Martorii din dosarul cadrelor medicale de la LSM Piteşti, audiaţi de procurori în miezul nopţii

Continuă audierile martorilor în dosarul în care patru cadre medicale din Laboratorul de Sănătate Mintală (LSM) Piteşti sunt acuzate că au luat mită de la sute de persoane. Este vorba despre dosarul în care sunt cercetaţi medicii psihiatri Valerian Azamfire (foto) şi Eli Morman, precum şi asistentele medicale Eleonora Stoicescu şi Cristina Constantinescu.

Până în prezent, în jur de 100 de pacienţi au fost audiaţi de judecător

Săptămâna trecută, pe 21 mai, la Tribunalul Argeş, a avut loc un nou termen al procesului fiind citaţi nu mai puţin de 20 de martori. Niciunul dintre foştii pacienţi prezenţi în sala de judecată nu l-au acuzat pe Valerian Azamfire sau pe alt cadru medical de la SML Argeș că ar fi pretins bani pentru activitatea medicală întreprinsă. De asemenea, avocatul doctorului Azamfire a pus accent pe modul în care au fost audiaţi martorii de către procurori, la urmărirea penală. În timpul procesului un martor, pacient al doctorului Azamfire, a precizat judecătorului că a fost audiat la ora 2.00 dimineaţa. De altfel, şi alţi martori şi-au arătat nemulţumirea de faptul că, la urmărire penală, au petrecut nu mai puţin de cinci ore la Parchet pentru a fi audiaţi de procurori.
Sute de martori vor fi audiaţi în continuare în dosarul cadrelor medicale de la LSM Argeş. Până în prezent, circa 100 de foşti pacienţi au fost chemaţi pentru declaraţii la Tribunalul Argeş. Conform rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, psihiatrul Valerian Azamfire este acuzat de nu mai puţin de 483 de infracţiuni de luare de mită, medicul Eli Morman - 14, asistenta Eleonora Stoicescu - 99 şi Carmen Constantinescu 25 de fapte.
Potrivit procurorilor, în schimbul unei şpăgi ce putea ajunge până la 500 de lei, medicii dădeau documente medicale care să ateste grade de invaliditate mintală unor persoane sănătoase sau care ar fi trebuit încadrate la alte grade de invaliditate mai puţin grave. În baza documentelor, aceste persoane au obţinut ilegal pensii anticipate pe caz de boală.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea