Șoooc!!! Deputatul Gheorghe Marin a fost văzut în Argeș

Eveniment extrem de rar, mulți spun că mult mai rar decât o eclipsă totală de soare: deputatul PSD Gheorghe Marin a apărut, în Argeș, la unul dintre evenimentele organizate sub egida Sărbătorilor Argeșului și Muscelului. Acesta a fost văzut la evenimentul organizat de Muzeul Județean, eveniment intitulat ”Sigiliul Romei în Argeș”.
Domnul deputat a reușit să dea peste cap organizarea minuțios gândită prin simpla sa prezență. Ducându-se vestea, oamenii au uitat cu desăvârșire de Sigiliul Romei, pe care l-au văzut și anul trecut și, cu siguranță, îl vor vedea și la anul. Deputatul Marin a fost senzația zilei, acesta fiind cu mult mai rar de prins decât cei mai scumpi și invizibili pokemoni. Vizitatorii au încercat din răsputeri să facă selfie-uri cu acesta, clipocitul aparatelor foto acoperind, în totalitate, discursurile istoricilor. Un bucureștean chiar a reușit, cu un aparat performant, să îl imortalizeze pe deputatul de Argeș având, în spate, celebra patalama. ”Senzația este domnul deputat, sigiliul l-am pozat și anul trecut, e un fleac” – ne-a declarat bucureșteanul, încă șocat de norocul său.
Deputatul PSD nu s-a lăsat impresionat de vâlva produsă, explicând, în ton cu importanța istorică a momentului, că domnia-sa este mai mult Marin decât Gheorghe. Nu l-a crezut nimeni...
S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea