Mioveniul a fost gazda Festivalului Internaţional de Folclor „Carpați”

La sfârșitul săptămânii trecute, orașul Mioveni a fost gazda a două manifestări cultural-artistice deosebite, o explozie de culoare, muzică și dans, în cadrul Sărbătorilor Argeșului și Muscelului. Ziua de sâmbătă, 11 august, a fost dedicată exclusiv portului și dansului folcloric tradițional, pe scena celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați” evoluând aproximativ 300 de dansatori din 10 țări. Programul festivalului  a fost deschis la Mioveni de obişnuita paradă a grupurilor folclorice participante, desfăşurată în zona centrală a orașului. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de reprezentanții Consilului Local în frunte cu primarul Ion Georgescu și de către președintele CJ Argeș Dan Manu, vicepreședinții Ion Mânzână și Simona Brătulescu, parlamentari ai județului, dar și angajați ai instituțiilor din subordinea Primăriei. Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, i-a înmânat primarului orașului Mioveni, Ion Georgescu, trofeul Festivalului Internațional de Foclor ”Carpați”, oferindu-l, totodată, locuitorilor orașului Mioveni, în semn de apreciere pentru susținerea și cultivarea tradițiilor. La ediţia din acest an au participat ansambluri folclorice din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, China, Georgia, Grecia, Moldova, Serbia, Spania, Turcia şi România. Ansamblurile din China și Bulgaria au fost invitatele orașului Mioveni la acest festival. De asemenea, delegații din Portugalia, Italia și Ucraina s-au aflat în Mioveni.

Volumul “Jurnal de Război”, lansat și la Mioveni

Duminică, 12 august, a fost aprins, în inima tuturor celor prezenți în Centrul Civic, un sentiment puternic de patriotism. S-a desfășurat un extraordinar spectacol folcloric, susținut de Grupul etnofolcloric „Ştefan Vodă” din Căpriana, Strășeni - Republica Moldova. Prin cântec și joc, grupul veritabil de haiduci a promovat dragostea de neam, patrie și limbă română, iar locuitorii din Mioveni au fost alături cu mic și cu mare alături de aceștia.
De asemenea, tot pe 12 august, a avut loc și lansarea volumului “Jurnal de Război – Mărturii din tranșeele întregirii României”. Lucrarea, tipărită sub coordonarea poetului Dan Drăgoi și a fiului său Radu Drăgoi, este o fascinantă incursiune în linia întâi povestită de doi eroi ai Primului Război Mondial: sublocotenent Gheorghe Bădescu din Slănic și sublocotenent Nicolae Șuța din Domnești. Cartea lansată reprezintă o istorie vie ieșită la lumină în Anul Centenarului când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire înfăptuită la Alba Iulia. L.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea