Ştefan Lăzăroiu, alături de pensionari

Nu mai puţin de 80 de pensionari, membri ai PDL Curtea de Argeş, au plecat în acest sfârşit de săptămână în excursie, pentru a vizita mai multe mănăstiri din judeţul nostru şi din Vâlcea. Cu iniţiativa şi sprijinul lui Ştefan Lăzăroiu, preşedintele PDL Curtea de Argeş, gestul vine să demonstreze că democrat-liberalii nu au acordat atenţie numai tinerilor, ci încearcă să sprijine toate categoriile sociale sau de vârstă. „Ne interesează fiecare cetăţean al municipiului Curtea de Argeş şi din comunele arondate. Am ajutat foarte mulţi tineri pentru că ei sunt, în general, mai neajutoraţi şi au nevoie de un stimul pentru a-şi clădi o carieră. Asta nu înseamnă că am neglijat persoanele mature, pentru că am organizat şi pentru ei tot felul de acţiuni”, a spus Ştefan Lăzăroiu. Astfel, 40 de pensionari au vizitat mănăstirile din Vâlcea, inclusiv Cozia, iar alţi 40 de oameni au fost într-o excursie prin judeţul nostru, la Robaia şi la Aninoasa.

Mese organizate la o lună şi jumătate

De altfel, Ştefan Lăzăroiu spune că va sprijini organizarea unor excursii pentru pensionari o dată pe lună, pentru că aceştia merită un moment de relaxare periodic. „De multe ori voi fi şi eu cu ei, pentru a ne cunoaşte mai bine. În momentele în care eu nu pot să merg alături de ei, a ţinut locul de gazdă mama mea, care m-a sprijinit în acţiunile întreprinse, ca de altfel întreaga mea familie”, a mai spus Ştefan Lăzăroiu. Mama politicianului, Filofteia Lăzăroiou, s-a implicat activ în momentele organizate cu sprijinul fiului ei şi îi va fi alături şi de acum înainte. Printre activităţile pe care preşedintele PDL Curtea de Argeş le-a desfăşurat pentru pensionarii din partid, se numără şi mese organizate, o dată la lună şi jumătate, pentru socializare. „Au un rol important aceste evenimente, iar pensionarii noştri se bucură de orice moment de respiro, după o viaţă de muncă fără prea multă preţuire”, ne-a mai spus Ştefan Lăzăroiu.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea