Edilul Nicolaie Dragnea răsuflă ușurat. Instanța a respins cererea privind intrarea în insolvență a Primăriei Băiculești

Pe data de 23 august a fost pronunțată soluția cererii de insolvență a Unității Administrativ Teritoriale Băiculești formulată de creditoare, Simona Niculescu. Tribunalul Specializat Argeș a admis contestaţia formulată de Primăria Băiculeşti, privind starea de insolvenţă.
„Admite contestaţia formulată de unitatea administrativ-teritorială Comuna Băiculeşti, privind starea de insolvenţă. În baza art. 62 rap. la art. 57 din O.U.G. nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale rap. la art. 75 alin. 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, respinge cererea formulată de creditoarea Niculescu Simona-Lucia privind deschiderea procedurii insolvenţei unităţii administrativ-teritoriale Comuna Băiculeşti, judeţul Argeş. Prezenta hotărâre se va afişa la uşa instanţei. Cu cale de atac recursul în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Specializat Argeş”, se arată în hotărârea instanței.
Reamintim că Simona Niculescu, o persoană cu cetățenie franceză stabilită la Băiculești, a fost prima care a câștigat în instanță dreptul ca administrația locală să îi reabiliteze drumul comunal. Pentru că acest lucru nu a fost realizat, aceasta a cerut intrarea în insolvență a Unității Administrativ Teritoriale Băiculești după ce a obținut mai multe hotărâri definitive favorabile prin care Primăria era obligată la plata unor penalități de 100 de lei/zi, respectiv 80 euro/zi până la reabilitarea respectivului drum comunal de către autoritățile competente.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea