„Pentru mine, școala reprezintă prioritatea acestui mandat”

# Declară Mihai Nicolae Rachieru, primarul comunei Budeasa # Președintele C.J. Argeș, Dan Manu, prezență selectivă la deschiderea noului an școlar

În prima zi a noului an școlar 2017-2018, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a fost alături de copiii din comunele Davidești și Budeasa, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Argeș și ai administrațiilor locale - primarul comunei Davidești, Sandu Ion, și primarul comunei Budeasa, Nicolae Rachieru. Astfel, în noul an școlar, școlarii și preșcolarii din cele două comune argeșene vor descoperi tainele învățăturii în unități școlare noi și moderne.

La Școala Gimnazială Conțești din comuna Davidești, festivitatea a debutat cu o slujbă religioasă, după care sunetul clopoțelului i-a invitat pe copiii însoțiți de părinți și de cadrele didactice să treacă pragul sălilor de clasă modernizate. Școala Gimnazială Conțești a fost reabilitată în totalitate în mai puțin de un an, Consiliul Județean Argeș alocând pentru această investiție peste 150 mii lei. Cu acest prilej, președintele a dorit să transmită un mesaj, atât pentru administrație, cât și pentru cetățeni, subliniind că reabilitarea și modernizarea în mai puțin de un an a unității de învățământ nu se puteau realiza fără un efort de echipă.
De asemenea, în comuna Budeasa, a avut loc, odată cu festivitatea de deschidere a noului an școlar, și inauguarea noii Grădinițe cu Program Prelungit ”Dumbrava cu ștrumfi”, obiectiv finanțat de la bugetul județean cu 235 mii lei, micuții beneficiind de acum înainte de cele mai bune condiții de educație.

Mihai Nicolae Rachieru, primar, Budeasa: ”La debutul unui nou an școlar, vreau să urez elevilor, profesorilor și părinților un an bun care să vă aducă tuturor bucurii, satisfacţii, împliniri, putere de muncă şi multă sănătate! Cu toții știm că școala joacă un rol imens în educarea și pregătirea unui om pentru viață. Tocmai de aceea, pentru mine, școala reprezintă prioritatea acestui mandat, în sensul că trebuie să oferim condiții la nivel european în școli si grădinițe. De asemenea, vreau să vă asigur de întreaga noastră disponibilitate - a mea și a colegilor mei din Primăria Budeasa, că vom colabora deschis ca până acum și vom căuta permanent soluțiile cele mai bune pentru ca dvs., dragi elevi și profesori, să puteți învăța în condiții cât mai moderne! Succes tuturor!”

În ultimul an, Consiliul Județean Argeș a alocat peste 155 de miliarde de lei, răspunzând tuturor solicitărilor din partea administrațiilor locale în privința modernizării și reabilitării unităților școlare din județul Argeș, în special din zonele rurale. De asemenea, conducerea Consiliului Județean Argeș și consilierii județeni s-au asigurat de bunul mers al investițiilor, verificând modul în care au fost utilizații banii alocați de la Consiliul Județean Argeș, precum și modul în care școlile au fost pregătite pentru anul școlar 2017-2018.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea