Profesorul Tiberiu Avrămescu, atac la baionetă în PNL Argeș

# Tiberiu Avrămescu: ”Iani Popa… este principalul vinovat pentru dezastru!...” # Tiberiu Avrămescu: ”Am impresia că fostul preşedinte şi cei din jurul lui vor să menţină controlul organizaţiei”

Conferențiarul univ. dr. Tiberiu Avrămescu a fost una din vocile incomode din interiorul PNL Argeș încă din perioada localelor din vara acestui an. Nemulțumirile sale, și atunci, vizau modul în care este condus partidul, modul în care sunt deciși candidații și multe altele din bucătăria internă a liberalilor din județ. După rușinosul scor din 11 decembrie însă, acesta s-a dezlănțuit pur și simplu. Blogul său, tiberiuavramescu.wordpress.com, abundă, în momentul de față, de critici dure și chiar de acuze directe. Primele două ținte – Iani Popa și Dănuț Bica.
Tiberiu Avrămescu: ”Iani Popa a reuşit să obţină un scor ”istoric” pentru PNL Argeş la aceste alegeri. Este principalul vinovat pentru dezastru, dar nu singurul! Extrem de arogant, s-a înconjurat de o echipă de oameni, lipsiţi de carismă, fără merite personale, care i-au flatat orgoliul şi l-au susţinut în permanenţă în schimbul funcţiilor pe care le-au primit. A înlăturat cu cinism orice om valoros, potenţial pericol la poziţia sa de ”mare şef”. Maestru în jocuri de culise, a reuşit să rămână în funcţie şi după dezastrul de la alegerile locale, cînd PNL Argeş a obţinut cel mai slab scor din ţară, după Harghita, Covasna şi Bucureşti. Deşi lider al senatorilor liberali, nu s-a remarcat nici ca personalitate publică naţională, mici prin iniţiative legislative, şi nici prin sprijinirea proiectelor primarilor liberali din judeţ (un motiv pentru care aceştia nu l-au sprijinit).
Alături de Iani Popa, Dănuţ Bica, provenit din fostul PDL, a contribuit şi el la acest dezastru. Om foarte devotat partidului, e adevărat, Dănuţ Bica este un politician extrem de plictisitor, fără discurs, fără carismă. Sunt de notorietate conferinţele de presă susţinute de acesta. Consilier judeţean la al treilea mandat, nu s-a remarcat prin nicio iniţiativă care să îl recomande pentru poziţia de deputat. Pompierul de serviciu al lui Iani Popa, a urmat întocmai directivele acestuia, răsplata fiind locul întâi pe lista de Camera Deputaţilor. Probabil în acest moment cel mai fericit liberal argeşean! Preşedinte al organizaţiei Piteşti, şi-a dovedit calităţile manageriale ducând partidul pe locul trei pe municipiu, la un scor de 11,5% la Piteşti, mult sub cel al PSD, dar şi sub USR!
Cu astfel de lideri, care nici măcar nu au lăsat impresia că ar fi preocupaţi de viitorul argeşenilor, cu un discurs fad, insipid, preocupaţi doar să ajungă parlamentari, nu e de mirare că PNL Argeş a obţinut scorul pe care l-a obţinut. Fără să fie preocupaţi de a creşte şi de a promova personaje carismatice, energice, cu imagine bună şi cu potenţial, ci doar de interesul personal, este explicabil eşecul în faţa PSD.”

Tiberiu Avrămescu: ”Am impresia că fostul preşedinte şi cei din jurul lui vor să menţină controlul organizaţiei”

Tiberiu Avrămescu: ”Sigur că este de preferat ca liberalii argeşeni să se exprime mai puţin în public şi mai mult în interiorul forurilor de conducere ale partidului. Ştiu că voi fi acuzat şi poate pe bună dreptate din cauza acestor postări publice. Dar simt că se întâmplă ceva în PNL Argeş. Am impresia că fostul preşedinte şi cei din jurul lui vor să menţină controlul organizaţiei, împingând în faţă o persoană agreată, de exemplu Dănuţ Bica. Simt că se aplică aceeaşi tactică de la Piteşti, când s-a tras de timp până la numirea unui nou preşedinte, pentru a se linişti apele. Ori eu lucrul acesta nu pot să îl accept şi, cu riscul de a deranja unii colegi, voi continua să mă manifest în spaţiul virtual până când va începe o dezbatere reală în interiorul partidului. De aceea, cred că în perioada următoare (până la Crăciun) ar trebui să se întâmple următoarele lucruri:
# demisia de onoare a prim-vicepreşedintelui executiv Dănuţ Bica, la fel de vinovat ca Iani Popa de scorul dezastruos şi de managementul deficitar al organizației;
# convocarea Biroului Politic Judeţean, forul cel mai reprezentativ al partidului pentru că este un organism ales (cel puţin în cazul fostului PNL), lărgirea lui cu toţi primarii şi preşedinţii organizaţiilor cu rezultate bune la alegerile locale şi parlamentare (care încă nu sunt membri);
# o analiză serioasă în BPJ a rezultatelor alegerilor şi demararea unor consultări din care să rezulte o propunere clară pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei; nu putem aştepta să primim numirea în plic de la Bucureşti, ci persoana respectivă trebuie agreată de liberalii argeşeni;
# îi amintesc domnului deputat Dănuţ Bica că mai are o funcţie, aceea de preşedinte al PNL Piteşti şi îi mai amintesc scorul pe care PNL l-a obţinut la Piteşti (11,5% – cred că cel mai slab dintre toate municipiile reşedintă de judet cu excepţia oraşelor Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe, care au o populaţie majoritar maghiară), scor care a plasat PNL pe locul 3, după proaspăt înfiinţatul USR. Aşa încât, având calitatea de membru PNL Piteşti, cer demisia domnului deputat Bica din această funcţie;
# este necesară convocarea Biroului Politic Municipal Piteşti pentru a dezbate situaţia si cauzele rezultatului dezastruos de la aceste alegeri şi pentru a încerca să identificăm o persoană care să ocupe funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei.

Stimaţi colegi, nu este momentul pentru amânări şi jocuri de culise. Suntem în pericol de a avea soarta PNŢCD. Celor care vă pasă de soarta acestui partid, ieşiţi la lumină! Spuneţi-vă punctul de vedere, cereţi dreptul de a vă alege liderii cât mai democratic cu putinţă. Să alegem lideri noi, carismatici, bine intenţionaţi, cu iniţiativă. Situatia actuală a partidului în Argeş (dar şi la nivel naţional) se datorează faptului că mulţi au făcut politică în interes personal. Dacă vrem să existăm, acest lucru nu trebuie să se mai întâmple!”
A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea