Argeșeanul Robert Glință: „M-am simțit excelent la Europene”

# Medaliat cu argint la Europenele de seniori, Glință ne-a acordat un interviu în exclusivitate

Robert Glință a făcut o figură frumoasă la Campionatele Europene de Înot de la Glasgow. Argeșeanul a obținut argintul în proba de 50 m spate și a venit pe locul 4 la 100 m spate. La 50 de m spate,  Robert Glință a doborât de două ori recordul României. A făcut-o prima dată în serii, cu acel 24,59 secunde și apoi în semifinale cu incredibilul 24,12!
Presiunea a fost mare pentru fostul campion mondial de juniori, care acum începe să confirme și la seniori. După o cursă nebună, în care nici nu ai timp să clipești parcă, românul a atins peretele de la finiș al doilea, după rusul Kliment Koleșnikov. Incredibilul înotător rus, de doar 18 ani, a doborât recordul mondial și s-a clasat primul. Glință a fost al doilea. Apoi, la 100 m spate, Glință a venit pe 4. Argeșeanul în vârstă de 21 de ani se afla la jumătatea cursei pe locul 2, la numai trei sutimi de secundă de liderul Kliment Kolesnikov, însă a pierdut teren pe ultimii 50 de metri şi a încheiat cursa în afara podiumului, cu un timp de 53,81 secunde. Rusul Kolesnikov, campion şi la 50 de metri spate, a câştigat aurul şi la 100 de metri, cu 52,53 secunde. Podiumul a fost completat de un alt înotător din Rusia, Evgeny Rylov (52,74) şi de grecul Apostolos Christou (53,72).
# Robert, cum a fost finala de la 50 de metri spate?
- A fost o cursă foarte reușită din punct de vedere tehnic. Cursele de 50 de metri sunt în general curse în care nu ai timp să te dezmeticești până atingi peretele. Timpul nu a fost pe măsura așteptărilor mele pentru că în semifinale înotasem mai bine. În apă m-am simțit excelent iar acest lucru s-a vazut mai ales în proba de 50m spate, acolo unde am reușit să câștig medalia de argint.
# Ce s-a întâmplat la 100 m spate?
- Din păcate, concursul meu nu s-a încheiat așa cum a început, epuizându-mi forțele pe finalul probei de 100 m spate, unde am terminat în afara podiumului. Acest loc 4 nu poate decât să mă motiveze pentru următoarea perioadă de pregătire, pe care o aștept să înceapă cu nerăbdare.
# Ce urmează pentru tine?
- Următoarea competiție majoră va fi campionatul mondial din bazin scurt care va avea loc în decembrie, unde sper că îmi voi demonstra potențialul meu maxim.
A.I.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea