Război la instanțe între Consiliul Județean Argeș și operatorii de transport

# O firmă de transport cere CJ Argeș 100.000 de lei reprezentând daune morale și despăgubiri  materiale

Pe 31 august a.c., printr-o hotărâre de Consiliu Județean, au fost introduse 11 trasee noi județene și au fost semnate protocoalele de colaborare între CJ Argeș şi operatori de transport acreditaţi, ce urmau să asigure transportul pe rutele din zona metropolitană Pitești. Măsura reintroducerii acestor trasee interjudeţene în localităţile limitrofe municipiului reşedinţă de judeţ a fost luată la solicitarea Consiliilor Locale din comunele Albota, Băbana, Moşoaia, Mărăcineni, Miceşti, Ştefăneşti şi Bascov, după restrângerea activităţii „Publitrans” doar pe raza Piteştiului şi după retragerea acestora din ADI Zona Metropolitană Piteşti. Mai mulți operatori de transportart au contestat hotărârile CJ Argeș, și una dintre ele a avut câștig de cauză în instanță, blocând întregul demers. Până la clarificarea situației în instanță, autoritățile locale pot organiza trasport public local cu descărcări în fiecare localitate pe traseele județene deja existente.

 

Peste zece procese au fost deschise în instanță de către operatorii de transport nemulțumiți

Cele 11 trasee noi de transport înfiinţate în august şi pentru care s-au organizat licitaţie pe 31 octombrie nu pot fi operabile, în condiţiile în care o firmă participantă - Lavicost Trans SRL - a obţinut în instanţă acceptarea contestaţiei depusă. Consiliul Județean Argeș a făcut contestație. „Respinge ca inadmisibile cererile de intervenţie. Admite cererea. Suspendă executarea HCJ Argeş nr. 229/31.08.2017, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanței. Alte patru contestații asemănătoare formulate de către operatorii de transport Trans Eclipsa, Auto – Tehnic, Astra Transport sau Caligula Class au fost respinse de către instanța judecătorească. O altă contestație depusă de societatea Alpin Star se va judeca pe 24 noiembrie.
Alte două firme de transport – Astra Transport și Trans Eclipsa – au cerut în instanță și suspendarea hotărârii Comisiei Paritare nr. 16805/13.10.2017 prin care s-au atribuit traseele prin Programul Județean de transport cu valabilitate 2014 – 2019. Firmele de transport au dat în judecată atât Consiliul Județean Argeș, Autoritatea Rutieră Română, cât și Comisia Paritară privind transportul public județean. Peste cinci reprezentanți ai acestor instituții au fost prezenți săptămâna trecută la procese. Cauza a fost amânată, următoarele termene fiind stabilite pe 27 noiembrie, respectiv 4 decembrie.

O firmă de transport cere daune și despăgubiri

Firma de transport Caligula Class cere CJ Argeș 100.000 de lei reprezentând daune morale și despăgubiri. Pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat pe 4 septembrie un dosar ce are ca obiect obligația de a face. Firma Caligula Class cere Consiliului Județean – Direcția Tehnic – Autoritatea Județeană de Transport obligarea stabilirii prin caietul de sarcini privind atribuirea traseului pentru suma de 50.000 lei reprezentând daune morale și alți 50.000 lei reprezentând despăgubiri materiale. Primul termen al procesului va avea loc pe 8 decembrie.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea