Petrecere de excepție la ziua comunei Rociu

# Primarul Aurel Bălășoiu a fost amfitrionul perfect al evenimentului
Duminica trecută, începând cu ora 12.30, în incinta Târgului Săptămânal au fost organizate manifestările prilejuite de cea de-a IX-a ediţie a „Zilei comunei Rociu”. Acestea au fost minuțios pregătite de administraţia locală în frunte cu primarul Aurel Bălăşoiu și au cuprins, pe lângă acordarea unor diplome de fidelitate pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, dar şi pentru tinerii din localitate care au devenit majori, momente artistice oferite atât de grupurile şi interpreţii locali, cât şi de invitaţii acestui eveniment. Așa cum se cuvine unor buni creștini, totul a început cu o slujbă oficiată de un sobor numeros de preoți din parohiile comunei. Ca și în anii trecuți, invitația primarului a fost onorată de mai marii județului. Anul acesta însă, ca niciodată, circa o sută de aleși locali sau județeni au participat la eveniment.
Au ținut să fie prezenți la Rociu președintele CJ Argeș - Dan Manu, prefectul județului Argeș - Emilian Dragnea, subprefectul Gabriel Stoian, deputatul Nicolae Georgescu, fostul senator Constantin Tămagă, fostul primar al Piteștiului - Tudor Pendiuc.
Alături le-au stat numeroși consilieri județeni și locali. Câteva zeci de primari au cinstit cu prezența, de asemenea, această sărbătoare a comunei Rociu. O prezență, merită repetat, cu totul și cu totul onorantă!
Aurel Bălășoiu: „Mulțumesc din tot sufletul distinșilor invitați care, iată, ne onorează cu o prezență atât de selectă dar și masivă, Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi vă asigur de toată deschiderea mea către nevoile acestei comune. Acum, la ceas de sărbătoare, vă urez tuturor să aveţi parte de zile luminate, de o viaţă frumoasă şi de multă sănătate. Vă doresc multă sănătate, vă doresc să vă simțiți bine azi, la Ziua Comunei Rociu. Dumnezeu să vă ajute!”

Un eveniment plin de emoție și bucurie

Capul de afiş al manifestărilor de la sfârşitul acestei săptămâni a fost reprezentat prin recitalul susţinut de către Olguța Berbec şi Remus Novac.
Nu au fost cu nimic mai prejos artiștii Valentina Cernea, Bogdan Oncioiu, Veronica Dinu şi mulţi alţii. Pe scenă au mai urcat formația Modern, Grupul vocal preoțesc ”Valea Dâmbovnicului”, Grupul vocal ”Floricica de Câmpie, Călușarii de la Stolnici, Ansamblul Folcloric ”Ciobănașul  al Casei de Cultură Corbi, Ansamblul folcloric ”Doina Priboieniului”.
Așa cum am menționat, nici în acest an, vârstnicii comunei și elevii premianți nu au fost uitați de autoritățile locale.
Sute de oameni s-au simțit bine, au ascultat interpreții preferați sau formațiile preferate, au putut să mănânce și să bea ceva, iar copiii s-au jucat, în voie, mai ales că, în incinta târgului au fost instalate o vârtelniță și un tobogan gigant.
Petrecerea a continuat până târziu în noapte, mai ales că echipa primăriei a ținut să își delecteze localnicii cu un minunat foc de artificii.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea