Iani Popa se contrează în opinii politice cu „şeful” Crin Antonescu

# Liderul judeţean al PNL are o atitudine ceva mai rezervată faţă de acţiunile care ar trebui întreprinse de populaţie. Preşedintele PNL le-a cerut românilor să iasă în stradă pentru a opri “vânzarea ţării” de către Traian Băsescu celor de la UDMR. “Este o miză care depăşeşte jocurile politice obişnuite. În numele cui face oferte preşedintele când spune aceasta este ultima mea ofertă? De unde are teritoriul naţional ca să-l împartă cu cineva?”, au fost întrebările retorice lansate de preşedintele Antonescu. Pentru a bloca intenţiile Palatului Cotroceni, Crin Antonescu le-a spus cetăţenilor că trebuie să iasă masiv în stradă, dacă Traian Băsescu şi UDMR vor împărţi ţara cum vor ei. La început “în mod paşnic”. “Nu accept ca împărţirea României să fie negociată la Budapesta cu Viktor Orban", a adăugat liberalul, care a subliniat că "ţara nu este moşia lui Băsescu”. Liderul PNL Argeş, Ion Popa, are însă o atitudine diferită. El susţine că acţiunile de masă ar trebui să aparţină clasei sociale, populaţiei. “Cred că populaţia, dacă este nemulţumită de ceva sau doreşte să transmită ceva, trebuie să iasă în stradă, atâta timp cât nu este băgată în seamă de autorităţi. Oamenii politici şi partidele au rolul lor, în activitatea politică”, a afirmat Iani Popa. L.C.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea