Yildiz Entegre, alături de tânărul care a suferit un accident de muncă în șantierul companiei

Un tânăr de 19 ani din Radomirești, județul Olt, care muncea pe șantierul companiei Yildiz Entergre România de la Oarja a suferit un grav accident de muncă. Bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut de pe o schelă. Compania transmite familiei asigurări ca va fi acordat sprijinul necesar.
„Compania Yildiz Entergre România regretă accidentul în care a fost implicat unul dintre angajații furnizorului Agro Ugur Ferhat SRL, delegat pentru a executa o lucrare de montare a instalațiilor pe șantierul companiei. În acest moment, reprezentanții Yildiz Entegre România își îndreaptă întreaga atenție către monitorizarea stării de sănătate a tânărului și investigarea condițiilor în care s-a produs accidentul.
Din cercetările făcute la locul accidentului în primele ore de la producerea sa reiese că bărbatul, în vârstă de 19 ani, este angajat cu forme legale al companiei Agro Ugur Ferhat SRL. Acesta purta echipamentul prevăzut de lege în condițiile de lucru din acel moment și a fost instruit pentru respectarea normelor de protecție a muncii pe șantier. Condițiile de lucru prevăzute în fișa postului au fost respectate atât de angajator cât și de compania noastră. Înțelegem situația extrem de dureroasă a familiei și suntem deschiși pentru a colabora cu autoritățile pentru rezolvarea cât mai rapidă a cercetarii”, se arată într-un comunicat de presă emis de companie.
"În acest moment, toate gândurile noastre se îndreaptă către tânăr și familia sa, pe care o asigurăm de tot sprijinul nostru. Vom depune toate eforturile pentru a susține recuperarea cât mai rapidă a sănătății tânărului. Facem tot posibilul pentru ca situația în care a fost creat accidentul să fie foarte clară și transparență pentru organele abilitate și colaborăm cu furnizorul pentru a pune la dispoziție documentele necesare" a declarat Valeriu Parvu, Human Resources Manager al Yildiz Entegre România.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea