TOPOLOVENI - 50 DE ANI DE LA RIDICAREA LA RANG DE ORAȘ

Localitate atestată documentar prin  actul din 19 iunie 1421, prin care voievodul Radu Prasnaglava întăreşte Mânăstirilor Cozia şi Cotmeana toate daniile făcute de tatăl său, Mircea cel Bătrîn. Ocină seculară a Mănăstirii Nucet, Dâmboviţa, donată de marele boier Gherghina  şi jupâneasa Neaga. Consemnări  monografice: Corneliu Sachelarie (1929- 1931); Ioan I. Răuţescu (1939), Ion Boalcă (1996).
Comunitatea ce a purtat, în perioada interbelică, și numele de Târgu Cârcinov, este declarată oraș prin Legea Nr. 2 din 16 februarie 1968, ”privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România”, având și patru sate:  1. Boțîrcani,  2. Crintești,  3. Gorănești,  4. Țigănești.
În  anii 70, forța de muncă era de 2550 persoane, din care 1771erau localnici,  restul făcând  naveta din localitățile învecinate.Orașul  dispunea, în  1975, de  1235  de locuințe, ”cu  o stare mediocră  în majoritate și regim de înălțime parter.” Populația era de 6710 locuitori, repartizați astfel: 1. Topoloveni, 5090 persoane;  2. Țigănești, 370 persoane; Boțârcani, 295 persoane; Gorunești, 380 persoane; Crințești, 575 persoane. Orașul propriu-zis conținea, așadar,  76% din totalul populației.
Planuri de sistematizare existau la nivelul de dezbateri încă din 1969, inițial făcându-se trei variante pentru dezvoltarea zonei, dintre care una includea o deviere a DN 7 pe o rută ocolitoare, alta ca oraşul să se dezvolte în Ogrăzi între str. Viţicheşti şi str. Ion Mihalache
Nu exista alimentare centralizată cu apă. Câteva locații, însă, erau conectate la un astfel de sistem: Consiliul Popular, școala generală, liceul, cofetăria, restaurantul. De asemenea, Fabrica de Conserve avea un sistem propriu de alimentare, printr-un castel de apă cu volumul de 500 m.c.,sursă însă dimensionată pentru strictul necesar.
De asemenea, numai câteva instituții beneficiau de canalizare, care avea, în 1975, o lungime de 500 metri, dimensiunea interioară fiind de 30 cm., canalul colector deversând direct în pârâul Cârcinov, în zona podului, fără  epurare. Singura posesoare a unei astfel de instalații era Fabrica de Conserve, care, ulterior, deversa apele menajere tot în Cârcinov.
În aceeași perioadă, nu existau surse termice de care să se țină seama pentru construcția, în perspectivă, a unei rețele centralizate. Cele câteva centrale termice erau de capacitate redusă, iar sursa, gazele de sondă, era limitată de durata de existență a sondelor din zonă. Pentru dezvoltarea ulterioară a orașului, în vederea încălzirii centralizate a blocurilor, s-au purtat discuții atât pentru varianta unor cazane pe gaz, cât și pentru cea a alimentării centralelor cu cărbune, soluţie adoptată şi folosită până în 1993, când are loc prima modernizare şi se trece pe combustibil lichid.
În urma unor studii temeinice, dar și a mai multor propuneri, se trece la construcția de blocuri, avându-se  în vedere alimentarea centralizată  a acestora cu apă, canalizare, agent termic.
Pentru noile construcții, dar și pentru demolarea celor vechi, s-a folosit atât forță de muncă ce avea calificare, dar și ”voluntari”, cei din urmă fiind condiționați de obținerea unor bonuri de butelie, zile libere de la serviciu etc. Inițial, se prevăzuseră, pentru zona centrală a orașului, locuințe cu regim de înălțime P+1 și P+2, ulterior renunțându-se în favoarea blocurilor cu regim de înălțime P+4. În una dintre variante, se prevedea chiar construirea unor turnuri P+10.
Extras din lucrarea ”Topoloveni 1968-2018, 50 de ani de la ridicarea la rang de oraș”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea