Echipa de handbal a Piteștiului a dat drumul la treabă

Publicația noastră vă informa, în premieră, despre faptul că după ani buni, handbalul masculin renaște în județ. Acum, vă prezentăm și planurile echipei, dar și modul în care aceasta a dispus deja primele partide.
CSU Pitești este formația care a renăscut la Pitești. După ani buni în care handbalul masculin a dispărut de pe harta Argeșului, iată că acum a renăscut. La CSU Pitești, clubul Ministerul Educației și Cercetării, club care se află în subordinea Universității din Pitești, a fost înființată echipa de handbal masculin.

Primele dueluri pentru CSU Pitești

CSU Pitești a participat deja la primul turneu de pregătire din această perioadă. Mai ales că formația a fost înscrisă în Divizia A și trebuie să se pregătească pentru noul sezon. În primul an, obiectivul dar și bugetul vor fi unele de menținere, urmând ca apoi, CSU Pitești să caute sprijin și local și să încerce să formeze o echipă puternică pentru handbalul masculin românesc.
La primul turneu de pregătire, CSU Pitești a întâlnit tot adversari la start de drum, iar accentul nu s-a pus pe rezultat, ci pe stabilirea unor relații de joc. Tocmai de aceea, oficialii formației au pus nu au dat mare importanță rezultatelor. CSU Pitești este noua echipă argeșeană de handbal masculin. Formația a fost deja înscrisă în Divizia A și chiar a participat la primul turneu de pregătire – a spus Paul Mihăilă, directorul CSU Pitești.

Alin Oprescu – principal la formația

La primul turneu de pregătire, echipa a fost condusă de pe margine de Alin Oprescu – cel care antrenor principal, dar și de Paul Mihăilă, directorul clubului, cel care va superviza activitatea de la secție. Alin Oprescu este unul dintre foștii jucători reprezentativi ai Argeșului în handbal, dar și fost antrenor la HC Argeș și la echipa de handbal-fete a Mioveniului.

Echipa formată pe nucleul Viitorul Pitești

CSU Pitești, noua echipă de handbal masculin a Piteștiului este formată pe nucleul celor de la Viitorul Pitești, club care a dus la final generația de juniori I. Cum puștii nu mai aveau dreptul de a evolua la Viitorul și în noul sezon al juniorilor I, din cauza vârstei, aceștia au intrat în calculele celor de la CSU Pitești. În plus, pe lângă puștii de la Viitorul, CSU Pitești se bazează și pe o serie de studenți ai Universității din Pitești, dar și pe câteva transferuri. A.I.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea