Inedit!!! O câștigătoare a Cerbului de Aur, intervievată de prof. univ. dr. Petre Popa

Festivalul Cerbul de Aur a debutat, miercuri seara, la Braşov,  la 50 de ani de la primul spectacol, cu Gala dedicată laureaţilor.  Puțini știu însă că, în anul 1982, reputatul istoric Petre Popa  a călătorit în Olanda, asigurând, împreună cu primarul de atunci al orașului Curtea de Argeș, Nicolae Zevedei, manageriatul Ansamblului folcloric din localitate. Ocazie cu care, întâlnindu-se cu prestigioasa artistă Thèrése Steinmetz, câștigătoare, în 1970 a trofeului Festivalului de la Brașov, i-a solicitat câteva comentarii tematice, regăsite, integral, în volumul ”Interviuri nonconformiste de pe patru continente”, Pitești, 2015. S-a dovedit că îndrăgita solistă apreciază și chiar cunoaște bine realitățile muzicale românești, în general, și argeșene, în special.
Thèrése Steinmetz  reprezintă, în 1967, Olanda la concursul muzical „Eurovision” cu melodia „Ring-Dinge-Ding”, situându-se pe locul 14 cu doar 2 puncte (la egalitate cu Norvegia). În același an, single-urile sale „Speel 't spel” și „Ringe-dinge-ding” ajung în topul 40 olandez. În 1970 câștigă marele trofeu al Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, cântând melodiile „I go on loving him” a lui Charles Aznavour și „Să iubim trandafirii” a lui Florin Bogardo. Se reîntoarce la Brașov un an mai târziu pentru a susține un recital în cadrul aceluiași festival.
Fragment din interviul menționat mai sus:
# Cum aţi ajuns să interpretaţi cântece populare româneşti?
- Experienţa mea românească este, cred, una dintre cele mai originale. Am avut posibilitatea să văd în Olanda mai multe ansambluri folclorice româneşti, dintre care m-a impresionat Ansamblul Argeşul, format din frumoasa şi foarte dinamica trupă de dansatori de la Casa de Cultură din Curtea de Argeş şi virtuoasa Orchestră Doina Argeşului (Teatrul din Piteşti). Aceşti artişti români realizează o excelentă prestaţie artistică, de mare temperament şi sensibilitate. În 1970, ca participantă la Festivalul de Muzică Uşoară de la Braşov, unde am avut, se pare, succes, întrucât, după cum cunoaşteţi, m-am întors, acasă, cu Cerbul de Aur, mi s-au creat noi imagini, mult mai bogate, asupra cadrului general, exprimând specificul muzicii dumneavoastră populare. Ca urmare, în 1977, am fost iarăşi în România. Acum, iată-mă, în aceste zile, pregătind noul turneu în România, prin colaboratoarea cu Ansamblul Argeşul, pe timpul spectacolelor olandeze. Ca repetiţie generală, a viitorului meu turneu, am interpretat, după cum aţi văzut, mai multe cântece populare româneşti, pentru publicul spectator, şi telespectatorii olandezi, folosind spectacolele de la Gorinchem, Raalte, Oldenzaal. (textul integral s-a publicat, anterior, în: revista Argeş, Nr. 5, Piteşti, mai 1983; Studii culturale, Piteşti, 2003, p. 410 – 414.)
Desfăşurat în perioada 29 august - 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul are în acest un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.
A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea