Ministrul Agriculturii vorbește despre necesitatea de a avea, aici, ”produse de cea mai bună calitate”!

# În timp ce în Argeș elevii beneficiază de  o mizerie de program Lapte-corn

Peste câteva zile se împlinește un an de la investirea Guvernului Cioloș. Cu tot anul în buzunar, miniștrii tehnocrați nu se sfiesc, însă, a vorbi de parcă s-ar afla în opoziție, ceea ce arată că se pregătesc, serios, pentru o viitoare carieră politică.
Achim IRIMESCU, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la un eveniment de informare cu privire la noul „Program pentru școli” care se va aplica începând cu

anul școlar 2017-2018, la Palatul Parlamentului, în data de 1 noiembrie 2016. Noul program pentru școli unifică actualele programe de distribuire a fructelor și laptelui în școli, sub aceleași reguli și principii de implementare. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a subliniat, în cadrul intervenției sale, importanța distribuirii de produse locale în cadrul acestui program, facilitarea accesului producătorilor autohtoni și promovarea lanțului scurt de aprovizionare.
„Este foarte important să transmitem celor care se ocupă de implementarea programului, în speță Ministerul Educației și Consiliile județene, că este imperios necesar să regăsim pe masa copiilor noștri, la școală, produse de cea mai bună calitate. De altfel, prin intermediul acestui program trebuie să încurajăm achizițiile pe plan local a fructelor, legumelor și produselor lactate care se distribuie elevilor”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.

 

Realitatea în Argeș? Programul începe, întotdeauna, cu întârziere, mere nu există, cornul este, de fapt, o bucată, jalnică, de pâine

Vorbele frumoase și pline de politicianism ale ministrului tehnocrat nu au mai impresionat pe nimeni. În Argeș, programul Lapte-corn este o mizerie. Din cauza cerinței prețului cel mai scăzut, nu mai poate fi vorba, în cazul cornului, de un produs de patiserie, așa cum se presupune. Nici de ceva cu umplutură nu poate fi vorba. Se reduce, totul, la o bucată de pâine pe care copiii, în proporție de 90%, o aruncă sau, pur și simplu, nu o iau din cutie. Celebrul corn ajunge, în cel mai bun caz, în gura unui câine maidanez sau la porcii femeilor de serviciu. Mărul, în anul școlar ce s-a încheiat, în Argeș, nu a mai ajuns deloc. Atribuirea contractului s-a făcut, culmea nesimțirii, cu două săptămâni înainte de vacanța mare. Elevii au beneficiat de mere... în grădinile bunicilor, după ce au luat vacanță. Așa că, domnilor, mai lăsați gargara...L.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea