Interes zero pentru reabilitarea Biroului Vamal Pitești

Spunem acest lucru pentru că reabilitarea sediului Biroului Vamal de Interior Pitești este inclus în proiectul programului de investiție publice al Agenției Naționale de Administrare Fiscală pe anul 2018, dar până la sfârșitul lunii martie documentația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții nu a fost trimisă pentru a fi aprobată. Mai mult, instituția condusă de Geta Armanaschi trebuia să depună documentația către ANAF până la sfârșitul anului 2017, dar, pentru că nu a îndeplinit criteriile cerute, a fost returnată pentru a fi completată și modificată, lucru care nu s-a întâmplat nici până în acest moment. O chestiune greu de înțeles, mai ales că, într-o informare adresată deputatului Dănuț Bica, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice au precizat că reabilitarea sediului Biroului Vamal Pitești face parte din programul de investiții al ANAF din acest an.
Cu toate acestea, sediul Biroului Vamal Argeș, amplasat la intrarea în municipiul Pitești, dinspre Autostrada A1, se găsește, în continuare, într-o stare deplorabilă. Clădirea are un aspect inestetic, iar gresia care plachează scările și fațada este desprinsă în foarte multe locuri. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea