Investiție de jumătate de milion de euro la Moșoaia

# Lucrările la noul pod peste Teleorman încep în primăvară
Anul trecut, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), comuna Moşoaia a primit o finanţare în valoare de o jumătate de milion de euro pentru realizarea proiectului „Demolare și construire pod rutier Parc 2 bis, peste râul Teleorman, în comuna Moșoaia, județul Argeș”.  Astfel, se urmărește realizarea de lucrări de execuție aferente investiției menționate mai sus. Podul existent, care urmează a fi demolat, are o structură de lemn și este degradat. Deși acesta a fost consolidat cu o structură metalică, improvizată, pentru a putea fi ținut în circulație, însă acesta nu prezintă siguranță în exploatare. Astfel, este necesară construirea unui nou pod pentru asigurarea circulației rutiere și pietonale în condiții de siguranță. Contractul ce va fi semnat cu constructorul  tratează și măsurile care sunt necesare pentru realizarea obiectivelor mai sus menționate.
Valoarea estimată a lucrărilor ce urmează a se realiza este calculată conform devizului general și luîndu-se în calcul urmatoarele linii bugetare:  # cap.1.3.- amenajarea pentru protecția mediului și aducerea în starea inițială    =  9.337 lei  # cap.4.- cheltuieli pentru investiția de bază = 1.759.705,50 lei # cap.5.1.1.- organizare de șantier = 43.992,64 lei. Valoarea estimată a contractului este de 1.813.035,14 lei fără TVA.

Licitația, contestată de o firmă din Craiova

În luna noiembrie a anului trecut, cele patru firme participante la licitație (Star Trading Impex, Metabet CF S.A., G&M  Road Building Engineering și Domarcons) au depus ofertele financiare. Câștigătoare a fost desemnată firma afaceristului Constantin Pănescu, METABET CF S.A.
În data de 27 noiembrie 2017, firma din Craiova, S.C. DOMARCONS S.R.L.,  a contestat la CNSC rezultatul procedurii de licitație, solicitând, pe această cale, anularea deciziei, dar și reluarea procedurii, cu reevaluarea ofertei sale financiare. Doar că, în data de 3 ianuarie a.c., CNSC emite o Decizie prin care respinge ca nefondată contestația firmei cu pricina, în contradictoriu cu Primăria Moșoaia. Recunoscându-se învinsă, firma cu pricina nu a uzitat și de ultima cale de atac, cea a unui proces la Curtea de Apel Pitești.
Joi, 1 februarie 2018, la sediul Primăriei Moșoaia a fost semnat contractul de lucrări , fiind prezent Constantin Pănescu, managerul firmei câștigătoare a licitației.
După ce va fi desemnat câştigătorul licitaţiei, lucrările vor putea fi demarate, constructorul având la dispoziţie 36 de luni pentru a demola vechiul pod şi a construi unul nou.
Florea Ene, primarul comunei Moșoaia: ”Sunt mulțumit că licitația a fost câștigată de o firmă serioasă, cu experiență vastă în realizarea unor astfel de lucrări. Vom merge, de aici, împreună, la obiectiv, împreună cu specialiști din  primărie, pentru a discuta unele aspect de organizare, pentru că doresc ca lucrările să înceapă cât mai repede. Accesul cetățenilor se va face, în decursul efectuării construcției, pe un pod provizoriu care va fi amplasat în imediata vecinătate.”

Laurențiu Stoica

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea