Conform edilului Dorin Bărbuceanu, în doi ani nu va mai exista drum neasfaltat în Ştefăneşti

Oraşul Ştefăneşti, ca în fiecare an în perioada de vară, se află în plin proces de îmbunătăţire a infrastructurii. La ora actuală se lucrează la reţeaua de alimentare cu apă din zona Goleşti pe o distanţă de 5,8 km care, potrivit domnului primar Dorin Bărbuceanu, va fi gata în maxim două luni.
Tot pe segmentul de apă şi canalizare se mai află o lucrare care este prinsă printr-un program  cu fonduri europene, program ce se desfăşoară la nivel de judeţ, care în momentul de faţă se află în faza de licitaţie.
În faza de licitaţie se mai află şi alte investiţii destul de importante ce constă în canalizare pluvială şi continuarea tronsonului de trotuar, lucrare ce a fost începută de anul trecut.
Săptămâna trecută s-a stabilit câştigătorul licitaţiei pentru lucrarea de asfaltare ce a fost prevăzută pentru anul acesta, iar potrivit domnului primar în doi ani nu va mai exista drum neasfaltat în Ştefăneşti. ,,De anul trecut  declarasem că am terminat de asfaltat cu drumurile principale, iar în maxim doi ani de zile eu spun că voi termina toate aleile care au mai rămas neasfaltate, eu sau altcineva pentru că urmează alegerile, iar cetăţeanul va fi cel care va decide cine va continua. Consider că în maxim doi ani se pot termina toate aleile care au mai rămas neasfaltate”,  a precizat primarul din Ştefăneşti, Dorin Bărbuceanu.
Săptămâna trecută au început şi lucrările de întreţinere a drumurilor neasfaltate, adică pietruirea lor cu piatră spartă, acesta fiind un material foarte bun, lucru ce ajută în momentul când se vor asfalta şi aceste drumuri pentru terasamentul lor. Primarul oraşului Ştefăneşti recunoaşte că fără ajutorul cetăţenilor şi societăţilor comerciale din zonă, prin achitarea de taxe şi impozite, nu putea să realizeze toate aceste lucrări, motiv pentru care le mulţumeşte pentru seriozitate.
,,Acestă comunitate pe care eu o reprezint de mulţi ani nu a depins de nimeni, prin taxele şi impozitele pe care cetăţenii şi societăţile comerciale le achită, motiv pentru care le mulţumesc pe această cale pentru că am putut de fiecare dată să onorăm toate contractele şi lucrările pe care le avem şi să facem tot ceea ce ne-am propus. Pot să spun că în ultimii ani, de fiecare dată, am realizat nu numai ceea ce am propus în primul proiect bugetar ci am făcut de fiecare dată rectificări şi am adăugat la respectivele lucrări şi alte lucrări noi” , ne-a declarat primarul oraşului Ştefăneşti, Dorin Bărbuceanu.
Lucian GHERGUŞ            

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea