Casa de Pensii Argeș arată ca după război

# După ce, în 2008, s-a investit un milion de euro în reparația clădirii

Casa de Pensii Argeș arată, realmente, îngrozitor. Clădirea, deși situată ultracentral, are o fațadă, în momentul de față, demnă de o mahala de oraș sărac. Treptele de la intrare sunt sparte, tencuiala cade, punând în pericol, desigur, pe cei ce trec pe lângă pereții acesteia. Evident, lucrările efectuate în urmă cu numai câțiva ani, au fost de mântuială. Și asta se vede cu ochiul liber, nu este necesară intervenția vreunui specialist. Plăcile de gresie desprinse descoperă, în spate, spații mari... goale! Adică, placarea s-a făcut, parțial, în aer. Era numai o chestiune de timp ca treptele cu pricina să se desprindă.

Reabilitare totală, efectuată în 2008, cu un milion de euro

În anul 2008, deci cu mai puțin de 10 ani în urmă, firma Zeus, o abonată la banii publici ai județului, reabilita clădirea Casei de Pensii Argeș. Renovarea generală a costat un milion de euro, sumă exorbitantă, cu care, s-a spus atunci, se putea construi chiar o clădire nouă de dimensiuni asemănătoare. Iată însă că, după numai câțiva ani, imobilul arată ca și când ar avea nevoie de o renovare generală...

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea