Istoria Argeșului, de vânzare la metru pătrat!

Luni, 14 August 2017 21:45

# Conacul Gussi-Lahovary, din Leordeni, în ruină, scos la vânzare de proprietari cu 200.000 de euro
În apropiere de Casa Lipatti, de la Leordeni, care, din fericire, a reușit să renască, fiind complet renovată și funcțională, o altă piesă arhitectonică reprezentativă a județului își încearcă șansa la o nouă eră: conacul Gussi-Lahovary.
”Domeniu proprietate privată, fost conac, construit în sec XVII-XIX, situat în zona Topoloveni Argeș, la 26km de Pitești, cu acces din șoseaua veche București –Pitești. Clădirea principală în suprafață totală de 691mp, parter+ etaj, face parte dintr-un ansamblu de construcții alături de alte 3 corpuri de clădiri anexă - (fostele grajduri, crama, casa servitorilor), aproximativ 6 hectare de teren (intravilan arabil, pășune și pădure).
Imobilul are 15 încăperi generoase, cu înălțime de 3.9m, 3 balcoane, un șemineu și alte câteva elementele arhitecturale originale:  mozaicul și o scară interioară din lemn care păstreaza stilul de epocă. Conacul de altădată este într-o stare avansată de degradare, necesitând a fi restaurat urgent. Preț  200.000 euro, imobil retrocedat cu acte și cadastru la zi” - așa sună anunțul postat pe un site specializat în vânzări imobiliare. Conacul așteaptă, cuminte, să i se decidă soarta. În vecinătate, exemple de tot felul: Casa Lipatti, un alt conac superb, restaurant impecabil, își trăiește, în vecinătate, o nouă tinerețe; la numai câțiva kilometri însă, în Rătești, Casa Armand Călinescu stă să cadă. La fel și conacul Goleștilor din aceeași localitate, aflat într-o stare avansată de degradare.

În conac a funcționat, până în anul 2000, Primăria Leordeni

Casa Gussi este un alt monument arhitectonic demn de remarcat. În jurul clădirii este un parc amenajat de niște constructori italieni și a fost conceput ca reședință estivală pentru proprietarul moșiei Leordeni, Alexandru Gusi. Parcul cuprindea specii rare de tei, frasin, stejar și jugastru, precum și o rezervație naturală de Sambucus sagia, întinsă pe 3 ha. Din păcate, aceasta din urmă a fost defrișată de către comuniști ca să poată face loc culturilor agricole.
Conacul Lahovary din comuna Leordeni, judeţul Argeş, a fost scos la vânzare de către actualii proprietari. Suma solicitată pentru imobilul aflat în paragină (şi pentru teren) este de 200.000 euro. Moştenitorii lui Alexandru Lahovary speră că în acest fel vor scăpa de cheltuielile mari care trebuie făcute pentru renovare şi consolidare. În acest imobil a funcţionat mult timp Primăria Leordeni care, după retrocedare, a trebuit să găsească alte soluţii pentru sediu. În acea perioadă se mai făceau şi unele lucrări de întreţinere, dar nu la nivelul construcţiei iniţiale - de pildă, calitatea parchetului pus atunci e diferită de cea a parchetului vechi - ca să nu mai vorbim de mozaicurile păstrate, sub stratul de praf, în unele săli. S-au făcut şi unele îmbunătăţiri estetice cu modificări ale aspectului iniţial. Proprietarii au cerut în final o chirie considerată prea mare de edili, iar primăria s-a mutat în căminul cultural. Proprietarii nu anticipau ce avea să urmeze.

În lipsă de paznici, imobilul a devenit imediat pradă hoţilor de tot felul. S-a furat de la podea pînă la panouri şi instalaţie electrică, tablă, o parte din sobele originale şi conducta de gaz. La asta s-au adăugat efectele naturale ale părăsirii - pe o parte, au apărut şi crăpături, astfel încît, la intrare, te întrebi chiar dacă eşti în siguranţă înăuntru. Totuşi, deşi unele camere sînt pline de moloz iar tîmplăria e, în parte, distrusă, construcţia e în general foarte solidă, iar zidurile groase păstrează răcoare înăuntru şi vara.
Gustul boieresc al arhitecturii se simte în toate - spaţiul e împărţit în mod armonios, şi vederile sînt excelente de la cele trei balcoane largi (două, ale casei familiei boiereşti, unul, al casei servitorilor). Scara interioară originală, cu lemnul tocit, păstrează stilul de epocă. La etaj, unde a funcţionat IAS-ul comunal, mai poţi vedea - lîngă scara spre pod, documente oficiale rătăcite - din anii ‘40. Dedesubt, în vechea pivniţă pentru vinuri - un timp, hoţii şi-au făcut nevoile, cînd nu puteau pătrunde mai departe, de lăstăriş. Acum, acolo se păstrează lemne. Hoţii preferă să fure pentru foc parchet din sălile conacului. Îngrijitorul Nicolae (Nicu Moisoiu) stă uneori într-o cameră, dar nu vine mereu.

„Într-o seară, pe la 1, nişte puştani veniseră după fantome - cum ziceau ei. De fapt, veneau tot la furat“ - ne povesteşte. În clădirea anexă din curte, şi ea din ziduri de cărămidă, au fost cîndva grajduri, apoi s-au amenajat dormitoarele IAS-ului. O parte din duşumea e acum prăbuşită în beciul mare - e mai sigur să mergi pe margine. Nicu crede totuşi că totul s-ar putea reface foarte frumos, în stil retro, văzînd în beci  un loc bun „pentru discotecă, bar ceva“. Nicu mai vine duminica la conac să facă un grătar, în grădina pe care a curăţat-o de „jungla“ care crescuse în primii ani. În curte, se vede locul unde se afla, în dreptul zidului vechi, un turn de apărare, din care a rămas o movilă. Prin curţile unor vecini se mai găseau nu demult fosta şaretă a boierilor, pianul (dispărut) şi chiar gramofonul cu manivelă - pentru care se mai găsesc discuri „de pe timpuri“. Terenul nu e lat - doar pînă la drumul pe care se permite acum sătenilor să meargă la cimitir, dar fîşia merge pînă departe, la dealurile împădurite - în trecut, pe el se cultiva vie.
Alexandru Lahovary a fost de două ori ministru de Externe al României în secolul al XIX-lea. Comuna Leordeni are o istorie atestată încă din prima jumătate a secolului XVI, terenurile fiind stăpînite, succesiv, de mai multe familii boiereşti, inclusiv Golescu, Lahovary şi Kretzuleştii înrudiţi cu Brâncoveanu. Familia Gussi e menţionată şi ea în ultimele veacuri, cu reprezentanţi în funcţii de vază. Ei i-a aparţinut unul din monumentele istorice catalogate din localitate, chiar în dreptul drumului spre autostradă. Conacul Gussi este datat secolele XVIII - XIX. Parcul amenajat în stil italian, cu specii deosebite de arbori, datează, ca şi anexele, din secolul XIX, în timp ce zidul de incintă e chiar din secolul XVII - a prins deci şi epoca brâncovenească.  A.S.