Ziua comunei Valea Iașului a XIV-a ediție!

# Nicolae Barbu, primarul comunei: ”Privim cu încredere spre viitor!”

Duminică, 23 octombrie, cu începere de la ora 12.30, Consiliul Local și Primăria Valea Iașului au organizat de-a XIV-a ediție a Zilei Comunei, eveniment a cărui bună desfășurare a fost găzduită de căminul cultural din localitate.
Primarul Nicolae Barbu, viceprimarul Cristian Enescu, consilierii locali și angajații primăriei și-au întâmpinat oaspeții-oficialități județene, fii ai satului și oameni de cultură, la orele prânzului, poftindu-i pe toți într-o clădire amenajată la cele mai înalte standarde, nouă, cu scaune noi, cu instalație de sonorizare performantă.
Multe personalități au ținut să onoreze, prin prezență, frumosul eveniment. Printre aceștia, reprezentanții Consiliului Județean Argeș, primarii localităților învecinate, deputatul Mihai Deaconu, dar și reprezentanții de seamă ai unor partide politice: Adrian Miuțescu, Liviu Nicolae și Gheorghe Alecsei de la PNL, Cătălin Bulf și Eduard Dima de la PMP etc.
Au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, acelea care au ajuns la nunta de argint, adică 25 de ani de mariaj, persoanele ce au atins etatea de 90 de ani, persoanele care au împlinit 80 de ani, precum și acele persoane care au contribuit la imaginea comunității.
Pe scena căminului cultural au evoluat ansamblurile folclorice Mândruțița, Hora, precum și un taraf din localitate.
Afară, în corturile special amenajate, au fost pregătite, pentru toți cei prezenți, câteva mii de sarmale cu mămăliguță, mititei, fripuri și alte specialități culinare, toate sponsorizate de agenții economici din localitate. Mâncărurile bune au fost asezonate cu o țuică autohtonă, de bună calitate și cu grade multe, cu mult mai multe, spre bucuria celor prezenți, decât gradele din termometre.

Nicolae Barbu, primarul comunei: ”Privim cu încredere spre viitor!”

Amfitrionul evenimentului, primarul Nicolae Barbu, a ținut, cu acest prilej festiv, să mulțumească celor prezenți pentru încrederea ce i-au acordat-o, din nou, în vara acestui an.
Nicolae Barbu: Aduc cu acest prilej, mulțumiri respectuoase oamenilor care, pentru a patra oară, mi-au încredințat conducerea acestei localități. Sunt convins că toți aleșii locali, alături de mine, doresc binele localității în care trăim. Unii nu au înțeles, încă, faptul că lupta electorală s-a terminat și, acum, trebuie să ne concentrăm eforturile către ceea ce avem de făcut, și nu pe dispute interne în Consiliul Local. Acum nu mai este vremea disputelor, este vremea muncii! Sper ca lucrurile să intre în normalitate, să putem lucra eficient, în folosul cetățenilor. În campania electorală ne-am angajat să ducem, în următorii patru ani, comuna Valea Iașului la standarde europene. Așa vom face, ne vom păstra acest angajament și vom munci spre îndeplinirea lui, sper și alături de colegii din opoziție. Închei prin a vă ura, tuturor, sănătate, prosperitate, viață lungă și frumoasă! La Mulți Ani!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea