Țărăniștii sunt pe punctul de a-și pierde sediul

După mai bine de două decenii în care au activat în casa fostului prim secretar comunist Zanfir, din strada Ana Ipătescu din Pitești, urmașii argeșeni ai lui Maniu, Mihalache și Coposu sunt pe cale să ajungă în stradă. Sediul PNȚCD Argeș a fost câștigat în justiție, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, la Înalta Curte de Casație și Justiție, de către fosta proprietară, o anume doamnă Victoria Buzilă. Aceasta a și venit să inspecteze proprietatea pe care o va recăpăta în cel mai scurt timp, nimerind, coincidență sau nu, exact în mijlocul unei conferințe de presă a liderilor organizației județene a partidului.

Țărăniștii susțin că nu au primit decizia de evacuare

Apariția proprietarei casei în care se află sediul PNȚCD Argeș, împreună cu fiica ei, i-a luat prin surprindere atât pe liderii locali ai partidului, cât și pe jurnaliștii prezenți la respectiva conferință de presă. După cum surprinzătoare a fost și atitudinea celor două doamne, venite să-și inspecteze proprietatea exact în timpul unei întâlniri a politicienilor cu jurnaliștii, dar care au refuzat într-o primă instanță să fie fotografiate și filmate, invocând dreptul la propria imagine, deși se aflau într-un loc public. Discuțiile au degenerat ulterior, cu țărăniștii încercând să le explice proprietarelor că ei sunt chiriașii Primăriei Pitești și că nu sunt parte în litigiul privind proprietatea imobilului în care își au sediul. Președintele PNȚCD Pitești, Gheorghe Dinescu, a arătat, în context, că nu a primit nicio decizie de evacuare din sediu, explicând că a și apucat să plătească chiria pe ultima lună către municipalitate. La rândul său, liderul de la județ, Iulian Prunaru, a invocat faptul că partidul său are un contract de închiriere valabil până în 2014, arătând că a cerut deja un alt spațiu de la primărie, într-o discuție purtată săptămâna trecută cu primarul Tudor Pendiuc. Oricum, vizita proprietarelor sediului țărănist s-a terminat după doar câteva minute, fără ca cele două doamne să își inspecteze proprietatea, lăsându-i pe țărăniști la fel de surprinși ca la venirea acestora. Și asta pentru că ei primiseră asigurări din partea municipalității, adică chiar de la primarul Pendiuc, că vor mai fi păsuiți câteva luni înainte de a fi evacuați din sediu.

Primarul promite sediu pentru țărăniști

Tudor Pendiuc a confirmat atât întâlnirea cu președintele Iulian Prunaru de la PNȚCD Argeș, cât și situația juridică a sediului acestui partid. El susține că angajații primăriei au făcut tot ce au putut și au câștigat în toate instanțele procesele privind proprietatea respectivului imobil, fiind însă nevoiți să se recunoască învinși la Înalta Curte. Primarul Piteștiului și-a exprimat însă intenția de a-i ajuta pe țărăniști să-și găsească un nou sediu, confirmând că municipalitatea a discutat cu proprietarele sediului pentru a le mai acorda un termen de câteva luni actualilor chiriași să își găsească o altă locație. Mai în glumă, mai în serios, primarul a și explicat că nu are niciun motiv politic să nu ajute un partid precum PNȚCD, care nu pune probleme mari, referindu-se la procentele mici pe care această formațiune le are în ultima vreme. Astfel că, deocamdată, țărăniștii rămân în sediul actual, dar trebuie să se grăbească să-și găsească un nou loc în care să facă politică, pentru că este limpede că nu vor prinde anul 2012 în același imobil în care au activat din 1990 încoace.     Adrian Vasiliu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea