„Majoritatea judecătorilor se vor pensiona în situația în care se vor adopta aceste legi”

# Judecătorul Ion Rebeca trage semnalul de alarmă pe legile justiției

În urma prezentării bilanțului, preşedintele Secţiei I Civile din cadrul Curţii de Apel Piteşti şi purtător de cuvânt al instituţiei, judecătorul Ion Rebeca a precizat principalele probleme cu care se confruntă sistemul judiciar în România. Pe lângă faptul că justiția a devenit obiectul de dispută pentru diverse persoane și formațiuni politice, judecătorul Ion Rebeca atrage atenția asupra legilor care se doresc a fi reglementate și a influnței pe care acestea le vor avea față de magistrați.
„S-a spus la bilanțul nostru că sunt instanțe unde a funcționat un singur judecător, cu referire la Judecătoria Horezu, și care a avut pe rolul său mii de dosare, 4000 de dosare am înțeles. Cum e posibil ca un singur judecător să instrumenteze atâtea dosare? Am mers pe la instanțele din teritoriu și am observat activitatea pe care un judecător o are. Un judecător de la Judecătorie intră cu 70-80 de dosare în medie. Cum poate un judecător care intră cu atâtea dosare să studieze temeinic acea ședință de judecată astfel încât să nu producă o eroare judiciară. Nu există această posibilitate atâta timp cât încărcătura este atât de mare pe judecător. S-a vorbit foarte mult de răspunderea judecătorilor. Există riscul ca independența lor să fie afectată… Independența presupune în primul rând lipsa oricărei constrângeri de orice tip atât din interior cât și din exterior. Care judecător, atunci când răspunderea va fi reglementată în felul care se vrea, va mai avea curaj să se pronunțe la o hotărâre știind că pentru cea mai mic eroare judiciară el va fi tras la răspundere?”, a precizat Ion Rebeca.

Judecătorii cu experiență vor pleca din sistem de teamă”

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Pitești face referire și la o altă problemă a sistemului judiciar: „Sistemul judiciar se mai confruntă cu o problemă deosebit de serioasă. Judecători cu  experiență de peste 20-25 de ani sunt nevoiți să plece din sistem. Ei nu pleacă din sistem având în vedere pensia aceea specială care este vehiculată peste tot. Ci pleacă pentru condițiile care se preconizează că vor fi în sistem. Într-un fel pleacă de teamă. O să rămână în sistemul judiciar oameni care nu mai au multă experiență. Majoritatea judecătorilor se vor pensiona în situația în care se vor adopta aceste legi”, a mai precizat judecătorul Ion Rebeca.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea