Directorul ISCTR, Nicolae Dumitrescu s-a autodenunțat: „Vă garantăm, domnule primar, că nu vom institui controale”

# Dan Manu, președintele CJ Argeș: „Îl rog pe dl director să respecte legea”
În Argeș, continuă scandalul privind transportul public în zona metropolitană a Piteștiului. Totul a pornit de la semnarea noului contract de servicii publice, intrat în vigoare pe 1 septembrie, încheiat între Primăria Pitești și operatorul intern Publitrans, care este în conformitate cu cel agreat de Comisia Europeană fiind esențial în accesarea de fonduri europene. Doar că după semnarea acestui nou contract, Primăria Pitești, prin operatorul intern, nu mai poate să efectueze curse decât pe raza administrativ teritorială a municipiului. În acest mod nu se mai pot efectua curse pe teritoriul localităților limitrofe.
Pe acest subiect, săptămâna trecută, la Primăria Pitești, a avut loc o conferință de presă la care au participat primarul Piteștiului, Cornel Ionică, primarul de la Bascov, Gheorghe Stancu, localitatea pe care o administrează fiind cea mai afectată de această schimbare, locuitorii fiind nevoiți să meargă aproximativ 1,5 km până la prima stație, dar și Nicolae Dumitrescu, directorul Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR). Toți cei trei reprezentanți au încercat să găsească împreună o soluție pentru ameliorarea problemei. De departe, cea mai neinspirată soluție, din punct de vedere legal, a fost furnizată de directorul ISCTR care a declarat „Până când domnii primari vor cere modificarea legislației naționale, se poate face un protocol între cele două primării. Prin acceptarea de către Consiliul Județean, printr-un protocol se mai poate intra din Pitești, în afară și din afară în Pitești, încă o perioadă limitată de timp, pentru traseele unde nu există licențe de transport. Documentul de protocol existent între Primăria Pitești și localitățile limitrofe, sub controlul Consiliului Județean, care este gestionarul transportului public local în județul Argeș, este un document pe care îl luăm în seamă de fiecare dată”. După cele auzite, domnii primari erau numai zâmbet, crezând că au găsit soluția mult căutată, doar că, în secunda următoare, a fost năruită și această speranță. Întrebat dacă acest protocol este legal, directorul Nicolae Dumitrescu a precizat că documentul nu corect din punct de vedere al legislației, dar este o… „formă temporară de reglementare, de venire în sprijinul oamenilor”.

Directorul ISCTR s-a autodenunțat, în direct

Mai mult directorul ISCTR s-a și autodenunțat în direct, precizând că, în calitate de organ de control, poate să nu controleze transportul până nu se va găsi o soluţie. „Noi vă garantăm, domnule primar, că pe toată această perioadă nu vom institui controale până când se vor rezolva problemele”.

Vicepreședintele CJ Argeș: „Au ajuns acum tot felul de indivizi să ne dea indicații”

Declarația i-a controversat pe șefii Consiliului Județean Argeș. „Îl rog pe dl director să respecte legea pentru că afirmația domniei sale de la conferința aia de presă mie îmi lasă loc de interpretare. Păi, cum poți să spui un director, un conducător: mergeți pe traseele ălea că eu nu verific?! Suntem oameni serioși sau nu?!”, i-a transmis Dan Manu, președintele CJ ARgeș, șefului de la Controlul Rutier. “Fiecare trebuie să vadă cum respectă legea acolo unde este. Au ajuns acum tot felul de indivizi să dea indicații Consiliului Județean, consiliilor locale depășindu-și atribuțiile. E proverbul ăla românesc cu câinele care moare de drum lung”, a completat și vicepreședintele CJ, Ion Mînzînă.
Alex Vlaicu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea