Mircea Drăghici îşi face campanie pe seama necazurilor oamenilor

“Deputatul tău” este ziarul care se distribuie gratuit în colegiul Curtea de Argeş, ziar în care Mircea Drăghici îşi publică anual raportul de activitate. Aflat deja la a doua ediţie, în paginile ziarului, îl vedem pe Mircea Drăghici pozat lângă o casă şi se laudă cu sprijinul acordat unei familii nevoiaşe. Vasilica Negură şi fiul său Nicolae Cârje locuiesc într-o casă veche de peste 90 de ani. Nicolae Cârje suferă de encefalopatie infantilă cu handicap de gradul I. Singura persoană care a avut grijă de acest om este sora sa, Elena Negură, care îi este şi însoţitor pemanent. Aceasta, l-a rugat pe Mircea Drăghici acum un an şi ceva, să o ajute să construiască în gospodăria sa o cameră pantru a-şi putea aduce mama şi fratele vitreg aproape de ea, întrucât accesul până la actuala lor locuinţă este foarte greu, nu se poate ajunge nici măcar cu căruţa. Mircea Drăghici le-a oferit acestora cărămidă şi cherestea pentru construcţia acestei locuinţe. Ne-am deplasat şi noi la Elena Negură acasă să vedem cum stau lucrurile. Acolo am stat de vorbă cu soţul doamnei, care iată ce ne-a spus: „Eu nu am fost de acord cu cererea soţiei mele. Eram plecat la muncă în străinătate când a fost nevasta mea la Mircea Drăghici. Eu am turnat temelia, stâlpii, uitaţi, toată munca e a mea. Este adevărat că mi-a adus domnul deputat cărămida şi cheresteaua, dar să ştiţi că mie nu-mi convine. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord să ne dea prin ziare, să ne pună pe net, m-a sunat un văr de-al meu şi mi-a spus că sunt pe net şi că m-a ajutat Mircea Drăghici să-mi fac casă. Uitaţi şi dumneavoastră ce casă am! Credeţi că nu-mi ajungea? Acu, de, sunt şi eu tânăr şi nu am vrut să îi aduc pe cei doi cu mine în casă. Le fac aici o cameră, dacă oi reuşi să o termin. Nu mi-a plăcut ce a făcut domnul deputat. Păi ce, dacă ne-a ajutat, acu îşi face campanie pe seama necazului nostru, trebuia să ne întrebe măcar. O să stau şi eu de vorbă cu dânsul şi îi voi spune ce mă deranjează”.   L.C.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea