Primarul Bebe Ivan - în finala Campionatului Național de Judo Seniori

Între 3 și 4 martie, Cluj-Napoca a fost gazda finalei Campionatului Naţional de Seniori individual. Un număr de 230 de judoka s-au luptat pentru titlul naţional dar şi pentru premiile puse la dispoziţie de către sponsorii FRJ.
Pentru prima oară, competiția a avut premii în bani, în valoare de 100.000 lei și o tombolă pentru spectatori (cu premii materiale și echipament sportiv ).
Campionatul Național de Seniori s-a bucurt de o importantă mediatizare  și de aportul financiar al mai multor sponsori care au oferit premii în bani pentru sportivii ce au ocupat primele trei locuri, dar și primelor cinci Cluburi care au performat la această competiție.
Evenimentul a fost cel mai important campionat de seniori, la masculin și feminin, organizat de noua conducere, în fruntea căreia se află Cosmin Gusă. Evenimentul a reunit cei mai buni sportivi din întreaga țară, printre care Alexandra Pop, Stefania Dobre, Loredana Ohâi și Daniela Natea. Prezente au fost și doua cluburi din Pitești, Universitatea Pitești, antrenați de către Rabol Emilian, dar și CSM Mioveni, antrenați de către Ioniță Valentin.
La deschiderea oficială, au fost prezenți Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca, președintele si vicepreședinții Federației Române de Judo, dar si Bebe Ivan, primarul comunei Băbana din județul nostru, care a făcut parte din comisia tehnică si ne-a declarat: “Am fost prezent doar cu inima alături de sportivii argeșeni, mai mult... nu se poate!“ Adriana Dragomir

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea