea civică şi familială. De aceea, ne-am hotărât să-l evocăm la vârsta când ar fi meritat să se afle printre noi, astăzi, 17 septembrie 2016! Sugerăm conducerii Universităţii din Piteşti amenajarea unei expoziţii documentare adecvate, în spaţiile Bibliotecii, iar, cu prilejul festivităţilor Piteşti – 630 (20 mai 2018), amplasarea bustului Gheorghe Poţincu, în proximitate instituţională. Alte opinii şi propuneri sunt binevenite!
Petre Popa
Pentru octombrie 2016:
Marian Stoica