Investiție de opt milioane de euro inaugurată în Argeş

Miercuri, 29 martie, compania franceză Faurecia a inaugurat oficial a cincea fabrică din România. Deschisă la Căteasca în urma unei investiţii de 8 milioane euro,în tara noastră, celelalte patru fabrici de la noi funcţionând la Tălmaciu (Scaune Auto), Craiova (Sisteme de Control al Emisiilor), Mioveni (Sisteme de interior) şi Râmnicu Vâlcea (Scaune Auto).
Noua unitate de producţie, dispusă pe o suprafaţă de 14.000 metri pătraţi, este de asemenea, parte a diviziei de Interioare. Aici se vor produce panouri de uşă, componente pentru planşa de bord şi console centrale utilizate la echiparea unor automobile premium. În noua fabrică, lucrează în prezent 370 de angajaţi (operatori de producţie, coordonatori de echipe şi manageri şi specialişti tehnici).  Planurile companiei sunt ca numărul să crească până la 900 de angajaţi până în 2020.
Christophe Ancey, South Europe Region Vice-President, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă: ”Ne aşteptăm ca investiţia de 8 milioane de euro să fie acoperită în aproximativ patru-cinci ani”.
Conform declaraţiilor lui Jean-Michel Renaudie, vicepreşedinte executiv Sisteme de Interior, în anul 2016 veniturile totale realizate de grupul Faurecia în România au fost de 230 milioane de euro, aproximativ 55% provenind din divizia de interioare.
Compania Faurecia plănuieşte să investească, în continuare, în zonele în care are profit, Jean-Michel Renaudie menţionând: ”Ne propunem să devenim fabrică de referinţă în domeniu. Aceasta poate deveni cea mai mare fabrică din România.”
Compania îşi propune să crească profitabilitatea fabricii de la Căteasca şi să investească, în continuare, pe plan local.
Jean-Michel Renaudie a mai menţionat că, pentru moment, Faurecia nu intenţionează să deschidă şi alte fabrici în ţara noastră, concentrându-şi atenţia pe stabilizarea fabricilor existente, care sunt deja în dezvoltare. Domnia sa a declarat: ”Şi fabrica de la Vâlcea se dezvoltă repede, iar noi ne dorim să stabilizăm fabricile existente deja. Până la sfârşitul anului vom hotărî dacă vom deschide o altă fabrică, în România, în termen de 3-5 ani”.
Faurecia este furnizor pentru unii
dintre cei mai importanţi producători auto din lume precum Jaguar Land-Rover, Fiat-Chrysler, Volvo, Ford, Peugeot, Citroen şi Renault.
Adriana Dragomir

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea