Primarul din Stolnici a repus, pe rolul instanței, procesul cu consilierul Gălățeanu

# Marius Gălățeanu, deși a pierdut în primă instanță, a făcut apel. Apoi, nu s-a mai prezentat la proces

Mostre - repetate - de seriozitate maximă din partea consilierului local Marius Gălățeanu, fost candidat, din partea PNL Argeș, la primăria Stolnici. Acesta a contestat rezultatul alegerilor din vară la Judecătoria Costești. Motivul a fost unul de neconstituționalitate. Adică modelul adoptat, la sistem național, de alegere a primarilor într-un singur tur, este unul neconform cu legea primă a țării, conform nemulțumirii acestuia. Gălățeanu a fost însă de acord cu sistemul, înaintea organizării scrutinului, ceea ce spune multe cu privire la seriozitatea acțiunii judecătorești inițiate. În plus, pentru oricine, acțiunea cu pricina a fost și una penibilă, pentru că primarul în funcție, Sevastian Roșu Pupăză, a obținut, în vară, o largă majoritate. Astfel, oricum nu ar fi contat, la Stolnici, din câte tururi se țineau alegerile, pentru că totul s-ar fi terminat identic, din primul. Fapt sesizat și de judecătorii de la Costești.

Pe  data de 22 iunie, Judecătoria Costești a decis: ”Admite cererea formulată de petentul Pupăză Roşu Sevastian. Validează în funcţia de primar al comunei Stolnici, judeţul Argeş, pe domnul PUPĂZĂ ROŞU SEVASTIAN, domiciliat în com. Stolnici, jud. Argeş. Respinge contestaţia şi cererea de intervenţie principală în interes propriu formulată de către Găleteanu Marius-Emilian, ca inadmisibile. Respinge cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu excepția de neconstituționalitate, invocată de către Găleteanu Marius-Emilian ca inadmisibilă. Executorie, conform art. 534 alin. 1 C.pr.civ. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Costeşti, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 22.06.2016

Gălățeanu nu s-a prezentat, nici el, nici avocatul, la niciun termen al proceselor deschise la Judecătoria Costești și Tribunalul Argeș

După finalizarea epopeii juridice de la Costești, Marius Gălățeanu s-a simțit dator să insiste. Așa că a formulat apel la Tribunalul Argeș, obiectul cauzei fiind ”Validare primar”. Ulterior, văzând că acesta nu se astâmpără, primarul în funcție, Sevastian Roșu Pupăză, a depus jurământul. Legislația în vigoare - și hotărârea judecătorească (executorie) de la Costești – îi permiteau, așa că edilul nu a mai așteptat finalizarea jalnicei scheme orchestrate de candidatul PNL. După depunerea jurământului, se pare că nici candidatul Gălățeanu nu a mai fost interest de mersul procesului, drept pentru care, în data de 12 octombrie, instanța suspendă judecarea apelului.

Primarul din Stolnici a repus, pe rol, procesul de la Tribunal

Suspendarea dictată de Tribunalul Argeș a lăsat, practic, în suspensie, un mare… nimic. Primarul este primar, candidatul s-a întors la ale lui. Ei bine, nu! Primarul Sevastian Roșu Pupăză a cerut reluarea procesului, tocmai pentru a-l putea finaliza. De ce?
Sevastian Pupăză Roșu, primar, Stolnici: ”Este adevărat, am solicitat redeschiderea procesului. În primul rând, pentru că e bine ca lucrurile să fie duse la bun sfârșit, să nu fie lăsate așa, neterminate, cum doresc unii. În al doilea rând, din motive administrative. Hotărârea instanței după care am depus, în acest mandat, jurământul, nu este definitivă și irevocabilă. Iar, pentru anumite situații, este nevoie de așa ceva. Spre exemplu, atunci când instituția solicită  accesarea de fonduri europene, la depunerea de proiecte, trebuie, ca primar, să ai o astfel de decizie judecătorească în spate. Este vorba de justificarea, fără a lăsa loc de alte interpretări, a calității de primar. Pe de altă parte, probabil, unii ”domni” tocmai asta așteaptă, pe la colțuri, să calculeze dacă aici, la primărie, se fac pași greșiți. Să stea liniștiți, nu se fac.”
A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea