Crosul ”Campioniii Bucuriei”, la Bradu, un eveniment desfășurat sub înaltul patronaj al IPS Calinic

# Următoarea etapă -  pe 16 mai, în parohia Bădești din protopopiatul Mioveni
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului organizează, în lunile mai și iunie, competiția sportivă numită: crosul ,,Campionii Bucuriei”. A doua etapă din acest an s-a desfășurat în comuna Bradu din protopopiatul Pitești și a reunit la start peste 250 de elevi din clasele V-VIII ale Școlilor Generale din comunele Bradu și Albota.
Evenimentul sportiv a fost organizat cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prin implicarea directă a Părintelui Protosinghel, Consilier Caliopie Cristian Ichim, coordonator al proiectului general ,,Campionii Bucuriei”.
Pentru buna desfășurare a acestor activități sportive sunt implicați părinții protoierei și preoții din protopopiat. Pe lângă aceștia, un sprijin deosebit este oferit de primăriile locale și școlile care sunt partenere în acest proiect eparhial.
Repartizați pe grupe de vârstă, participanții au alergat pe o distanță de 500 m până la biserica cu hramul Bunavestire din parohia Bradu de Sus.
Câștigătorii acestei ediții, pe grupe de vârstă (clasele V-VI și VII-VIII), băieți / fete , sunt:
# Locul I – Ilie Bogdan, Istrate Robert / Alecse Alexandra, Dobre Elena Diana; 
# Locul II – Lupu Iulian, Ionescu Loris Florentin / Rus Tania, Dumitru Ioana Florentina;
# Locul III – Dumitru Alexandru, Voicu Mihai / Ilie Alexandra, Necula Cristina.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit câștigătorilor medalii, diplome și premii în bani. De asemenea, fiecare participant a primit gratuit un tricou inscripționat cu sigla Eparhiei.
Crosul Campionii Bucuriei va continua în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, următoarea etapă urmând a se organiza pe 16 mai în parohia Bădești din protopopiatul Mioveni.
Finaliștii crosurilor Campionii Bucuriei din fiecare protoierie se vor întrece în competiția finală care se va organiza în Parcul Lunca Argeșului din Pitești în ziua de 8 iunie -
www.eparhiaargesului.ro

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea