Bordel în saloanele de masaj erotic din Argeș! Responsabilul cu ordinea şi siguranţa de la FCSB, martor într-un dosar de proxenetism

# Este vorba despre dosarul lui Cristinel Daniel Lemnaru și Ramona Mihaeala Matei, patronii unor saloane de masaj erotic din Pitești și Bradu # Adrian Ianuli, membru în staff-ul administrativ al echipei lui Gigi Becali, a primit de la reprezentantul Magic Safe Security o fată la hotelul unde era cazat, pe vremea când FCSB disputa meciuri pe stadionul „Nicolae Dobrin” # În dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Pitești apare ca martor și italianul Nicola Inquieto, cel care apela la serviciile fetelor pentru a satisface „dorințele” partenerilor săi de afaceri străini

Patronii a două saloane de masaj erotic din Piteşti și Bradu au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de proxenetism. Anchetatorii au stabilit că Ramona Mihaela Matei și Cristinel Daniel Lemnaru, sub paravanul aşa numitelor saloane, administrau în realitate adevărate bordele, angajatele practicând prostituţia, atât în cadrul acestora, cât şi în alte locaţii din județ. Oameni de afaceri importanți din Argeș au fost clienții acestor saloane. Pe parcursul anilor 2013-2016, cei doi inculpați prin intermediul a două saloane de masaj erotic de pe raza municipiului Pitești și a comunei Bradu ar fi înlesnit practicarea prostituției și ar fi obținut sume de bani, în urma practicării prostituției de către persoanele angajate ca maseuze. Prețul unui raport sexual pornea de la 100 lei. De altfel, clienții plăteau pentru masaj erotic o sumă între 100-250 lei, iar angajatele primeau 50 de lei din acești bani. După ce achitau contravaloarea masajului erotic, clienții intrau cu fetele în salon, unde ele negociau prețul actelor sexuale. Pe parcursul celor trei ani, la societatea Alim Eurotin, firmă administrată de cei doi inculpați, și-au desfășurat activitatea peste 130 de persoane angajate ca maseuze.

 

Reprezentantul MSS a plătit „serviciile” oferite de o fată oficialului FCSB

Oameni de afaceri importanți din județ apelau la serviciile fetelor din saloanele de masaj erotice, fie în interes propriu, fie pentru a satisface „dorințele” partenerilor de afaceri. Detalii incendiare sunt prezentate în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Pitești.
Pe parcursul anului 2016, între Magic Safe Security (MSS), firmă reprezentată de Ovidiu Emil Costache, și FCSB, echipa de fotbal a lui Gigi Becali, a fost încheiat un contract prin care societatea se obliga să asigure securitatea la meciurile disputate pe stadionul „Nicolae Dobrin” de către formația roș-albastră. Pentru a consolida relația dintre firma de pază și clubul bucureștean, reprezentantul MSS i-a propus lui Adrian Cătălin Ianuli, responsabilul cu ordinea și siguranța în cadrul echipei FCSB, să-i trimită o fată la hotelul unde era cazat acesta, propunere acceptată de Ianuli. Contravaloarea servicilor oferite de fată oficialului echipei FCSB au fost plătite către patronul salonului de masaj erotic de Ovidiu Emil Costache.

Inquieto apela la serviciile fetelor pentru a satisface dorințele partenerilor săi de afaceri

Un alt om de afaceri din Argeș care apela la serviciile oferite de fetele de la saloanele de masaj erotic era Nicola Inquieto. Italianul nu întreținea relații sexuale cu fetele, dar apela la serviciile acestora pentru a satisface dorințele sexuale ale partenerilor săi de afaceri străini.

Doi inculpați au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției

Alături de Cristinel Daniel Lemnaru și Ramona Mihaela Matei, au fost cercetați de procurori și alți doi administratori ai societății care deține saloanele de masaj erotic – Marin Cătălin Sima și Doru Molea. Ultimii doi au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției, în timpul urmăririi penale, cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. Astfel, la începutul anului 2018, inculpatul Sima Marin Cătălin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, a fost condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendare. În schimb, inculpatul Molea Doru a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Față de acesta, instanța a dispus și „confiscarea sumei de 47.075 de lei, 6005 euro şi 10 lire sterline, ca fiind sume dobândite prin săvârşirea infracţiunii de proxenetism” și „menţinerea măsurii sechestrului asigurator luată asupra sumelor de bani în cuantum de 94.150 de lei, 10 euro şi 20 de lire sterline, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpatul Molea Doru, până la concurenţa sumelor de bani care fac obiectul măsurii de siguranţă a confiscării speciale”, se arată în hotărârea Judecătoriei Pitești. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea