Inundaţii masive şi viituri. Scenariu de groază la un exerciţiu ISU în Argeş

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Puică Nicolae" al judeţului Argeş şi Administraţia Bazinală a Apelor Argeş-Vedea, împreună cu S.C. Hidroelectrica şi alte instituţii (IPJ, IJJ şi comitetele locale) au desfăşurat exerciţiul de alarmare publică, protecţie şi intervenţie în caz de inundaţii în aval de Barajul Vidraru.
Exerciţiul a început cu şedinţa CJSU Argeş la CHE Vidraru, iar pe Lacul Marina (Curtea de Argeş) a avut loc prezentarea modului de intervenţie în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii (înlăturarea efectelor negative, căutarea-salvarea persoanelor surprinse/dispărute în zonele inundate şi acordarea primului ajutor calificat).
Ipoteza exerciţiului de simulare a fost evacuarea controlată a unui debit de aproximativ 280 mc/s din acumularea Vidraru, care, coroborat cu precipitaţiile înregistrate în bazinul hidrografic superior al râului Argeş şi scurgerile de pe versanţi, torenţi şi pâraie, va conduce la formarea unei viituri pe sectorul  Arefu, Corbeni, Albeştii de Argeş, Cicăneşti, Valea Danului, Valea Iaşului, Curtea de Argeş.
Conform scenariului exerciţiului de simulare, în partea de nord a judeţului Argeş se va produce şi un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter ce va afecta liniile de transport şi distribuţie a energiei electrice, centrala hidroelectrică de la Vidraru nemaiputând funcţiona.
Debitele mari evacuate din Lacul de acumulare Vidraru şi precipitaţiile din întreg bazinul hidrografic al râului Argeş vor conduce la crearea unor viituri extreme ce vor afecta localităţile din aval. Pe râul Argeş se va institui avertizarea hidrologică cod roşu.
Reprezentanţii ISU Argeş au recomandat cetăţenilor să nu intre în panică şi să urmeze indicaţiile autorităţilor.
Exerciţiul a fost dus la final cu succes.
“Debitele mari evacuate din lacul de acumulare Vidraru şi precipitaţiile din întreg bazinul hidrografic al râului Argeş au condus la crearea unor viituri extreme ce au afectat localităţile din aval.
S-a dispus declararea „STĂRII DE ALERTĂ”, introducerea semnalului ALARMĂ LA DEZASTRE şi evacuarea populaţiei şi bunurilor materiale din localităţile : Arefu, Corbeni, Albeştii de Argeş, Cicăneşti, Valea Danului, Valea Iaşului și Curtea de Argeş.
S-a acționat cu ajutorul motopompelor pentru înlăturarea efectelor negative ale inundațiilor, căutarea-salvarea persoanelor surprinse/dispărute în zonele inundate, cu ajutorul bărcilor și acordarea primului ajutor calificat” – a transmis ISU Argeş.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea