Consilierul judeţean Vasile Negoescu nu mai prestează servicii în calitate de mediator

Pe lângă funcţia de preşedinte al organizaţiei de pensionari a PSD Argeş, consilierul judeţean Vasile Negoescu, şi-a oferit, timp de ani buni, serviciile de mediere tuturor celor care aveau nevoie de o remediere a unei probleme la locul de muncă sau chiar în familie.
Fiind una dintre cele mai noi profesii liberale apărute în România după aderarea la Uniunea Europeană, medierea a cunoscut o ascensiune fulminantă până în urmă cu vreo doi ani de zile, clienţii rupând practic uşile cabinetelor de mediere apărute unul după altul în mai toate oraşele ţării. Acesta a fost şi cazul consilierului judeţean Negoescu, care deşi a părut să îi meargă bine acest business timp de câţiva ani, iată că lipsa celor ce doresc să îşi medieze dificultăţile de orice tip a început să îşi pună amprenta. Astfel, de curând, consilierul judeţean a decis să renunţe la calitatea sa de mediator, punând lacătul pe biroul său de mediere, ce era situat la etajul IV al Consiliului Judeţean.
Chiar dacă a renunţat la această funcţie, Vasile Negoescu doreşte să se concentreze mai mult  în identificarea problemelor judeţului şi ale cetăţenilor implicit, şi va continua activitatea sa de la partid, din fruntea organizaţiei de pensionari a PSD Argeş. A.N.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea