Liberalul Adrian Miuţescu a devenit bunic, a doua oară

Zilele trecute, a fost mare sărbătoare în familia preşedintelui PNL Argeş, Adrian Miuţescu. Motivul? Adrian Miuţescu este din nou bunic după ce, Roxana Miuţescu (fostă Stoian), soția fiului său, Răzvan, a dat naștere unui băiețel frumos și sănătos, de 3,3 kg. Micuțul Alexandru este cel de-al doilea nepot al lui Adrian Miuțescu. Reamintim că, Roxana şi Răzvan Miuţescu, doi tineri în vârstă de 33 de ani şi-au unit destinele în faţa ofiţerului de stare civilă de la Primăria Piteşti, la începutul lunii martie, unde au spus „DA”, fără să stea prea mult pe gânduri.
De asemenea, în luna septembrie a acestui an, cei doi soţi, Roxana și Răzvan, au decis după oficializarea relaţiei lor în faţa ofiţerului de stare civilă, să îşi unească destinele şi în faţa lui Dumnezeu. De săptămâna trecută, cei doi au avut parte de momente emoţionante datorită naşterii primului lor copil, iar acum îşi iau în serios rolul de părinţi.  Adrian Miuțescu şi-a intrat pe deplin în rolul său de bunic, pentru a doua oară, după ce în urmă cu câteva luni fiica sa a dat naştere primului său nepot.
Antoniu Neguţ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea