Fuego și bradul (pe care-l împodobește maică-sa), cele două personaje de care nu are loc actorul Alexandru Bindea la Pitești

# Ion Mânzână, vicepreședintele CJ Argeș: ”Sunt contabil, deci sunt cinstit!” # Patru candidați și, deocamdată, niciun scandal pentru fotoliul de director la Teatrul Davila

Cunoscutul actor Alexandru Bindea (foto) a fost invitatul de onoare al conducerii Consiliului Județean Argeș, săptămâna trecută, în avanpremiera deschiderii stagiunii teatrale la Al Davila. "Sufrageria mă-sii de viață", este prima piesă ce s-a jucat pe scena de la Davila, în noua stagiune, 2016-2017, regia piesei aparținând actorului Teatrului Național, care are și rolul principal în piesă.

Buget de 2 milioane de euro, prea mic pentru problemele prea mari de la Davila

Teatrul Davila are un buget anual de aproximativ 2 milioane de euro. Banii nu ajung, în special din cauza proastei gestionări a situației. Un management slab, încheiat cu ieșirea la pensie a vechiului director, urmat de un interimat mai lung decât Postul Mare, dar și luptele interne - au fost ingredientele principale ale rețetei eșecului, atât financiar cât și de public ale Teatrului Davila. Muzeul Golești, o entitate enormă, care trebuie să gestioneze zeci de hectare de teren, mii de metri pătrați construiți, care trebuie să asigure renovări și conservări complexe, are un buget mult mai mic. Și se descurcă mult mai bine, vizibil mai bine. Actorul Naționalului, Alexandru Bindea, a fost invitat să apară mai des în Pitești. Doar că, aici, fotoliile  vedetelor sunt ocupate, de ani buni (cu carte de muncă), de Paul Surugiu (Fuego) și, probabil, de bradul pe care-l împodobește, tot de ani buni, maică-sa. Nu e loc și pentru alți titani, Fuego fiind, la propriu și la figurat, destul de mare. Și să vedeți bradul...

Ion Mânzână: ”Sunt contabil, deci sunt cinstit!”

În timpul conferinței de presă, Alexandru Bindea a remarcat faptul că este ziua contabililor. ”Sunt contabil, deci sunt cinstit”, a citat acesta, după care a trecut la prezentarea piesei ce tocmai urma să se joace. Înconjurat de doi maeștri (Araxi Negoșanu, director interimar Davila și Alex. Bindea), actoria  a început să pulseze și în vena artistică a vicepreședintelui Ion Mânzână, care, subit, și-a adus aminte că este, la baza și fundamentul meseriei, contabil: ”Sunt contabil, deci sunt cinstit!” – a declamat acesta, ca un bun orator ce este. Scurta reprezentație nu a smuls, din nefericire, niciun ”bis”, poate numai câteva cuvinte care începeau, e drept, cu ”bis...”. Văzând că nu iese de o carieră în actorie, Ion Mânzână a decis să rămână, totuși, în umila funcție de al doilea om al județului.

Patru candidați și, deocamdată, niciun scandal pentru fotoliul de director la Teatrul Davila

Patru candidați au rămas în lupta pentru conducerea Teatrului Alexandru Davila din Pitești după ce dosarul depus de actorul Vasile Pieca a fost respins de comisie. Actorul nu avea un an de experiență într-o funcție  de management, iar comisia i-a declarat admiși pe: Luminița Borta, George Diaconescu, regizorul Bogdan Cioabă și  pe Zoltan Schapira. Analiza proiectelor de management începe în data de 26 septembrie.
Deocamdată, niciun scandal. Anul trecut, circul a început în Sala Mare a CJ Argeș, când consilierul județean Nicușor Diaconescu l-a agresat verbal, teatral, pe directorul de atunci, Sevastian Tudor. Acesta a ajuns la spital, în urma unui puseu de tensiune provocat de discuțiile aprinse cu consilierul județean. Nicușor Diaconescu este tatăl lui George Diaconescu, șeful secției estradă a teatrului, fost și actual candidat la șefia instituției. Spectacolele, cu public sau fără, au continuat, pe tot parcursul anului trecut, mai ales că s-a încercat numirea, prin concurs, a unui director artistic al Teatrului. La concurs au înfrânt, cu succes, Lavinia Năstase, George Diaconescu, Viorel Cioabă și alții, după care s-a lăsat cu examene filmate, război, cu contestații și beligerații (cuvântul nu există în DEX, însă se potrivește cu situația de fapt; în plus, rimează cu ”contestații”, de!).
Vom reveni cu amănunte sângeroase pe măsura derulării evenimentelor. S.V.

Click AICI pentru a vizualiza rezultatele selecției pentru postul de director al teatrului

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea